Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Poezie

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Anca Anghel Novac: Exerciţiul urmei

ISBN: 973-7893-37-9
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fragment
Descarcă în format pdfAlte formateCiteşte un fragment





clepsidră

un anotimp oranj se despletea până la risipire
de prea mult întuneric lampadarele s-au aprins
pe chip, un zâmbet nu-şi mai găsea astâmpăr
mi-ar fi trebuit un anume motiv ca să mă pierd
mi-ar fi trebuit măcar un suspin de ploaie ca să-ţi vorbesc
şi totuşi nu s-a întâmplat nici o înfrângere
pereţii de gumă la fel se îngustau precum o clepsidră
spaţiile se repezeau nesătule după o altă gură de zbor
mirosea a stare de veghe şi a nopţi nedormite
rătăceam în derivă pâna la genunchi cu capul în jos
până când clipele ni se lipiseră de degete nenumărate

te ştiam singur pe o corabie de gheaţă
în urmă ceremonia rămânea neîntâmplată


inflexiune


până la pragul cel mai de sus mi-era teamă
de urmele pe care le-am mai călcat
deşiram întortocheate spaime
urcate până la cel mai de capăt înţeles
braţele ţipau o îmbraţişare fără cuvinte
viaţa se lăsa dezgolită de haine în jos
jocul oricum era furibund, cafeaua tot neagră
spre moarte infiniturile deveneau finite
se opreau în vârf de picioare
de-a loteria, de-a Baba Oarba
rigor mortis sau rigor virtualis
sic transit gloria, iubirea şi banii
ne mai sărutam din când în când pe furiş
îţi mai strecuram o privire pe sub piele
prin toate buzunarele mână-n mână
ochelarii ţi se abureau de plăcere
cu ochii închişi, seară de seară
îmi fierbinţeai buricul degetelor
timpul aluneca precum sângele
tic-tac mereu de talie mă prindea

cu ochii pe ceas orgasmul mirării
mai rătăcea o tăcere


autumnală


între timp
a venit toamna

surâdeam până la cerul cel mai de sus
ca şi cum fiecare sunet putea fi neuitat
de n-ai fi plecat, n-aş mai fi venit
castanele ne aşteptau oricum fierbinţi
coborâsem fară să vreau dintr-un un ţipat oranj
o umbrelă îmi alerga mereu către ploaie

stăteam şi te priveam cu ochii-nchişi
pletoasă, ea ne-a deschis larg uşa
mi se facuse dor de-un pas înainte
ştiai ca aluncările undeva se petrec
frunzele ne chemau acoperind din urmă
mereu până de peste gură, pe umeri în jos

şi azi ca şi ieri
mi se făcuse de toamnă




Notă: Puteţi citi integral acest volum descărcând gratuit varianta pdf Acrobat Reader.




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer