Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Proză scurtă

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Dan Mihu: Entomologie fabulatorie / Entomologie fabulatrice


Traduction de: Nora Tahri-Mureşan, George Mureşan

ISBN: 978-973-7893-68-0
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fragment
Descarcă în format pdfAlte formateCiteşte un fragment
Fluturii de foc

Puţină lume ştie, însă, primii fluturi de foc ai fiecărui an sînt cei care dau viaţă întregii naturi, primăvara. Ei, şi răsuflarea lor cea caldă. Fluturii de foc sînt atît de mici încît nu sîntem în stare să îi vedem, nici cu ochiul liber, nici cu vreun alt instrument pe care mintea omenească s-a priceput să-l inventeze. Poţi doar să îi simţi uneori dezmierdîndu-ţi zulufii şi atingîndu-ţi cu aripile lor moi, neatenţi, obrajii. Mai ales vara. Fiindcă vara fluturii de foc se uită la soare şi se încălzesc de bucurie. Apoi, aşa fierbinţi, se apucă şi aleargă ca nebunii unii după alţii, izbindu-se de copaci, de case, de oameni... În urma lor - totul se încinge. Cînd vine toamna, soarele se face tot mai mic şi apare tot mai puţin... Fluturii de foc urcă tot mai sus, tot mai trişti, tot mai reci. Urcă pînă se lovesc cu pieptul de cristalul albăstrui al bolţii cereşti. Atunci, dîndu-şi seama că iubitul lor soare se ascunde după o vitrină, dincolo de care ei nu vor putea trece nicicum, nicicînd, se transformă fiecare, mai devreme sau mai tîrziu, într-un fel de lacrimă dulce şi limpede... Dacă iarna nu a apucat să vină, curg pe pămînt şi sînt fie sorbiţi de buzele crăpate ale drumurilor, fie colecţionaţi cu grijă de firele de iarbă, fie purtaţi de vînt care încotro... Şi plouă... Iarna fluturii de foc, transformaţi deja în lacrimi, îngheaţă. Minusculele lor cadavre plutesc pînă la noi, ţinîndu-se de mîini, îmbrăţişîndu-se pentru ultima oară, în chip de fulgi de zăpadă... Soarele, departe, i-a uitat deja... Cît trăiesc, fluturii de foc se hrănesc cu zgomotele pe care le facem. Cel mai mult le plac muzica lui Stravinski, zgomotul valurilor şi gînguritul copiilor. Se simt teribil de atraşi de strigătele albatroşilor, stranii şi stridente, dar teama îi ţine departe. Îi mai amuză teribil zgomotul pe care îl fac elefanţii cînd se spală, dar n-ar fi bine să le spuneţi acest lucru şi elefanţilor... Nimeni nu ştie cum şi de ce se nasc, la începutul fiecărui an, fluturii de foc.

Les papillons de feu

Il y a une chose que peu de gens savent : chaque année, ce sont les premiers papillons de feu qui donnent vie à la nature, au printemps. Eux, et leur respiration chaude. Les papillons de feu sont si petits qu’on n’arrive pas à les voir. Ni à l’oeil nu, ni avec je ne sais quel instrument que l’imagination humaine a su inventer. On peut juste les sentir parfois caresser les boucles de nos cheveux et toucher par mégarde nos joues de leurs ailes moles. Surtout pendant l’été. C’est parce que pendant l’été les papillons de feu regardent le soleil et la joie les réchauffe. Ainsi, devenus brûlants, ils se mettent à courir comme des fous les uns après les autres, en se heurtant contre les arbres, contre les maisons, contre les gens... Derrière eux, tout chauffe. Quand vient l’automne, le soleil rapetisse et se fait de plus en plus rare... Les papillons de feu montent de plus en plus haut, ils sont de plus en plus tristes et froids... Leur montée s’arrête quand ils se heurtent frontalement contre le cristal bleu de la coupole du ciel. Puis, lorsqu’ils réalisent que leur soleil chéri se cache derrière une vitrine qu’ils ne pourraient jamais franchir, tôt ou tard, ils finissent par se transformer en une larme douce et limpide... Si l’hiver n’est pas encore arrivé, ils s’écoulent sur terre et ils sont soit avalés par les lèvres gercées des routes, soit collectionnés avec soin par les fils d’herbe, soit emportés par le vent un peu partout... Et il pleut... En hiver, les papillons de feu, transformés désormais en larmes, gèlent. Leurs cadavres minuscules flottants nous parviennent, main dans la main, gelés, embrassés pour une dernière fois, en forme de flocons de neige... Le soleil, là au loin, les a déjà oubliés... Tout au long de leur vie, les papillons de feu se nourrissent des bruits que nous faisons. Ils aiment plus que tout la musique de Stravinsky, le bruit des vagues et le babillement des enfants. Ils se sentent irrésistiblement attirés par les cris étranges et stridents des albatros, desquels pourtant la peur les maintient éloignés. Le bruit que les éléphants font quand ils se lavent les amuse terriblement. Il n’est pas recommandé de confier ceci aux éléphants... Personne ne sait comment et pourquoi, à l’entrée de chaque année, naissent les papillons de feu.



Notă: Puteţi citi integral acest volum descărcând gratuit varianta pdf Acrobat Reader.




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


ALTE CĂRŢI

Sageata Dan Mihu: Să iubeşti şi să tragi apa


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer