Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Cărţi pentru copii

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Sînziana Popescu: Teatru pentru prichindei: mari, mici şi mititei

ISBN: 973-7893-40-9
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fragment
Descarcă în format pdfAlte formateCiteşte un fragment
VIAŢA CA O POVESTE
- comedie în două acte -



Scena 4
Aceiaşi




Scena se desfăşoară în întregime pe întuneric, timp în care are loc şi schimbarea de decor. Cel mai simplu ar fi dacă noul decor, gata conceput, ar aluneca lent pe parcursul următorului schimb de replici.

ACTORUL: Mihai! De ce-ai stins lumina? De ce nu eşti cuminte?!

COPILUL: Dar n-am stins-o eu.

ACTORUL: Dacă nu e opera ta, atunci cine a făcut-o? Te pomeneşti c-oi fi stins-o eu, care nici nu m-am mişcat de pe scaun! Te rog frumos, să o aprinzi imediat!

Copilul bâjbâie pe întuneric.

COPILUL: Nu găsesc veioza.

ACTORUL: Cum n-o găseşti? Era pe noptieră!

COPILUL: Noptiera nu mai e aici!

Actorul caută şi el veioza, dar se împiedică şi cade. După câteva secunde de bubuieli şi troncănituri, începe să se distingă o muzică ciudată.

ACTORUL: Ce se aude? Ai dat drumul la casetofon?

COPILUL: Eu n-am casetofon. Am walkmanul. Poate ţi-a reuşit scamatoria.

ACTORUL: (ceva mai agitat) Care scamatorie?

COPILUL: Cum, care? Cea pe care ai făcut-o adineauri, când ai pocnit din degete.

Scena 5
Aceiaşi



Scena se luminează brusc. Actorul şi Mihăiţă se trezesc într-o pădure de basm. Pentru a-i acapara definitiv pe micuţii "critici", pădurea de poveste trebuie să fie "vie". Copacii ar fi bine să se mişte, să şuşotească între ei, participând astfel la derularea acţiunii. Prin aceasta, mirifica pădure de basm - activă, ciudată şi deosebit de frumoasă - le va apărea copiilor în total contrast cu pădurea de "fier şi beton", care este din păcate lumea în care trăim.

ACTORUL: (speriat) Aaaa! Unde suntem? Unde am ajuns?

COPILUL: (uimit) Într-o... pădure...


Mihai studiază împrejurimile. Vede cum unele flori se mişcă şi îi fac cu mâna.

ACTORUL: (stupefiat) Pădure?! Bine, dar acum câteva secunde eram în camera ta?

COPILUL: (încântat de descoperire) Pare o pădure fermecată.

ACTORUL: (vede copacii mişcându-se) Aaaa! Vai de mine! Ce căutăm noi aici?

COPILUL: Pe mine mă întrebi?

ACTORUL: Pe cine ai vrea să întreb? (arătând sala) Pe ei? (sălii) Voi ştiţi ceva, copii? Ştiţi cum am ajuns noi aici?

Din sală vin tot felul de sugestii.

COPILUL: Mai bine ai recunoaşte!

ACTORUL: (din ce în ce mai speriat) Ce anume?

COPILUL: Ei, ce! Că tu ne-ai "teleportat" în pădurea asta minunată!

ACTORUL: (disperat) Ce am făcut?! Poate visez. Poate am un coşmar. (sălii) Da, da, să ştiţi că asta e! Am adormit în timp ce încercam să-i spun o poveste. (unui copil din primul rând) Ce ar fi dacă mi-ai da tu două palme? Vreau să mă trezesc. (copilul din sală îl plezneşte) Aaaa! Înseamnă că nu dorm! Poate am murit şi am ajuns (indicând sala)... în Rai. Atunci de ce îmi mai bate inima? (lui Mihăiţă, plângăcios) Te rog frumos, explică-mi unde suntem! Simt cum înnebunesc. De dormit nu dorm, de murit n-am murit. Unde suntem?!

COPILUL: (foarte încântat) Hai, nu te mai preface! Unde să fim altundeva, decât în scamatoria ta? Te-am văzut eu cum făceai în emisiune. Mereu erai disperat după o scamatorie. Acum nu mai e cazul să te agiţi, nu te filmează nimeni.

ACTORUL: Mihăiţă, uite, mă jur pe ce vrei tu! N-am făcut nici o scamatorie!

COPILUL: (prietenos) Ei, lasă. Nu fi modest. Recunosc că nu te-am crezut în stare, dar acum m-am convins definitiv şi te felicit. (arătând spre sală) Le voi spune şi colegilor la şcoală, cât eşti de grozav. Fii liniştit!

ACTORUL: (spăşit) Mihăiţă! Trebuie să-ţi fac o mărturisire... (jenat) Te-am minţit. (apoi sălii) Da, am minţit, copii! Nu ştiu să fac scamatorii. Tot ce vedeaţi voi la televizor erau într-adevăr trucaje. Ai avut dreptate, Mihăiţă. Sunt un mare mincinos. Şi te rog, dacă poţi, să mă ierţi... (apoi agitat) Dar acum trebuie să ne unim forţele! Trebuie să ne întoarcem acasă!
COPILUL: (dansează cu una dintre flori) Vrei să-mi spui că nu tu m-ai adus aici? În locul acesta minunat în care copacii, florile şi cerul sunt mai frumoase decât tot ce am văzut eu până acum?

ACTORUL: (stăpânindu-şi cu greu nervozitatea) Da. Asta vroiam să spun!

COPILUL: Vezi că-ţi creşte nasu\', Pinocchio! Dacă nu m-ai adus tu, atunci cine să mă fi adus?

ACTORUL: (disperat) Habar n-am!

Copilul îi face semn să tacă şi-l trage de mânecă într-un tufiş. În scenă îşi face apariţia Mama Vitregă, urmată de Oglindă.

Scena 6
Mama Vitregă, Oglinda



La apariţia Mamei Vitrege pădurea începe să "tremure", copacii îşi acoperă "ochii" cu crengile, iar cerul se întunecă, pregătindu-se de furtună. Mama Vitregă pare cu mult mai bătrână decât cea cu care s-au obişnuit copiii, iar hainele ei de regină sunt rupte şi ponosite.

MAMA VITREGĂ: (strigând) Oglinda! Unde îmi este Oglinda?!

După câteva secunde, intră în scenă gâfâind o "femeie-oglindă". Pe cap are fixată o oglinjoară spartă, iar trupul îi este acoperit cu un material care imită lemnul.

OGLINDA: Aici sunt, Luminăţia Voastră!

MAMA VITREGĂ: Oglindă, oglinjoară spune-mi cine e cea mai frumoasă din ţară?

OGLINDA: (linguşitoare) Eşti prea frumoasă, Mărită Doamnă...

MAMA VITREGĂ: Aşa e.

OGLINDA: (ezitant) "...dar de o frumuseţe rece, iar Albă ca Zăpada de mii de ori te întrece."

Oglinda se fereşte, se teme să nu fie lovită.

MAMA VITREGĂ: Cine? Copila?!

Mama Vitregă începe să râdă strident. La câteva secunde, se aude un zgomot foarte puternic, semn că cineva a închis cartea de poveşti în lumea noastră. Scena se umple de praf. Mama Vitregă şi Oglinda arată acum, că sunt prăfuite din creştet până-n tălpi, şi mai jalnic.

MAMA VITREGĂ: (disperată) Ce faci, mucosule?! De ce-ai închis cartea?

OGLINDA: (strănută) Puf! Ce de praf! Băiatul ăsta cred că n-a mai pus mâna pe o carte de poveşti de secole. (strănută din nou)

MAMA VITREGĂ: (privind în sus) Deschide-o imediat! N-auzi?!

OGLINDA: N-aude şi nici nu-l mai interesează. Mai nou se plictisesc foarte repede... Nu ştiu ce se întâmplă. Nu mai au răbdare să citească povestea până la capăt. (strănută)

MAMA VITREGĂ: Poate n-am râs eu cum se cuvine. Da capo!

Mama Vitregă vrea să mai râdă încă o dată, dar nu reuşeşte. Începe să tuşească.

OGLINDA: Sunt frântă... Am nevoie de nişte zile libere...
MAMA VITREGĂ: Termină cu smiorcăiala! Nu mai văd nimic!

O şterge cu mâneca, până când Oglinda devine din nou curată. Mihăiţă se ridică din ascunzătoare, încercând să le vadă mai bine pe cele două, dar actorul îl trage înapoi.

MAMA VITREGĂ: Aaaa! Cine e asta?!

OGLINDA: Având în vedere că Înălţimea Voastră se află în faţa mea (face o plecăciune), iar eu nu sunt nimic altceva decât o biată oglindă, "asta" nu puteţi fi decât dumneavoastră.

MAMA VITREGĂ: Vai, ce am îmbătrânit!


Oglinda începe să râdă, dar se opreşte brusc sub privirile ameninţătoare ale Mamei Vitrege.

MAMA VITREGĂ: (îşi întinde faţa) Necazurile! Mi-au scos peri albi copiii ăştia! Uită-te şi tu în ce hal m-au adus!

OGLINDA: Nu pot. (aparte) Din păcate...

MAMA VITREGĂ: Parcă aş fi o sperietoare. Slabă. Palidă. Plină de riduri. Şi când te gândeşti cum arătam nu mai departe de acum cinci ani. Eram răpitoare! Gurile rele spuneau că aş fi fost chiar mai frumoasă decât Albă ca Zăpada. Şi, bineînţeles, mult prea bine pentru o mamă, fie ea vitregă sau nu. Ştii...

Mama Vitregă îi face semn Oglinzii să se apropie, apoi o ia de după umeri.

MAMA VITREGĂ: Am auzit nişte zvonuri. Cred că vor să mă treacă la Baba Cloanţa.

OGLINDA: (fals afectată) Aaaa!

MAMA VITREGĂ: Spuneau că mi-ar fi trecut vremea, că n-aş mai fi în putere... Ha!

OGLINDA: Ha!

MAMA VITREGĂ: Precis trage sforile Mama Vitregă, din povestea Cenuşăresei. Crede că dacă e mai tânără poate ajunge şi Împărăteasă peste noapte.

OGLINDA: (ţâţâie dezaprobator) Ce să-i faci? Unii nu se mulţumesc c-o poveste. Le vor pe toate!

MAMA VITREGĂ: De când nu mai citesc copiii poveşti, fiecare are impresia că povestea celuilalt e mai citită, mai sigură. Nimeni nu mai munceşte.

OGLINDA: Nimeni! În afară de noi.

MAMA VITREGĂ: Nici măcar Albă ca Zăpada. Toată ziua stă şi roade acadele.

OGLINDA: E revoltător!

MAMA VITREGĂ: Când o văd cum s-a îngrăşat, mă apucă disperarea. Nici nu-mi mai vine să o mai otrăvesc.
OGLINDA: Vine.

MAMA VITREGĂ: Cine vine, dragă?

OGLINDA: (în şoaptă) Albă ca Zăpada.

MAMA VITREGĂ: Şi dacă vine, ce? N-are voie?! Doar trăim într-o ţară liberă. Aici poate veni oricine. De plecat, se pleacă mai greu...



Notă: Puteţi citi integral acest volum descărcând gratuit varianta pdf Acrobat Reader.




1 comentariu

  • super
    aninomus, 05.06.2012, 02:17

    criminala.....ce tare e.....am ras de m-am tavalit pe jos si nu am terminat......ma duc la culcare sa visez pe alba ca zapada si pe balaur....:))))))....hahaha

Spacer Spacer