Coperta cărții
Eseu
978-973-122-120-5

Descarcă pdf

Editorial

Un film cu o fată fermecătoare este un film despre căutările, dar şi despre plăcerile tineretului metropolitan sofisticat din România anilor 1966-67. Realizat în zorii epocii Nicolae Ceauşescu, adică într-un moment de liberalizare a regimului comunist instaurat după al Doilea Război Mondial, filmul regizorului Lucian Bratu şi al scenaristului Radu Cosaşu reprezintă o Românie racordată la modernitatea occidentală - inclusiv cinematografică. În centrul lui e un remarcabil portret în mişcare, volatil, deconcertant, ambiguu, al unei proaspete absolvente de liceu (jucate de Margareta Pîslaru, o cântăreaţă foarte celebră la momentul respectiv), care ia viaţa în joacă şi contează pe farmecul ei să-i aducă lumea întreagă la picioare. Deoarece comportamentul personajului contravenea moralei oficiale a societăţii româneşti socialiste, fără a fi corectat, condamnat sau sancţionat îndeajuns de aspru în interiorul filmului, Un film cu o fată fermecătoare a avut atunci probleme cu cenzura: ţintă a unei campanii de presă negative, a fost retras de pe ecrane şi apoi reintrodus cu un final modificat - mai moralizator, mai sever la adresa personajului principal - pe socoteala regizorului şi a scenaristului.

După 50 de ani, Radu Cosaşu este unul dintre cei mai respectaţi prozatori români în viaţă, în timp ce filmografia lui Lucian Bratu (care a murit în 1998) ar merita redescoperită - atât pentru delicateţea tuşei lui regizorale, cât şi pentru vederile sociale genuin-progresiste, în primul rând feministe, care-i iluminează filme ca Drum în penumbră (1972), Oraşul văzut de sus (1975) şi Angela merge mai departe (1981). Rezultatul colaborării celor doi rămâne un produs interesant al cinematografiei româneşti din a doua jumătate a anilor '60: un film intelectualist, cu mult dialog, cu personaje care au meserii, preocupări sau stiluri de viaţă chic, cu un spirit îndatorat "noului val" din cinematografia franceză şi altor tendinţe proaspete, inovatoare, din cinematografiile occidentale ale epocii.

Tot atâtea motive de a-l propune ca obiect de studiu în cadrul programului Éducation à l'image.

0 comentarii

Publicitate

Sus