Purgatoriu autentic, cu alură de Iad şi cu pretenţii de Rai
Codruța Crețulescu
După ce la ediţia din 2006, LiterNet-ul a publicat 5 din cele 6 scenarii ale finaliştilor Concursului Naţional de Scenarii HBO, organizat de către HBO România în colaborare cu APFR, organizatorul TIFF (Festivalului Internaţional de Film Transilvania), toate cele 6 scenarii finaliste la ediţia din 2007 vor fi publicate, cu acordul autorilor, pe LiterNet.Iată al doilea din cele şase scenarii finaliste.
(Redacţia LiterNet)
Satul românesc, odinioară sursă inepuizabilă de subiecte literar-artistice, s-a mulţumit/complăcut în ultimele aproape două decenii să fie doar o notă de subsol în cazul ştirilor de la ora 5 (vatra românismului este furnizorul numărul unu de patricide, fratricide şi alte crime "en famille") sau cap de afiş în cazul buletinelor "serioase" (inundaţiile şi seceta prelungită se simt la ţară ca-ntr-o vacanţă netulburată de autorităţi, unde totul e permis). În rest, cu excepţia tinerilor "cu şansă de afirmare la oraş" care părăsesc, fără a sta pe gânduri şi-n grup, casele fără electricitate sau apă curentă, nimic nu mai tulbură liniştea satului iar praful se aşterne netulburat peste uliţele neasfaltate...
Pe acest fundal al decăderii morale şi materiale a satului, pe care autorul Cătălin Florin Apostol pare a o percepe extrem de bine (şi, în consecinţă o punctează ca atare, fără nici un fel de edulcorare), scenariul Umilinţă vine ca o ilustrare alarmantă a problemei. În accepţiunea lui Apostol însă, satul nu are veleităţi de victimă ci de călău de tip Cronos ce-şi înfulecă propriile odrasle. Veritabil microcosm ce funcţionează pe baza unor nemiloase legi proprii, populat nu de oameni ci de gloate amorfe echipate fie cu furci, fie cu vorbe şuierătoare şi pline de otravă, satul este un Purgatoriu autentic, cu alură de Iad şi cu pretenţii de Rai. Şi-n mijlocul său, prizonier fără şansă sau voinţă de a scăpa, şade (anti)eroul, "nebunul" Dumitru, supranumit Umilinţă. Deopotrivă lipsită de subtilitate dar extrem de potrivită şi concentrată, porecla personajului funcţionează de minune atît ca apelativ cât şi ca atitudine: măcinat de o vină din trecut ce ni se dezvăluie de-abia în partea a doua a scenariului, Dumitru a îmbrăţişat comportamentul umil dublat de o muţenie (auto)impusă şi şi-a acceptat soarta crâncenă de victimă predilectă a consătenilor săi, erijaţi concomitent în procuror, juraţi, judecător şi călău, şi care nu ratează nici o ocazie pentru a-l abuza fizic şi verbal.
Dincolo de tragedia evidentă a subiectului, dincolo de construcţia de melodramă câmpenească elegant altoită cu o atmosferă sumbră şi inexplicabilă de sorginte gotică, prin toţi porii poveştii respiră ironia, pe alocuri subtilă (tribunalul popular ce-l judecă pe Umilinţă e format din hoţi, criminali şi habotnici lipsiţi de orice impuls de milă creştină), pe alocuri "in-yer-face" (subtitlul extrem de semnificativ "Locul în care clopotul nu bate niciodată" are un payoff pe măsură în punctul culminant şi accentuează tragismul unei rezolvări de tipul deux ex machina), întotdeauna percutantă. Şi-n toată această demenţă punctată de furci şi topoare veşnic gata de acţiune (acel "proşti, da' mulţi" observat odinioară de vodă Lăpuşneanu pare a fi mai actual ca niciodată), unicul aliat pe care îl are Dumitru este copilul Marinică. Dar în "Purgatoriul" lui Apostol, funcţionând pe o logică imbatabilă, copiii şi nebunii au o soartă similară...
Dincolo însă de orice interpretări mai mult sau mai puţin personale, un lucru îmi pare evident: Umilinţă merită un tratament cinematografic pe măsură care, în mâinile potrivite (eu, una, îl propun pe Lucian Pintilie), ar putea chiar echivala cu o înviere postmodernă a cinematografului cu subiect rural. Vi se pare anacronic? Citiţi mai bine scenariul...
