Fragment
(1997)
RĂSĂRIT
Stai lângă mine când nasc
Aşa gândea Maria şi singură
Singură sub cometă
Iosif stătea grijuliu lângă ea
Îngerii cântau deasupra peşterii
Nasc, gândi Maria
Şi din pământ ieşi Soarele
SPERANŢĂ
Galben sărut pe un mormânt
De piatră, coboară azi soarele
Peste munţi
Şi-mi amintesc ultima despărţire
Ca şi cum un soldat roman
Mi-ar frânge fluierele picioarelor
Dar sper în adâncul sufletului
Că eu am fost tâlharul
Care a plâns pe cruce:
"Adu-ţi aminte de mine, Doamne,
Când vei veni în împărăţia Ta!"
AUREOLELE BUNICILOR
Asta e noaptea cu furtuna promisă
Cu ploaia vestită de proroci
E timpul să mă aşez pe un pat de piatră
Şi cu ochii închişi să aştept
De aici încolo va fi beznă
Aureolele bunicilor trecând la braţ
Singura lumină
VIS DE DIMINEAŢĂ
Merg la El acasă, Îl iau din iesle
Şi-L leagăn în braţe
Ce lumină coboară atunci? Şi de ce
Sufletul meu mincinos se înfioară?
Apar soldaţii şi mă îmbrâncesc
Din vis îmi curge o picătură
De sânge pe faţă
VIZIUNE
Ochiul lui Dumnezeu se deschide în cer
Genele Lui mângâie marginile lumii
Oamenii se ceartă prin abatoare
Înjunghie animale fierbinţi
Dar cei doi îndrăgostiţi, întârziaţi
Pe bancă la capătul iernii
L-au văzut şi s-au oprit din sărut
CELE TREI CUIE
Stau pe întuneric în pat.
Afară, la geam, douăsprezece aureole
Îşi iau cina cea de taină, una dispare
Cineva bate în bloc cele trei cuie
Departe, o femeie plânge
Deasupra popoarelor
UN PAHAR DE LUMINĂ
Venirea serii poate fi un semn
Aici unde soarele luminează greoi
De ce să te mint? Am avut cândva trăiri
Mai înalte. Într-o după-amiază îngenuncheat
Sub icoană, am ciocnit un pahar de lumină
Cu Dumnezeu. El mi-a fost prieten şi stăpân
Eu i-am fost fiu, cupă şi sclav
De ce să te mint? Am avut cândva trăiri
Mai înalte, ca prieten şi sclav
O CRUCE DESENATĂ
Îmi reamintesc
Tristeţea acelei îmbrăţişări
Când soldaţii mă împingeau
Spre un nou sacrificiu
Tristeţea acelei despărţiri
De iarnă, de primăvară
Când aclamat de mulţime
Îmi întindeam mâinile pe o cruce
Desenată pe spatele biciuit
Al Mântuitorului meu
ÎN NISIPUL ŢĂRMULUI
Unduirea vastă a câmpului
Aduce vara în sandale fierbinţi.
Salcia plânge, râul susură
Totul anunţă venirea Ta
Se face seară şi Îţi văd într-adevăr paşii
În nisipul fin. Se opresc
În dreptul meu şi apoi pleacă
Mai departe melancolici
Mi-ai dat o sărutare?
M-ai binecuvântat?
DAR NU ORBITOR
Mă întorc din mormântul
Urii şi al dispreţului, fără vârstă
Şi mă pierd printre oameni
Să-Ţi văd înălţarea. "Voi fi cu tine
Până la sfârşitul veacurilor"
Îmi şopteşti mereu
Mă întorc iar acasă şi pictez icoane.
Înspre miezul nopţii
Cineva răstoarnă bolovanul
De la uşă, luminos dar nu orbitor
Mă strigă pe nume
DIN DRAGOSTE TE-AM CREAT
Ţi-am dăruit acest Copil
Ca să-ţi aducă vestea cea bună
Despre dragostea Mea veşnică
Despre felul în care să Mă cunoşti
Abandonează duhurile triste
Căci ele te cheamă
În negrul abis
Ţine în braţe acest Copil
Căci peste ani, El
Are să Mi te dăruiască
Pe palmele Sale
Străpunse
A FOST O NOAPTE
Ar fi trebuit să fie o femeie luna
Îmbrăcată în hainele cenuşii
Ale norilor, sau noaptea
Despuiată şi orbitoare
Dar Dumnezeu a pus o sferă
Să lumineze noaptea şi a văzut
Că aceasta e bine. Câţi adolescenţi
Nu şi-ar fi părăsit prima iubire?
A fost o noapte şi-a fost o dimineaţă
