PROVERBE ŞI ANTIVERBE
Iulia Cojocariu
Mişcarea paradoxistă[1] se prezintă ca fiind "ultima avangardă literar-artistică a mileniului doi". Volumul de faţă cuprinde un număr prim, 601, de tipice distihuri paradoxiste colectate şi prelucrate în perioada 1993-1998. Este vorba aşadar despre o lucrare ce poate fi considerată ca fiind deja "clasică", reprezentativă şi înscrisă deplin în spiritul mişcării (PARADOXISMUL : O avangardă / Ajunsă tradiţională)."DISTIHUL PARADOXIST este format din două versuri, antitetice unul altuia, dar care împreună se contopesc într-un întreg definind (sau făcând legătura cu) titlul. De regulă, al doilea vers neagă pe primul, conţinând aşadar o noţiune/sintagmă/idee opusă (antinomică, antagonică)." (Florentin Smarandache)
Paradoxul vine in contradicţie cu adevărul general acceptat (opiniile comune). De aici şi sursa inepuizabilă de paradoxuri ce poate fi găsită în răstălmăcirea, răsturnarea şi contrazicerea ("forfecarea") proverbelor, expresiilor uzuale, aforismelor, cugetărilor şi panseurilor celebre (LA NEVOIE : Prietenul bun / Anevoie se cunoaşte). Din perspectiva logicii, paradoxul este un raţionament aparent just care duce la concluzii contradictorii ("On ne peut expliquer un paradoxe, non plus qu'un éternuement. D'ailleurs, le paradoxe n'est-il pas un éternuement de l'esprit ?" - Emil Cioran, Le crépuscule des pensées).
Exerciţiul distihului paradoxist este de natură de a accentua contradicţiile prin proximitatea în care situează noţiunile antinomice (CONTRADICTORIU : E-atât de-adevarat / Încât pare fals!). Distihul paradoxist ia uneori forma unei enigme (din familia celor rebusistice), enunţată prin titlu înaintea definiţiei (NEPĂSARE : Pasivitate / Violenţă), pune în lumină trăsături şi caractere (COMOD : A făcut efortul de-a / Nu face nici un efort), ne invită la reflecţii fără a îşi pierde însă sensul umorului, făcînd deseori haz de necaz (FĂRĂ ŞANSE : Îşi încearcă / Nenorocul).
Varietatea temelor contribuie la reuşita ansamblului, într-un volum coerent şi original atît prin fondul cît şi prin forma sa. În acest sens, lucrarea constituie o referinţă, un posibil punct de intrare pentru cititor în universul creativ revelat de mişcarea paradoxistă.
[1] "Paradoxismul este o mişcare internaţională de avangardă în literatură, artă, filozofie, chiar şi ştiinţă, bazată pe folosirea excesivă de antiteze, antinomii, contradicţii, oximoroane, parabole, paradoxuri în creaţie. A fost înfiinţat de către scriitorul si matematicianul Florentin Smarandache în anii 1980 in România, care dorea "lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice şi prin experimente contradictorii; în special creaţie în contra-timp, contra-sens." (Gheorghe Niculescu - Despre paradoxism)
