Colecționarii de fluturi
Alina Nelega
Dacă ai o chemare care te îndeamnă să scrii texte pentru scenă, te trezești că faci ceva atât de neserios încât nu merită să fie trecut în nomenclatorul meseriilor din România, probabil fiindcă nu are o importanță mai mare decât, să spunem, colecționarea de fluturi. Fiindcă nici să fii colecționar de fluturi nu e o meserie și nu-ți asigură plata chiriei. E ceva ce faci în timpul liber, printre altele, pentru propria ta plăcere și, în general, dacă te mai ajută familia sau vreun prieten. E alegerea ta să alergi după lepidoptere în loc să ai un job ca lumea, din care să poți trăi în această realitate contradictorie, în care textul de scenă generează spectacolul, dar calitatea parentală e cam aceeași cu a unei mame-surogat.Și-atunci, de ce și-ar dori oare cineva să scrie pentru scenă? Mă tot întreb, oare de unde vine lupta asta cu morile de vânt? Și nu se mai termină donqujotismul ăsta, ba se mai găsesc unii, foarte puțini, ce-i drept, ca cei de la Reactorul clujean, care mai și finanțează, cam de vreo șapte ani încoace, prin propriile aplicații, goana după fluturi. La fel și în anul 2022, când o altă rezidență Drama 5 îmbogățește grupul nesăbuit al celor care, în contextul tot mai greu de ignorat al lipsei de sustenabilitate a artiștilor, se încăpățânează să creadă că lumea nu este numai ce este, ci și ce ar putea să fie. Iar noi credem, împreună cu ei - și haideți să contemplăm panoplia de piese noi pe care efortul și munca lor le-au generat, prin iluminarea unor teme și subiecte pe lângă care trecem, crezând că le-am văzut deja. Dar poate le mai descoperim o dată, cu alți ochi.
Nuntă în Oaș a Ancăi Munteanu, pornește de la un articol apărut în DOR și articulează o temă puțin vizitată: condiția femeilor din cuplurile de migranți români și modul în care atitudinile de emancipare ale femeilor se manifestă în comunități care doresc să păstreze tradiția patriarhală a familiei. Teo și Emi trăiesc istorie - o melodramă queer de Alex Mircioi, propune explorarea relațiilor între două persoane de același sex, într-un viitor (im)previzibil, fără bariera prejudecăților. Dar în ce măsură este această barieră depășită odată cu legalizarea căsătoriei gay? După cădere, Eva de Ioana Sileanu, abordează dilema pro choice / pro life, plasându-și personajele în ultra-conservatorismul care pretinde că reglementează corpurile și libertățile femeilor, cercetând dinamicile și motoarele din spatele alegerilor acestora, dar și ipocrizia celor care nu practică ceea ce predică. Sub apă de Ioana Torloagă este un text cu o energie aparte, a cărui performativitate este topită în conceptul scenic din care decurge poezia dramatică. Textul este o hartă a singurătății unei femei care se autoinundă și se refugiază în vise, traduse în metafore acvatice. După cum afirmă autoarea: "Nu se vorbește niciodată explicit despre singurătate, ea este ca mersul sub apă, prin apă, ca și cum în plină zi, pe un trotuar, te-ar izbi un val sau ca și cum te-ai scufunda și ai ști că deasupra ta sunt tone de lichid prin care nu mai intră lumină." În aceeași direcție, dar cu totul altfel organizată, piesa Teonei Farmatu, Fiecare cu spațiul său, pornește din intenția de a scrie o monodramă, dar ajunge să contureze, prin intermediul vocilor multiple ale personajelor care se înmulțesc treptat, un cor al tinerilor ai căror părinți au plecat, la începutul anilor 2000, să lucreze în străinătate. Din această generație, care resimte abandonul, face parte și autoarea, poetă și scriitoare, care a ales să-și dezvolte cu acest prim text de scenă, vocația pentru scrierea dramatică.
Cinci voci speciale, cinci tineri colecționari de fluturi, marca Drama 5, 2022. Diverși, cu relief, alergând în căutarea riscantă a propriilor himere. Dar ce-ar fi viața noastră fără fluturi?
În loc de răspuns la această întrebare (oricum, retorică), iată o anecdotă dilematică, din care nu e mare lucru de învățat, dar e măcar distractivă: Cu câțiva ani în urmă, pe scena galelor UNITER, a fost premiat cu Piesa Anului, un absolvent al masteratului de scriere dramatică din Târgu-Mureș. Host-ul de-atunci al galelor, Ion Caramitru, l-a întrebat nonșalant ce meserie are, iar el și-a spus, legitim, meseria care-i dădea dreptul la pensie. Nicio clipă nu le-a trecut prin cap, niciunuia, poate nici publicului (printre care nu mă număram, că eu vedeam la televizor spectacolul) să spună că meseria lui e cea de dramaturg. Că doar de-aia se afla acolo, iar premiul nu-i fusese acordat pentru realizarea exemplară a sarcinilor de serviciu. Am dreptate, nu? Dar și ei au dreptate: meseria de dramaturg nici nu există. Un alt paradox al teatrului, cum ar spune unchiașul Diderot.
*
Cele 5 piese din acest volum sunt:
Fiecare cu spațiul său (dramă colectivă sau semitragedie) de Teona Farmatu
Despre autoare: Teona Farmatu a absolvit Litere la Cluj (română-franceză). În prezent, este masterandă în cadrul aceleiași facultăți la programul de Studii literare românești. A publicat poezie și cronică literară în mai multe reviste și bloguri culturale. Activează în cercetarea literară, unde o interesează în principal literatura scrisă de femei, intersecțiile dintre literatură și artele performative, precum și abordările sociologice asupra literaturii. A scris prefața antologiei Mariana Marin, La întretăierea drumurilor comerciale (Cartier, 2021), iar, din vara anului 2020, este redactor la revista Echinox. Textul scris la rezidența Drama 5 e prima ei piesă de teatru.
Despre piesă: O familie care trăiește la distanță deopotrivă fizică și emoțională, un timp fragmentat, noncronologic, disfuncționalitatea relației tată-fiică, starea permanentă de tranziție dintre două țări, România și Irlanda, masculinitatea și feminitatea toxice. Fiecare cu spațiul său cartografiază, nu fără patetism și ridicol, zonele intimiste dintre membrii unei familii. Tatăl plecat în străinătate la începutul anilor 2000, apoi instabilitatea financiară și politică formează background-ul vieților acestor oameni incapabili să-și manifeste afecțiunea reciprocă în afara unor constructe comportamentale și în afara scopurilor pe care le subînțeleg relațiile interumane. Protagonista piesei e o tânără care se luptă cu frica de intimitate, cu anxietatea resimțită la nivel organic și provocată deopotrivă de presiunile iubitului ei și ale tatălui ei. Munca, banii, încărcătura terapeutică a profesiei, independența râvnită, comunicarea ambiguă, paradoxală, lipsită de prealabilul ascultării sau al înțelegerii sunt câteva chestiuni conexe, dar care stăpânesc și violentează viețile acestor oameni disociați. Întotdeauna cineva așteaptă ceva, dar fără să dezerteze din zona de interes sau din cea de aparentă siguranță. Întotdeauna există un "rest" pe care niciunul nu și-l asumă, dar care se acumulează și inerent explodează.
Teo și Emi trăiesc istorie (melodramă queer în 4 acte) de Alexandru Mircioi
Despre autor: Critic de film și teatru, cu niște experiență în zona producție de teatru, Alex Mircioi a scris și editat texte pentru Film Menu și Acoperișul de Sticlă, a colaborat cu mai multe publicații culturale precum AperiTIFF, Scena9, All About Romanian Cinema. Iremediabil îndrăgostit de scriitoare și cineaste, întotdeauna are chef de un coming-of-age queer.
Despre piesă: Teo și Emi trăiesc istorie se întâmplă într-un viitor ficțional, în care lucrurile stau un pic mai bine, dar și un pic mai rău, deci cam la fel. Teo și Emi se cunosc în liceu, la scurt timp după legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex. De-a lungul celor câteva decenii petrecute împreună, cei doi se schimbă, se îndepărtează și se reapropie, consumați de dramele mărunte ale vieții lor și de evenimentele mari care schimbă lumea din jur.
Nuntă în Oaș sau ceva ce nu s-a mai pomenit de Anca Munteanu
Despre autoare: Anca Munteanu, actriță și dramaturgă. Născută în Bacău, a absolvit Actorie și Scriere Dramatică la UNATC București. Co-fondatoare a centrului educațional non-formal Flori, fete și băieți din București. E feministă și crede că ar trebui să fim toți. Crede în teatru ca unealtă de a aduce comunități împreună, de a da o voce celor care nu au, de a reprezenta pe cei prea puțin reprezentați.
Despre piesă: O tânără mireasă introvertită din Oaș se confruntă în ziua nunții cu întrebarea: "Oare chiar vreau să mă mărit?". Membrii familiei extinse îi confirmă, pe rând, temerile legate de căsătorie, însă îi accentuează, cu argumentele lor, și mai mult dilema, confirmându-i și temerile legate de anularea nunții. Nunta în Oaș sau ceva ce nu s-a mai pomenit este o comedie previzibilă despre migranții din zona Oașului, despre însemnătatea rolului de soție și mamă, despre hibele comunicării intergeneraționale. Se râde dar, atenție: se poate și să se plângă.
După cădere, Eva de Ioana Sileanu
Despre autoare: Ioana Sileanu a terminat masterul de scriere dramatică al Universității de Arte Târgu Mureș. Piesa ei, De sticlă, a câștigat locul al doilea la concursul de dramaturgie EQUAL al Scena.ro. Piesa sa scurtă Corp delict a câștigat concursul de dramaturgie eurOpinions a Teatrului 3G și a fost pusă în scenă într-un spectacol colaj împreună cu celelalte 4 texte câștigătoare. A contribuit la textul colaborativ Dezvoltatorii, montat în format podcast de Asociația Reciproca, regia Mihai Lukács, și cu textul Oase puternice și alte texte colaborative la spectacolul în 4 episoade Munca. Supraviețuire. Alienare, montat în format podcast de Asociatia Reciproca, coordonatoare Nicoleta Esinencu, regia Petro Ionescu. Este finalistă a Festivalului DButanT, secțiunea dramaturgie, iar în 2021 textul Lucrurile pe care le iubesc cel mai mult a fost montat la Teatrul Studio, regia Gabi Cadariu.
Despre piesă: Denisa, o tânără de 25 de ani conduce, plină de zel, o asociație activistă anti-avort. Când află că Eva a deschis în oraș o asociație ai cărei voluntari însoțesc fetele vulnerabile la clinica de avort și le oferă sprijin, decide să o abordeze sub acoperire și să-i boicoteze centrul. Se preface că e însărcinată și că are nevoie de ajutorul Evei. Asociația Denisei, Familia de mâine, promovează abstinența și face lobby pentru schimbarea legii avortului, cu ajutorul deputatului Lăceanu, apropiat al centrului. Între timp însă, Denisa dezvoltă o dilemă morală proprie.
Sub apă de Ioana Toloargă
Despre autoare: Ioana Toloargă are 23 de ani și s-a născut în Bumbești-Jiu, Gorj, iar acum locuiește în Cluj. Este dramaturgă și regizoare. A scris cronică literară și articole pentru reviste culturale, precum Vatra și Apostrof, Dacoromania Litteraria, articole în cadrul Dicționarului Multimedia al Teatrului Românesc, dar și poezie, proză și teatru în Opt Motive, Apostrof, Bucovina, Cutra. A studiat la Facultatea de Litere și la Facultatea de Teatru și Film Cluj, secția regie de teatru, acum fiind studentă în ultimul an la Masteratul de Istoria Imaginilor - Istoria Ideilor, în cadrul Facultății de Litere. A participat, ca dramaturgă, la rezidențele de creație Fresh Start 2021 și Drama 5 2022, de la Reactor de Creație și Experiment, a făcut asistențe de regie la spectacolele Partea I. Iubirea (r. Petro Ionescu) și Habituare (r. Raul Coldea), a făcut parte din instalația performativă bazată pe arhiva Teatrului Național Aureliu Manea, Turda, în cadrul FITT 2022, a semnat dramaturgia spectacolului Ieși din umbră!, la Centrul de Creație Maidan, precum și ale unor spectacole radiofonice de pe platforma Teatrul Postnațional Interfonic, respectiv dramaturgia și regia spectacolului de licență - o fetiță înfiorător de banală. Textul Sub apă, din cadrul rezidenței Drama 5, a fost montat la Reactor, în 2022, în regia Oliviei Grecea.
Îi place să privească oamenii și să le inventeze biografii, să scrie și să se plimbe când ninge, să locuiască într-o casă cu multă lumină și plante. Încearcă să își definească vocea ca scriitoare / regizoare în devenire și să facă întotdeauna cât mai multe. Crede în binele comunitar, în sinceritate, bunătate și muncă. Este un om care se străduie mult.
Despre piesă: O femeie nu știe să facă pluta. Încercările ei de a rămâne la suprafață o poartă printr-un mediu fluid al amintirilor, unele distorsionate, altele imaginate. Singurătatea e spartă de patru voci care oscilează între compasiune și sabotare. Fricile se depun în straturi de intensități și consistențe diferite. Aproape întotdeauna există cel puțin o luminiță aprinsă.
