Din presă
Autori diverși
Iulian Tănase este profesor de "iubitafizică" (iubitafizica = "ştiinţa iubirilor imaginare", cf. Iubitafizica, pag. 33). Mă rog, "profesor" sună poate prea pompos; să zicem, mai degrabă, iubitafizician, colaborator al dragostei, etc. Este "iubitorul oficial" al femeilor numite Adora, Alejandra, Creola, Elena, Emma, Ersta, Eva, Greta, Ioana, Julia, Lolita, Lucrecia, Maga, Maria, Maya, Melissa, Oedipa, Veronika, Zenobia - 19 "umbre pure, nelegate de vreun corp anume", căutate febril, dar tăcut ("tăcerile cifrei 19"), printre "singurătăţi spontane" ("Singurătatea mea spontană îşi punea desuuri de mătase neagră peste spaimele ei din călcîie, peste genunchii ca două capete de pisici siameze, peste rotunjimile periculoase ale coapselor ei solitare, apoi se culca şi visa tot felul de lucruri şi obiecte închipuite"), printre "sisteme degetative", "şoapte de caro" şi "palmipseste"...Iubitafizica, superb ilustrată de colajele suprarealiste ale lui Dan Stanciu, este cea mai frumoasă carte de poezie apărută de o bună bucată de vreme; un volum de o luxurianţă melancolică, de un rafinament riguros, de o exaltată excentricitate. N-am citit (din păcate!) cărţile precedente ale lui I.T. (Îngerotica, 1999, şi Poeme pentru orice eventualitate, 2000), dar, dacă n-ar fi existat decît volumul acesta şi tot ar fi fost suficient pentru a-i asigura autorului un loc confortabil printre cei mai buni poeţi actuali. Cultivat, fără a fi neapărat livresc, Iulian Tănase frecventează valorile sigure (Cortázar, Flaubert, Jarry, Nabokov, Naum, Puig, Pynchon, Sábato, Vian...) mai mult dintr-un sentiment al afinităţilor elective decît din dorinţa de a se vrea, cu orice preţ, "original". El scrie după ce va fi citit, în autorii enumeraţi, un imaginar comun; iar poemele sale (ce par, adeseori, omagiul discret pe care "iubitafizicianul" îl aduce acestora) sînt, de fapt, extensiile intens-înamorate ale unui scriitor care-şi trăieşte ficţiunile în realitatea fierbinte a scrisului - "cea mai tandră parafrază" a unei patafizici (= "ştiinţa particularului, a soluţiilor imaginare şi a legilor care guvernează excepţiile") în care I.T. are inspiraţia să (re)găsească Poezia (dacă nu, cumva, întreaga Literatură!)...
Liber de orice constrîngeri, în bună tradiţie suprarealistă, el se declară, nu mai puţin, "prizonierul de război" al viselor sale (cf. secţiunea "99 de posibilităţi / În memoria lui Gellu Naum"). Sînt vise care vin de oriunde şi de oricînd - din Poezie/Literatură, cum spuneam, dar şi din Pictură (finalul la "Elogiu crupei vitrege" este un eseu sui generis despre "volanele veline sau feline ale fesselor impresioniste sau avangardiste" care l-ar umple de invidie pe scriitorul Dali!) sau din Cinema (Cîinele andaluz, fireşte, dar şi Hitchcock, Bergman şi - mai ales - acel Sfinx perfect al tuturor fantasmelor "iubitafizice": Greta Garbo). Visele sînt patafizice prin excelenţă - ergo, visele poemoerotice sînt "iubitafizice"... Poetul este un boem de amor care, supus avalanşei nocturne (sau diurne) de tentaţii (a căror "elasticitate este pur şi simplu ireproşabilă"...), nu are altă soluţie decît să le fişeze, să le inventarieze, să le numeroteze: Greenaway este invocat (et pour cause!), el fiind - indiscutabil - maestrul definitiv al serializării baroce; şi există, la I.T., un (acelaşi) gust pronunţat pentru ceea ce s-ar putea numi "arhivarea inefabilului" - de la tăceri şi umbre pînă la femei, ferestre şi ochi. În aceeaşi categorie ar intra şi calambururile "Iubitorului oficial" (cu lunile anului iubitafizic: "Ioanarie, Bovarie, Maria, Aprilia" etc., cu calendarul iubitafizic neortodox sau cu catalogul suprafiinţelor iubitafizice), ca şi enunţurile pseudo-paradoxale (vezi: "Trecutul, o ficţiune atît de prezentă" sau "Sinucigaş în serie") din ciclul dedicat lui Naum (purtînd un motto din Victor Brauner: "Sînt, în dezordinea mea aparentă, organizat după legi ale imaginaţiei."). O spune I.T. însuşi, într-un poem-definiţie a întregului volum: "Trenul acesta are tot atîtea destinaţii cîţi călători singuri există."
Cum am putea, oare, să uităm - pentru a parafraza, tandru, cel mai emoţionant poem al volumului - "destinaţiile" Iubitafizicii, cînd Iulian Tănase ne invadează conştiinţa cu subconştientul său, ne intră pe sub piele epilîndu-ne venele prin interior şi se plimbă cu gondole tăcute pe arterele noastre...?
(Alex. Leo Şerban, Dilema, 12-18 iulie 2002)
*****
În aceste vremuri confuze, cassandrele prevestesc "sfîrşitul poeziei", iar uneori tind să le dau dreptate, excedat nu de penuria produsului ci, dimpotrivă, de mulţimea de versificatori mediocri. În ciuda dificultăţii de a distinge între poezie şi versificaţia literară, dacă eşti atent, poţi să faci deosebirea şi saluta apariţia unui nou poet. Aşa mi s-a întîmplat în 2000, cînd am citit împreună Îngerotica (debutul din 1999) şi Poeme pentru orice eventualitate de Iulian Tănase, pe care-l ştiam din Academia Caţavencu, dar care s-a arătat un poet neverosimil de matur "din prima". Mare mi-a fost bucuria să constat confirmarea acestor calităţi şi aici. Mai ales că aveam unele aprehensiuni. Ştiam că e un volum construit în funcţie de o ipoteză "teoretică" - trecerea patafizicii în "iubitafizică", a ştiinţei soluţiilor imaginare în "ştiinţa iubirilor imaginare". M-am speriat degeaba - Iulian Tănase rămîne acelaşi autor riguros şi imaginativ, proaspăt, viu, stăpînul unui talent pe care l-aş numi debordant, dacă nu ar fi controlat de o inteligenţă artistică la fel de puternică.
(Liviu Antonesei, Timpul)
*****
Ce este însă Iubitafizica? O replică senzuală dată, peste timp, platonicilor fedeli d'amore, cavaleri medievali cu o nobilă posteritate în rîndul confreriilor de iniţiaţi ai misterelor dragostei (inclusiv a suprarealiştilor)? Într-un fel da, cea de-a treia din Cele unsprezece porunci iubitafizice: "Să nu iei în deşert numele iubitelor imaginare, căci iubitafizicienii nu te vor lăsa nepedepsit" sau cea de-a şasea: "Să nu ucizi iubirea imaginară, transformînd-o într-o iubire trecătoare" fiind dovezi cît se poate de clare... Ei bine, această Iubitafizică - fantasmă feminină proteică, elogiu adus infidelităţii pure şi feminităţii imaginare - diseminează într-un roman-puzzle de dragoste în versuri şi proză, pigmentat de artificii, cu 19 personaje imaginaro-livreşti (repertoriate în primul capitol "De la A(dora) la Z(enobia)" şi împrumutate din teatru, film, literatură, de la Nabokov, Thomas Pynchon şi Gellu Naum. (...) Mixînd nonşalant kitsch-ul, avangarda şi temele înalte, Iulian Tănase parodiază cu afecţiune. El este un Don Juan postmodern, prestidigitator de aluzii culturale trăznite, dar şi o fire de artist care iubeşte prea mult poezia, visul, jazzul, imaginaţia experimentală şi feminitatea pentru a nu lua contact, fie şi epidermic, cu suprarealismul (acesta însemnînd, în esenţă, cu totul altceva). (...)
S-ar putea spune că poetul-curtezan excelează în arta flirtului, a preludiilor tandre şi a jocurilor erotice (nici în vise nu se descurcă prea rău). Capcana pe care trebuie să o evite este cea a badinajului facil, îndrăgostit de propriile găselniţe. Totuşi, dincolo de arta seducţiei pe care, cum spunea cineva, poezia-ca-spectacol e obligată să o reînveţe spre a-şi cuceri măcar o parte din publicul blazat (la Bookarest 2002, Iubitafizica a fost, se pare, cel mai bine vîndut volum de versuri), există la Iulian Tănase şi o latură reflexivă, o inteligenţă ludică şi dezabuzată, manifestă în poemele solitudinii vulnerabile şi în unele enunţuri poetice din cele 99 de posibilităţi, în memoria lui Gellu Naum.
Avem de-a face, probabil, cu cea mai cuceritoare carte de poezie a anului, reprezentativă pentru o stare de spirit care nu mai e a Lăptăriei lui Enache din Strada Bărăţiei, ci a Lăptăriei lui Enache de la Teatrul Naţional.
(Paul Cernat, Observator Cultural)
*****
Nu doar lumea, ci şi literatura devin din perspectiva lui Iulian Tănase imposibil de "redat", astfel încît actul poetic rămîne esenţialmente plasat sub semnul parodiei. Iar dacă ficţiunea este, din perspectiva poetului, criteriul ontologic absolut, parodia este legea după care funcţionează ficţiunea şi, prin urmare, lumea.Dar interesantă cu adevărat la Iulian Tănase nu este o asemenea viziune, care se poate foarte bine integra printre locurile comune ale postmodernismului, ci ruptura dintre o inteligenţă artistică care acceptă ontologia ficţiunii / parodiei şi o sensibilitate ce are nostalgia sentimentului ca "materie primă" a poetizării, fascinate de "modele retro" ale poeziei, astfel că, în ultimă instanţă, poemele din Iubitafizica reprezintă rezultatul "gîlcevii" dintre suflet şi minte, de unde tensiunea lor lirică subminată, evident, de artificiozitatea "exerciţiului patafizic" care nu are nevoie de suflet pentru a ajunge la perfecţiune. Rafinamentul scriiturii lui Iulian Tănase este însă incontestabil.
(Octavian Soviany, Luceafărul)
*****
Aşa cum am spus deja, nu textele în sine ale lui Iulian Tănase sînt cele delicioase, ci concepţia acestui volum straniu şi exotic. Autorul este naumian prin viziune, nu prin scriitură, întrucît puţine poeme integrale au valoare estetică de sine stătătoare: Braţul promis (un poem despre autocastrarea bărbaţilor amăgitori), Iubita Transparentă (prin care se zăresc visele) şi Fiecare sărut pe limba lui piere (un halucinant poem despre atingerea buzelor şi a gurii). Iulian Tănase este destul de robit, altfel, unei sintaxe poetice fade, cea care-l salvează fiind concepţia şi arhitectura volumului Iubitafizica, o galerie de portrete feminine atîrnînd în gol, dar într-un gol supradimensionat de o imaginaţie relativ captivantă şi marcată de livresc excesiv.
(Ruxandra Cesereanu, Steaua)
*****
Majoritatea textelor sînt nişte istorii povestite cu vervă şi inteligenţă. Altele se compun din fragmente fără sau cu o legătură slabă între ele. Dar toate se citesc lejer, cuvintele alunecă uşor ca sania pe zăpada din Alaska. Cele mai multe, am spus, conţin un story construit după regulile nuvelei pe care o citim cu sufletul la gură, curioşi să aflăm cu ce totuşi o va încheia. Scriitorul ne poartă abil dintr-o frază în alta, iar poanta finală nu este totdeauna obligatorie. (...) Toate textele sînt parodice şi de un ludic debordant. Eşti tentat să citeşti nu numai fiecare text pînă la capăt, în ciuda mărimii, ci şi fiecare frază ce va conţine numaidecît o întorsătură ingenioasă.
(Grigore Chiper, Contrafort)
*****
Căci iubirea e personajul principal al lui Iulian Tănase şi, cu ajutorul ei, poetul reinventează totul: lunile anului, calendarul sărbătorilor (ne)ortodoxe, anatomia, meteorologia şi toate celelalte ştiinţe. Iubitafizica este un joc continuu, cu zeci de trimiteri la alte cărţi, la alţi scriitori, de care poate ai auzit, la tot felul de lucruri pe care poate le ştii deja, la schemele veşnice ale iubirii.
(Svetlana Cârstean, What's Up)
*****
Avem de-a face cu un fel de "Ars amandi" în varianta "ştiinţă a iubirilor imaginare", ale cărei "ingrediente" (cu riscul de a pune etichete) sînt: suprarealism, sentimentalism, livresc, intertext, joc de cuvinte şi, peste toate, o explozie de ironie tandră şi de lirism solitar. Regie, combinatorică a imaginarului, singurătate. E vorba despre o ştiinţă fictivă, însă disciplinată după toate regulile şi ridicată la rangul doi al imaginarului. Ea face apel, în acelaşi timp, la simţurile şi emoţiile estetului/iubitorului de poezie, stîrnind admiraţie pentru rigoare, parafrază, pentru inventivitatea imaginilor.
(Adina Diniţoiu, Observator Cultural)
