În sfârşit un poet, profitaţi!
Laurențiu Mihăileanu
Orice ai face, Victor Ţarină va fi şi mai departe acelaşi om pe care nu îl remarcaţi pe stradă, cel căruia nu îi daţi multe şanse în a vă stârni interesul ori măcar curiozitatea pentru insolita lui modalitate de a se ascunde în papuciul mamei. Căci, într-adevăr, mă mâhneşte să văd adumbrită o asemenea interioritate. Oare noi, românii, ne vom îmbia vreodată copiii să-i ia drept reper valoric pe cei autentici, originali şi nu doar aplicanţi de geniu, pe cei care văd lucrurile altfel decât majoritatea? Şi, dacă tot am atins subiectul, mă întreb cum aţi putea atunci decela un genuin veritabil. Îndeosebi un poet cum, bunăoară, este Victor Ţarină, unul câtuşi de puţin zgomotos (darămite orgolios!), care îşi compune în linişte, departe de agitaţia mondenă, poemele ludic-dramatice prin interţeserea pulsatilă a vârstelor proprii, mânuind cu o candoare molipsitoare amănuntul şi detaliul purtător de semn. Este evident că mă refer la Victor Ţarină ca la un poet aparte.Urban prin excelenţă, Victor Ţarină se împarte suficient de decis între tematica primelor experienţe emoţionale, subsumatul lor univers infantil, cea a dragostei şi cea a dialogului cu Creatorul. Trei direcţii pe care se pot re-grupa, în mare, volumele şi ciclurile din care au fost desprinse poeziile antologiei "Încercare de bust".
Structural, scrisul lui Victor Ţarină este unul direct. În spatele aparenţei ludic-minimaliste, poetul se serveşte cu o mână deloc ezitantă de tehnici mai degrabă moderne decât de cele postmoderne, făcând parcă abstracţie de "uniforma" şi de panoplia congenerilor săi. Iar, ca o constantă a creaţiei sale, ca amprentă totodată, începând cu cartea sa de debut, "Nisipuri cu pelerini" (1991), se constată păstrarea limpezimii metaforei dominante, ferindu-se parcă programatic de stucatură şi artificiu stilistic. La el veţi întâlni cu precădere poeme scurte şi de lungime medie, centrate de regulă pe elemente suprarealiste ce predispun la reflecţie. Eu, unul, nu văd ceva mai mişcător decât un nor venit lângă ceaşca de cafea a poetului, pierderea ochelarilor printre versuri eşuate, o mână ce acoperă peisajul, meduza ca albeaţă în ochiul mării, clopotele pornind să bată la zâmbetul bătrânului pentru pruncul adormit, chipul cerului refugiat în nori. Gravitate în crochiu, i-aş spune. Şi nu una copleşitoare, ci eminamente nostalgică, prefirată de normele expresivităţii.
În rest, descărcaţi antologia "Încercare de bust" şi convingeţi-vă.
