Neant şi artă
Maria Constantinescu-Condruț
Voluptatea morţii - Senzualitatea în sculptura funerară din Cimitirul Père-Lachaise. Ce subiect interesant şi ce provocare pentru un artist fotograf! Să surprindă în acest spaţiu al nefiinţei nu durerea, nu tristeţea, nu neliniştea chinuitoare ce urmează dispariţiei făpturii umane, ci senzualitatea, sentimentul duios de aducere-aminte închis într-o statuie ca un mesaj al celor rămaşi în viaţă, expediat cu întârziere către cei de dincolo. Pietrele de pe morminte, adesea mâncate de intemperiile vremii şi de anii scurşi spre uitare, vorbesc privitorului în trecere prin Père-Lachaise într-un limbaj specific, cel al artei sculpturale, predominant de factură clasică.Nici un creator, fie el poet sau prozator, artist plastic sau muzician, în cazul nostru artist fotograf, nu se gândeşte, atunci când creează, la sensurile pe care criticii le vor descoperi în opera sa. Numai arta tezistă "beneficiază" de un scop ante-propus. De bună-seamă, fiecare comentator este la rândul său tributar firii sale, educaţiei de care dispune, relaţiilor sociale ş.a.m.d. În ceea ce priveşte sculptura funerară, şi aceasta are un caracter oarecum tezist, deoarece este operă făcută la comandă. Clientul vrea să-şi exprime un anume sentiment, are un gust al său pe care îl impune sculptorului, poate comanda în funcţie de banii de care dispune - cine mai ştie - şi toate acestea îşi pun indirect amprenta pe sculptura ce va rezulta. Cu observaţia că un mare artist se exprimă în primul rând şi aproape întotdeauna pe sine însuşi.
Ochiul selectiv al lui Tudor Mavrodin a ales din bogata sculptură funerară din Père-Lachaise acele elemente ce compun şi descompun senzualitatea în statuile din cimitirul parizian, ca o ofrandă adusă vieţii atunci când aceasta a devenit doar amintire. Moartea care naşte artă, arta care dă viaţă. Se poate vorbi astfel fără nici o exagerare. Pe unul dintre morminte o mamă culcată îşi alăptează pruncul la sân. Scena e reală, vie, caldă. Naştere, viaţă, moarte, naştere... Un infinit lanţ de prefaceri. Fără voie gândul trimite la unul din catrenele lui Omar Khayyam:
Ce-s oamenii? Podoabe ce-atârnă din tărie,
Sosesc, se duc şi iarăşi sosesc aici sub soare.
Din buzunarul humei şi-a cerului cutie
Mereu făpturi s-or naşte, căci Dumnezeu nu moare.
Conştiinţa zădărniciei şi a suferinţei umane cedează în faţa atotputerniciei Creatorului. Şi ce altceva sunt artiştii care au sculptat în Père-Lachaise decât fii ai Creatorului?!
Fotografiile lui Tudor Mavrodin surprind în sculptura funerară a celebrului cimitir din Paris nuditatea ca expresie absolută a frumuseţii trupului omenesc, dar şi senzualitatea ascunsă de veştmânt. Liniile curbe, mlădioase ale corpului femeii, capul graţios, părul, sâni îndrăzneţi, buze senzuale, o mână strângând un trandafir, un picior ieşit de sub falduri, ochii, privirea... visarea sau dorul de cel dispărut, durerea cea mai profundă, dar şi zâmbetul ce ascunde poate duioase amintiri. Artistul fotograf decupează cu fineţe din ansamblul statuii detaliul, fotografiile se derulează ca într-un film pe care îl poţi opri oricând pentru a face un stop cadru şocant prin expresivitate. Unghiuri ale privirii ridicate spre cer sau coborâte spre pământ, un cap acoperit complet de văluri şi o mână sprijinindu-se de zid, un trup prăbuşit pe lespezi, mâini de tânără fată împreunate a ruga, un şirag de perle pe gâtul unei femei... Dar ce reprezintă oare statuia decapitată, ascunsă sub un maldăr de haine într-o firidă, cu care se încheie ciclul fotografic? Să fie oare simbolul morţii decapitate, al negării nefiinţei?
Noua carte virtuală publicată de editura LiterNet este o incitantă chemare la meditaţie asupra vieţii şi morţii, dar mai ales asupra puterii fiinţei umane de a învinge şi de a se salva prin frumuseţea creaţiei. Voluptatea morţii - sintagma eminesciană din Odă (în metru antic) a poetului naţional al românilor Mihai Eminescu, care i-a sugerat autorului titlul acestui album, transpusă în sculptură şi reprodusă fotografic, redevine un concept filozofic propriu reflectând un perpetuu ciclu al naturii umane.
Priviţi aceste fotografii făcute de Tudor Mavrodin în Cimitirul Père-Lachaise şi veţi găsi în ele atâta viaţă cât numai arta poate crea învingând neantul.
