Coperta cărții
Teatru
978-973-122-117-5

Descarcă pdf

Cald şi emoţionant

S-a furat mireasa! a câştigat prima ediţie a Concursului de Dramaturgie Yorick, organizat în 2013. Simplă, bine condusă din punct de vedere dramaturgic, povestea lui Radu Popescu a îndeplinit la acel moment criteriile juriului, principala ei calitate fiind reprezentabilitatea. Un subiect cuceritor, care s-a putea rezuma prin "o fată iubea odată un băiat..." şi care are avantajul de a fi extrem de aproape de o categorie de vârstă care are nevoie de poveşti noi, de poveşti umane, de poveşti de dragoste bine scrise, de un teatru viu şi puternic, cald şi emoţionant, piesa S-a furat mireasa! are toate atuurile unei "comedii romantice" autohtone, cu accente profund dramatice.

Radu Popescu este adeptul unui tip de teatru care propune probleme ale societăţii de azi, dar trecându-le printr-un filtru de emoţie care nu poate decât să aibă un real câştig în faţa publicului, nu se teme să expună şi să pună în discuţie sentimente, nu se teme să-şi cucerească publicul şi să spună poveşti cu oameni şi despre oameni, sondând acele zone personale în care de obicei ne temem să privim.

Cu replici bine scrise, cu umor bine dozat, cu un foarte bun control al ritmului dramatic, textul, reprezentat în stagiunea 2016-2017 pe scena Teatrului Metropolis, este foarte ofertant pentru actori şi totodată oferă publicului un interesant prilej de meditaţie pe tema iubirii şi a formelor ei în lumea noastră. Cât contează imaginea, kilogramele în plus, când iubirea se confundă cu interesul, în diversele lui forme, cât ne costă propriile alegeri, câte goluri poate acoperi confortul, cât de singuri suntem sunt doar câteva dintre întrebările la care piesa S-a furat mireasa! încearcă să găsească răspunsuri.

Într-o dramaturgie românească destul de săracă, piesa lui Radu Popescu rămâne una dintre puţinele care au şanse reale de a rezista în timp şi de a cunoaşte mai multe montări.

2 comentarii

  • piesă remarcată
    Barbu Brailoiu, 29.03.2017, 13:41

    Înseamnă că are calități. Unde a fost ea jucată, până acum?

    • RE: piesă remarcată
      [membru], 30.03.2017, 11:11

      Scrie chiar în prezentarea de mai sus unde se joacă în acest moment un spectacol după acest text, în stagiunea 2016-2017. Iar în volum scrie despre precedente montare.

Publicitate

Sus