Coperta cărții
Proză scurtă
973-7893-14-X

Descarcă pdf
Citeşte un fragment

O inteligenţă superioară

Spre deosebire de atîţia alţi poeţi mai vîrstnici sau mai tineri, Ana Blandiana este deţinătoarea unei inteligenţe superioare, nu numai intuitiv-sintetică, aşa cum stă bine unui poet, ci şi abstract-analitică, cum este indiferent pentru un poet, dar este indispensabil pentru un intelectual adevărat. De altfel, nici poezia nu mai este ceea ce a fost la începutul secolului trecut şi, dacă ne gîndim bine, aproape toţi marii poeţi ai timpului nostru au fost oameni de o superioară inteligenţă.

Rareori aflăm o poezie scrisă cu mai multă inteligenţă decît poezia Anei Blandiana. Metaforele ei par să fie anticipate, spontaneitatea ei este deja - şi mereu - locuită de gînd. Totul este gîndit. Nimic nu este întîmplător, nimic nu este nemeritat.

Şi, totuşi, reflecţiile despre poezie ale autoarei ne dau uneori o imagine nu doar diferită, ci chiar opusă: poetica, nu o dată, contrazice poezia. Poeta se închipuie pe sine scriind lucruri la care "nici nu (s)-a gîndit", pe care "altcineva" le scrie prin intermediul ei. Reminiscenţă rimbaldiană pe care Ana Blandiana o autentifică printr-o comparaţie sinonimă cu un poem: "...Ar trebui poate să fiu jignită de această dependenţă totală de forţe pe care nu le pot influenţa, dar mă simt fericită şi mîndră ca o doamnă de la curte căreia regele i-a dăruit un copil".




Une intelligence supérieure

À la différence de tant d'autres poètes plus âgés ou plus jeunes, Ana Blandiana a une intelligence supérieure, non seulement intuitive et synthétique, comme il se doit pour un poète, mais aussi abstraite et analytique, dépourvue d'importance pour un poète, mais indispensable pour un intellectuel véritable. D'ailleurs, la poésie elle-même n'est plus ce qu'elle était au début du siècle dernier et, à bien y réfléchir, la plupart des grands poètes de notre temps furent des êtres d'une intelligence supérieure.

Il est rare de trouver une poésie écrite avec plus d'intelligence que celle d'Ana Blandiana. Ses métaphores semblent être anticipées, sa spontanéité est déjà - et toujours - habitée par la pensée. Tout est réfléchi. Rien n'est aléatoire, rien n'est sans justification.

Et, pourtant, les réflexions de l'auteur sur la poésie nous donnent parfois une image qui n'est pas simplement différente, mais même opposée: la poétique contredit plus d'une fois la poésie. Le poète s'imagine elle-même en écrivant des choses auxquelles elle n'avait «même pas pensé», que «quelqu'un d'autre» écrit à travers elle. Réminiscence rimbaldienne, qu'Ana Blandiana authentifie par une comparaison synonyme d'un poème: «...Peut-être devrais-je être vexée de cette dépendance totale des forces que je ne puis influencer, mais je me sens heureuse et fière, comme une dame de cour à laquelle le Roi a fait un enfant».

(Version française par Luiza Palanciuc)

0 comentarii

Publicitate

Sus