Coperta cărții

Pierre-songe

Cu volumul Luizei Palanciuc, Pierre-songe, editura LiterNet deschide spaţiile sale virtuale unei secţiuni speciale a literaturii române. Nu am greşit... acest volum aparţine, prin autoarea lui, la fel de profund literaturii române ca şi celei franceze, căreia îi este asimilată prin limba de adopţie. Autori aflaţi în două lumi literare, în două culturi diferite se inserează natural în acest spaţiu virtual, oferit de Internet, care nu le oferă găzduire temporară, ci chiar o filosofie a creaţiei.

Cu un glorios precedent interbelic - prelungit de cei plecaţi după război -, este posibil ca în acest moment să asistăm la ridicarea unei întregi generaţii de scriitori care se ancorează material în literatura ţărilor de adopţie, dar care rămâne spiritual, uneori şi prin expresie, ataşaţi literaturii ţării lor de origine. Fenomen îngrijorător? Nicidecum... Este, cred eu, şansa noastră de a pătrunde cu mai multă uşurinţă acolo unde traducerile nu sunt întotdeauna uşor de infiltrat. Este o şansa a literaturii române de a oferi lumii scriitori.

Volumul pe care vi-l propunem azi, Pierre-songe, este primul dintr-o serie care va fi, poate, un avanpost al literaturii române în literatura universală.

Volum de texte poetice, volum de poezie... Am oscilat în a găsi definiţia exactă, chiar şi numai a genului din care face parte. Apoi, mi-am dat seama că nu vreau, de fapt, să clasific, să etichetez, să înţeleg prin scufundarea într-un gen proxim, pentru că importantă pentru această carte specială este diferenţa specifică.

Este un poem al pietrei-gând, o glorificare a tăcerii care se lasă peste zbucium. Luiza Palanciuc nu scrie pentru a se dezvălui; scrie mai degrabă pentru a exorciza. Cuvintele ei sunt expresia intelectuală a unor stări profunde, imposibil de arătat altfel decât într-o coagulare dureroasă în gânduri devenite solide. Luiza Palanciuc nu foloseşte simboluri cunoscute, nu încearcă să ne facă părtaşi, nici să descrie. Este o altfel de hermeneutică. Diferitele traduceri succesive sunt perceptibile, dar, dincolo de înţelegerea noastră, pe suprafaţa textului scris, cititorii pot culege doar pietre-gând. Unicul simbol este piatra, unica realitate este piatra, unică legătură dintre suflet şi gând. Pietrele sunt, în acelaşi timp, „personaje“ dar şi expresia intrinsecă a textelor, din această continuă schimbare de rol rezultând efemeritatea lor: pietre care îşi pierd soliditatea stării lor universale pentru a păstra doar curgerea, proprie visului.

Oricât de fragmentat ar părea la început, textul este fără îndoială un singur gând. Odată intrat, găseşti regulile alunecării, alunecare de piatră, piatră-gând ce se arată doar pentru a ascunde de fapt, ermetic, un secret pe care, pentru o clipă, l-a arătat. Ferice de cel care, prinzând momentul, îl întrezăreşte cu mintea şi îl lasă spre suflet! Acesta este de fapt misterul pietrelor: ele cuprind în soliditatea lor materială zbuciumul Luizei, pentru a-l arăta cititorului care, printr-o alchimie proprie, poate să şi-l transcrie ca apoi să îl transforme în sentiment.

Iar în aceast univers-zbucium, se împlântă minunat de potrivite desenele Florinei Ion.......... exact în locurile lăsate libere de gândurile de piatră. Text şi desen formează un aliaj preţios în culorile pietrei diamant.

Pierre-songe, pierre-ponce şi cerneluri de China: „mariaj“ solid de materie, expresie şi gând. Pierre-ponce taie uitarea, şlefuieşte piatra-vis-gând-himeră. Cernelurile de China dau contur ideii tăinuite în pietrele Luizei: pietre rostogolite până la răstignirea în limbaj chestionând.

Răstignită, ofrandă... dar nu azvârlită în obrajii lumii, astfel se vrea Pierre-songe a Luizei Palanciuc.



0 commentaires

Autres chroniques pour ce livre

Pierre-songe, Delia Oprea

Publicité

Sus