O carte eveniment
Delia Oprea
A redacta o carte de Radu Sergiu Ruba este, fără îndoială, un eveniment, dar atunci când echipa de editare are privilegiul unei prime citiri totul ia proporţia de participare la săvârşirea unui mister. Emoţia cu care scriitorul îşi încredinţează noul născut se transmite nemijlocit şi uneori pur şi simplu uiţi că textul îţi este încredinţat nu spre citire ci spre redactare, iar diferenţa dintre cele două acţiuni este tot atât de mare ca diferenţa dintre apă şi soare.Ce pot spune despre o carte în care mi-am pierdut de nenumărate ori şirul corecturii ca să mă bucur de subiect, o carte pe care am citit-o regretând că nu sunt unul dintre cititori, dar bucurându-mă pentru fiecare care o va deschide...
Este o carte frumoasă dacă doreşti o carte de iubire, este o carte dificilă dacă vrei să citeşti ceva despre Revoluţie şi toată acea zonă tulbure de atunci, este o carte interesantă, uneori enervantă, alteori tragică, de câteva ori comică, care te ţine cu sufletul la gură sau te lasă fără răspuns.
Un sfat: nu vă lăsaţi nici o clipă duşi de dorinţa de a anticipa sau de a spera într-o anumită desfăşurare a faptelor, pentru că Radu Sergiu Ruba reuşeşte o continuă rupere de planuri, nu numai la nivelul personajelor-narator ci la toate nivelurile la care se desfăşoară acţiunea. Istoria clivează, iubirea rămâne în suspensie, romanul politico-poliţist se întrerupe pentru consideraţii cu accente filosofice sau scene de un erotism copleşitor şi te trezeşti aruncat din Piaţa Universităţii, din plină şi tragică Revoluţie, în apele calde şi tulburătoare ale Spaniei, iar dintr-o scenă de iubire poţi nimeri direct într-un coşmar...
O asezonare savantă cu un umor care şi el urmează calea descrisă, trecând de la scene savuroase, carageliene, la muşcături fine, de o ironie englezească, totul jucat de aceleaşi personaje care parcă se învârt într-un carusel, apar-dispar, sunt aceleaşi şi totuşi se transformă despărţindu-se, doar pentru a se întâlni din nou.
Momente din istoria recentă, locuri uitate de la marginea ţării, plaje însorite şi îndepărtate, oameni ciudaţi dar frumoşi, acţiune de film, poezie, texte parcă desprinse din alte cărţi, care te derutează la început, imanenţă chiar lângă supranatural... mă întreb ce am uitat, sigur am uitat totul pentru că mi-am propus să mă aşez în seara aceasta în fotoliu şi să citesc, din nou, Demonul confesiunii, ca un cititor normal, şi sunt sigură că voi descoperi absolut altceva.
