Patru debuturi remarcabile şi un text împlinit
Alina Nelega
De câţiva ani încoace, în fiecare vară, rezidenţa Drama 5 mă face să mă simt utilă, mă încarcă şi îmi redă încrederea în dramaturgia nouă scrisă în limba română. Nu spun "românească" fiindcă în 2020 (dar au mai fost şi alte ocazii), una dintre participante trăieşte şi lucrează în Belgia şi a participat online la fiecare întâlnire. Desigur că cineva mai sceptic ar putea spune că Oana Uiorean este deja o scriitoare experimentată şi n-aş contrazice această afirmaţie, aş adăuga doar că, spre bucuria noastră şi datorită acestei rezidenţe, Oana a scris în 2020 prima ei piesă de teatru. S-a mai întâmplat cu Lavinia Branişte, s-a mai întâmplat cu Alexandra Voivozeanu - cea din urmă, deşi a declarat că vrea să scrie doar o singură piesă, s-a molipsit iremediabil şi, spre mulţumirea noastră, a continuat să lucreze pentru scenă, îmbinând sociologia cu scrierea dramatică. Şi au mai fost şi alţii.
Alegerile sunt dificile, aplicaţiile sunt multe, iar deciziile sunt greu de luat. Renunţi la oameni care vor să lucreze şi îţi pare rău că nu mai au unde altundeva să aplice în România, că nu mai există o rezidenţă atât de simplă şi productivă, care să motiveze autorul dramatic şi să-i asigure vizibilitate. Speri doar că, la un moment dat, vei putea să-i cunoşti şi pe ceilalţi. Dar cu toată frustrarea, niciodată selecţia nu m-a dezamăgit. Însă nu m-am aşteptat ca în 2020, în ciuda restricţiilor impuse de condiţiile de molimă, cu tot zoom-ul care ne fragmenta energia şi pe care l-am folosit după primele întâlniri, ca pe o alternativă, să avem patru debuturi remarcabile. Piesele scrise în rezidenţa de la Reactor sunt toate pregătite pentru scenă. Mai mult, una dintre autoare, regizoare şi scriitoare, Elena Morar, a găsit energie să scrie două texte - primele ei script-uri finite de teatru -, iar oamenii de la Reactor au găsit şi ei resurse ca să le prezinte publicului pe ambele. La fel ca Elena, Selma Dragoş, autoare dramatică cunoscută, regizoare şi ea, a lucrat pe un proiect mai vechi, care şi-a găsit, în sfârşit, drumul. Cunoscându-şi mai bine metabolismul exersat, n-a fost, totuşi, mai uşor pentru Selma să rescrie, să regândească şi să-şi repoziţioneze personajele, ajungând să spună ceea ce doreşte într-un text foarte special şi amănunţit lucrat, împlinit.
O altă regizoare, de data aceasta de film, Raluca Ungureanu, a debutat şi ea în 2020, cu o piesă profesionist structurată, pe firul unei experienţe dilematice, dar pe care mulţi dintre noi am împărtăşit-o şi care vorbeşte, în replici alerte şi penetrante, în situaţii clare şi frumos dezvoltate, despre milă şi responsabilitate, despre umanitate şi prejudecăţi.
Nu în ultimul rând, Cosmin Stănilă atinge, într-un tandem scenic de forţă şi bine condus, al relaţiei mamă-fiu, profunzimile unei suferinţe care nu numai că afectează treptat şi iremediabil trupul bolnav, dar marchează şi existenţa celor din jur. Şi aici, scepticul ar putea spune că, actor fiind, Cosmin e familiar cu expresia scenică. Şi iar n-aş contrazice o asemenea afirmaţie, dar aş lărgi-o adăugând că, la fel ca şi în cazul Oanei Uiorean, şi Cosmin şi-a scris în 2020, la Reactor, prima lui piesă de teatru.
Incitante şi surprinzătoare prin diversitatea formulelor de compoziţie, textele Drama 5 din 2020 sunt nu numai atractive literar, dar şi potenţiale spectacole. Îmi doresc ca, la fel ca anii trecuţi şi în ciuda separării temporare de scenă, care ne apasă şi ne contestă utilitatea, aceste piese să-şi găsească drumul spre producţii, să inspire şi să declanşeze dorinţa de concreteţe şi joc a artiştilor din teatre. Şi, bineînţeles, îmi doresc cu nerăbdare ca spectacolele să fie cât mai multe şi cât mai aproape de public.
Autorii Drama 5, 2020 (foto: Bogdan Botaş)
Sinopsisuri:
1. Toate astea vor fi ale tale de Selma Dragoş
Ce înseamnă să ai un loc între ai tăi? Un loc la masă? Un rol în ritualurile de familie? Validare? Siguranţă? Ce speri atunci când te întorci acasă? Toate astea vor fi ale tale e povestea unei femei queer care moşteneşte o casă în oraşul de provincie în care s-a născut. Împreună cu casa moşteneşte o familie, un cartier, o ţară.
2. O zi bună pentru crabii hermit de Elena Morar
O femeie care fuge de o relaţie abuzivă se adăposteşte temporar în apartamentul unei prietene pe care o admiră, de casa căreia are grijă atunci când aceasta pleacă în deplasări. Ceea ce începe că un aranjament temporar se prelungeşte treptat, din cauza fascinaţiei pe care o exercită viaţa de succes a prietenei, dar şi din cauza incapacităţii femeii de a prelua frâiele propriei vieţi. În timpul petrecut în apartament, începe să paraziteze şi să-şi însuşească modul de viaţă, preferinţele şi stilul prietenei, având loc aproape un transfer între cele două. Apropierea lor este întreruptă de moartea accidentală a prietenei, dar legătura dintre ele e departe de a se fi rupt. Cel puţin asta lasă se înţeleagă Vecina, care spionează şi ştie tot, atunci când nu se povesteşte pe sine oricui e dispus să asculte.
3. Ce-ţi iau de Elena Morar
"Ce-ţi iau este, oricât aş urî acest cuvânt, o radiografie a unei relaţii în acelaşi timp excepţionale şi obişnuite, care începe fenomenal şi se termină dezastruos. Ce e diferit e gradul de coborâre în cercurile infernului gaslighting-ului, toxicităţii şi raporturilor disfuncţionale, în plin mediu urban bucureştean.
Pornind de la documentarea unor experienţe reale de supravieţuire a unei relaţii psihologic abuzive, mi-am propus să explorez şi să exorcizez credinţa împământenită că abuzul psihologic e mai puţin grav decât cel fizic, şi doar un precursor al lui. M-a interesat complexitatea dinamicilor de putere într-un cuplu non-monogam.
Astfel, am ales să abordez dintr-un unghi personal tangenţa cu universul kink, lupta pentru statut social a unui cuplu tânăr şi momentul în care dragostea dispare şi e înlocuită de codependenţă. În scene realiste, non-cronologice, Mihai şi Ioana ne dezmint că l'enfer, c'est les autres şi ne arată că abuzul e mereu la câţiva paşi distanţă." (Elena Morar)
4. Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois de Cosmin Stănilă
Când actriţa Ioana Popovici (versiunea scrisă) / Eszter Nagy (versiunea de scenă) este diagnosticată cu demenţă, fiul ei Cristi alege să se întoarcă acasă pentru a o îngriji. În încercarea de a-şi proteja mama de suferinţele bolii şi de a-i conserva imaginea publică şi personalitatea artistică, lui Cristi începe să-i scape printre degete propria viaţă. Boala lui Ioana / Eszter devine un al treilea personaj pe care cei doi îl înfruntă cu umor şi curaj, dar care îi va face să se îndoiască de concepţiile lor despre grijă, iubire şi demnitate.
5. Parfum de sparanghel de Oana Uiorean
Parfum de sparanghel ne pune în faţa unei poveşti despre exploatare in vremuri de pandemie. O îngrijitoare de bătrâni, un muncitor sezonier şi trei lucrătoare sexuale se întâlnesc la graniţa dintre epoci şi clase. Ştiind că dreptatea nu e niciodată de partea lor, ei încearcă în diferite feluri să nu plece totuşi capul.
6. Unul dintre noi de Raluca Ungureanu
Unul dintre noi este o piesă care urmăreşte povestea unui cuplu din clasa de mijloc, într-o iarnă foarte friguroasă, care locuieşte la bloc şi adăposteşte pe palierul din faţa uşii un om al străzii. Textul este o punere în scenă a simbolului pragului: între cer şi pământ, între oameni din societate şi cei din afara ei, între cei cu milă şi cei cu convenţia milei, între soţia care "crede că salvează lumea" şi soţul "corporatist spălat pe creier". Cât eşti dispus să dai din propriul confort pentru binele unui străin? De ce decidem să ajutăm un alt om: din vină (eu am prea mult şi celălalt nimic) sau din empatie şi compasiune? Cât de mult din ce facem îl ajută pe celălalt şi unde avem nevoie să tragem linie?
