Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Teatru

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Géza Szőcs: Busurmanii din Crîngul de Jos


Traducere de: Anamaria Pop

ISBN: 973-7893-02-6
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fragment
Descarcă în format pdfAlte formateCiteşte un fragment
Géza Szőcs

Busurmanii din Crîngul de Jos

- tragi-comedie în trei acte -
(Cluj - martie, 1994)


Traducere de Anamaria Pop




Notă: Limbajul piesei - anumite dimensiuni ale acestui limbaj (aici făcînd abstracţie de orice altceva) - încearcă să evoce structura şi gradul de umor al limbii maghiare uzuale, specifică anilor '70-'80, folosită în unele zone periferice ale comunităţii maghiare.
Este dreptul suveran al regizorului ca în conformitate cu propria sa concepţie să renunţe la oricare dintre propunerile autorului, să sintetizeze aceste propuneri - ba mai mult, dacă doreşte, să se implice în această lume a piesei, să o completeze cu propria-i viziune.



Intro



Localitatea Crîngul de Jos n-a avut nici înainte, nici după 1919, vreun rol în istorie sau în domeniul culturii. Numele ei nu este asociat nici unei bătălii; în nici una din pieţele sau bisericile localităţii n-a declarat nimeni nimic demn de consemnat; nici unul dintre localnici n-a devenit o personalitate, nici măcar cît să-i fie pomenit numele la rubrica de Informaţii de la poliţie a vreunui ziar judeţean sau central. Crîngul de Jos a fost întotdeauna o localitate nesemnificativă, asemenea altor aşezări rurale din Pustă; abstracţie făcînd de apa termală şi de clădirea părăginită a băilor, dar care niciodată, din păcate, n-au suscitat interesul real al cuiva.

Pînă în perioada în care se desfăşoară acţiunea acestei piese, Crîngul de Jos a fost doar o singură dată în centrul atenţiei: este vorba de anul 1919. În acest an, după înfrîngerea suferită în primul război mondial, cea mai mare parte a Ungariei de odinioară fusese ocupată de armatele statelor vecine ei. În urma tratatelor de pace semnate peste un an şi ceva prin împrejurimile Parisului, liniile de demarcaţie conturate astfel au fost consemnate definitiv ca fiind graniţe de stat.

Excepţia de senzaţie a reprezentat-o comunitatea din Crîngul de Jos, localitatea fiind situată într-o zonă pe care armatele statelor succesoare n-o ocupaseră, respectiv, într-o zonă de la periferia Ungariei, căreia i se spunea Ungaria ciungă. Ei bine, prin anii 1919-'20, cetăţenii din Crîngul de Jos, în urma numeroaselor intervenţii, şiretlicuri, petiţii, mituiri şi, desigur, profitînd de relaţiile de rigoare, au rezolvat ca satul lor - Crîngul de Jos, locuit aproape în întregime de către unguri - să ajungă de partea cealaltă a liniei de demarcaţie. Mai exact, cei din Crîngul de Jos au rezolvat - se bănuieşte că din motive economice, dar în prezent acest lucru nu mai are importanţă - ca localitatea lor să nu aparţină Ungariei, ci unei alte ţări succesoare, cu o populaţie majoritară de altă limbă. De altfel, din punctul de vedere al piesei, este indiferent de care ţară e vorba. Tocmai de aceea, această ţară, de altfel existentă, va avea un nume inexistent. La fel şi localitatea Crîngul de Jos. Ţara în cauză se va numi Menumăsar. Evenimentele din piesă au loc la mijlocul lunii decembrie 1989, pe ţinuturile Menumăsarului, pe vremea domnitorului Sîngemorut.




Actul I


Locul desfăşurării: sala de gimnastică a şcolii din Crîngul de Jos. Sala a fost transformată - iniţial pentru o perioadă interimară, dar se pare că acest interimat durează cam de mult - în sală profesorală şi, într-un anume fel, în sală festivă. O masă lungă, acoperită cu o pînză roşie; un pian dărăpănat; spalier pentru gimnastică, inele, bare, cal, haltere, mănuşi de box. Într-un pahar aşezat la vedere, o proteză dentară. Într-o parte a sălii, o sobă de tuci scundă, lată şi lungă. Pe peretele din faţă, la loc central, portretul lui Sîngemorut.
În prim-planul scenei: Basileios Acru şi Alecu Baizat.
De afară se aud acordurile unui marş. Picupul / magnetofonul este foarte uzat, astfel că melodia este distonantă, iar textul, de neînţeles.
Alecu se ocupă de tăbliţa unei firme, tocmai o finalizează: o acoperă cu un carton ondulat pe care îl fixează de ramă cu nişte cuie. Pe tăbliţă se poate citi
:

Legume
Fructe



Basileios Acru: S-a deschis o pizzerie în oraş.
Alecu Baizat: Chiar aşa?
Basileios: Da. Azi am fost şi am văzut-o mai de aproape. Am intrat ş-am întrebat...
Alecu: Ce?
Basileios: Dacă au pizza.
Alecu: Şi ce ţi-au răspuns?
Basileios: Că n-avem.

Între timp se sună pentru pauză. Intră cîţiva profesori: Laurenţiu Aleucăi (Lenţi), Ludovic Pakot-Filip, Mihai Cumpătatu, Bubu, Toma, Carol, precum şi Beţi, care are o înfăţişare de vagabond.
În curtea şcolii, elevii se grupează pentru serbarea de sfîrşit de trimestru. Din fereastra sălii profesorale, directorul-adjunct ţine cuvîntarea de rigoare; se împart premiile. Corul şcolii cîntă cîntece populare şi marşuri, declamînd din cînd în cînd şi lozinci. Toate acestea perturbă cuvîntarea; sonorizarea e proastă; se aud doar frînturi de cuvinte - atmosfera seamănă cu cea de pe peronul unei gări dintr-un mic oraş de provincie
.

Lenţi:... grija sa faţă de tineretul studios... devotamentul faţă de... cu sîrguinţă şi devotament... viitorul luminos... îl construiţi cu munca voastră...

Alecu şi Basileios intră în grupul celorlalţi profesori, grup care se retrage spre fundalul scenei. În prim-plan, Beţi se aşează liniştit pe un scăunel; desface cartonul ondulat şi, în timp ce are loc serbarea şcolară, completează textul de pe tăbliţa firmei:

Legume
Fructe
Şobolani



Din curtea şcolii se aud frînturi din poeziile declamate de elevii premiaţi. (Versurile scrise cu majuscule se aud foarte clar, restul rămîne la latitudinea regizorului.) Printre versurile declamate se aude - asemenea unui contrapunct - monologul lui Beţi.

Elev/ă: Să fii negru, poezie de Szőcs Kálmán
(Scrisă cu ocazia răscoalelor negrilor din America)

Să fii negru într-o altă patrie,
.........................................
Să-ţi fie groază pe stradă, în tren, în metrou,
.........................................
Să fii negru acolo unde albii
Umblă beţi cu o sublimă superioritate,
.........................................
Să fii negru acolo unde albul
Te învaţă cu răguşeală turbată ce-i cîntul.
Să fii negru cu limba curată,
Cu dinţii albi, cu trupul încins,
Cu atenţia mereu încordată,
Să nu jignesc, să nu mă jignească
Rasa gălăgioasă;
.........................................
Să fii negru acolo unde
Cîntă noaptea, adîncul şi teama,
.........................................
Dom'le guvernator! Pierim cu toţii rîzînd,
S-a sfîrşit cu noi, nu mai răbdăm mult timp!
Beţi (stă pe scăunel şi se ocupă de tăbliţă): Tata a fost miliardar. Fii-su... cerşetor... pomanagiu la bătrîneţe... e nevoit să accepte pomană şi un domiciliu forţat... dacă vrea să mai trăiască... după treişopt de ani de trudă nu merit nici măcar un pat? Şi chiar c-am făcut totu', mi-am investit întreaga energie în muncă, în învăţătură, în propăşirea ţării mele, în interesul ţării mele, am obţinut rezultate excelente, am fost de mare folos în consolidarea patriei, în dezvoltarea şi înflorirea ei. Dar în loc să fiu stimat şi respectat... o soartă de cerşetor, leafă mică... sînt păgubit de milioane... aş fi putut avea casă cu curte, maşină... o pensie pe cinste, bani mulţi, om bogat...

Între timp, Beţi pune la loc cartonul ondulat pe rama firmei. La puţin timp intră negustorul şi doi băieţi de prăvălie; Alecu vine în prim-plan şi le arată tăbliţa acoperită. Negustorul e mulţumit şi plăteşte; băieţii de prăvălie ridică tăbliţa şi ies din scenă. Intră Ulrike.

Ulrike: Nici o veste?
Basileios: Ce veste, Ulrike?
Ulrike: Măi, Acrule! De trei ani jumate nu ţi-ai văzut băiatu' şi tu stai aici atît de blazat. Na so etwas...
Basileios: Potoleşte-te! A scris că soseşte vineri, cincişpe.
Ulrike: Păi, asta-i. E vineri, cincişpe decembrie.
Basileios: Dar abia a trecut de prînz.

Ulrike iese. Intră Franţi, medicul.

Franţi (strident): Chum şi che?
Mai mulţi, în cor: Mulţumim, binişor.
În rahat pînă-n... dar mîndri.
Slăbuţ, dom'le doctor.
Franţi: Pakote, te pot deja felicita?
Ludovic Pakot-Filip: Mulţumesc dom'le doctor... mireasa mea...
Beţi: Ce-mi aud urechile? Mireasă? Ia-ţi-o frîntă, eu ţi-am dres-o...
Pakot-Filip: Ieri am avut cununia civilă.
Franţi: Unde?... pîn' la urmă...
Pakot-Filip: Păi... la Consiliul Popular din Beizarat, ţinînd seama că la noi s-a desfiinţat... de cînd...
Franţi: Ei, dar nunta?
Pakot-Filip: Nunta va fi aici, la băi. Cum scrie şi-n invitaţie. Uitaţi-vă în jur... ce mare harababură, ce agitaţie.
Franţi (priveşte pe fereastră): Asta... da. Harababura şi agitaţia-i mare şi-n oraş, acum vin de acol'. Numai că-n oraş nu pentru nuntă se pregătesc.
Alecu: Da... pen' ce? Dacă mi-e permis să întreb.
Franţi: Toţi medicii am fost anunţaţi... pregătire de gradul zero. Nimeni n-are voie să părăsească circa... azi după-masă, la ora 3, începe acţiunea Vitamina C.
Bubu: Ce-nseamnă asta?
Franţi: Că Sîngemorut va fi prin împrejurimi... aşa că peste tot... în spitale şi-n cabinete tre' să fim cu toţii pregătiţi.
Mihai Cumpătatu: Pen' ce?
Franţi: Dacă el sau cineva dintre oaspeţii lui... sau cineva din suită... subit... cu alte cuvinte, pentru orice eventualitate.
Carol: Vine cu oaspeţi?
Franţi: Vine cu domnitorul Imperiului Africii de Vest...
Alecu: Că bine zici, l-am văzut şi la televizor... mie nu-mi miroase a bine împăratul ăsta.
Basileios: Nu-ţi face griji. De cînd au apărut figurile astea... cel puţin rubrica de politică externă e mai colorată şi mai interesantă. E adevărat... înainte... aceleaşi figuri apăreau la rubrica de ştiri penale... infracţiuni.
Franţi: Ei, şi ce-a spus împăratul?
Alecu: A vorbit despre prietenia istorică dintre popoarele noastre...
Lenţi: Despre prietenia străveche dintre poporul vest-african şi ai noştri?
Alecu: Aşa, aşa, Lenţi. Despre prietenia de milenii. Apoi, împăratul a mai spus c-a venit vremea ca fiecare popor să-şi ia soarta în propriile sale mîini, să decidă singur ce şi cum...
Lenţi: Şi?
Alecu: Iar Sîngemorut a spus că da, de acum înainte fiecare popor va fi propriul său stăpîn, ba mai mult decît atît, chiar şi al altora... Apoi au vorbit îndelung despre oasele strămoşilor, c-aşa şi pe dincolo, care-s praf şi pulbere în sfîntul pămînt natal, că vom apăra pămîntul natal.
Basileios: Da' de ce-i atît de important asta acum?
Alecu: Nu ştiu. În tot cazul foarte mult au tot ros la oasele astea, mai ales împăratul.

Din curtea şcolii se aude cîntecul A venit un căpitan... - sau un alt cîntec în care este vorba de sosirea unui căpitan.

Basileios: Şi data trecută a venit un căpitan... da' de unde oare? De undeva dintr-un loc foarte ciufut. Nu-ţi aminteşti, Carol?
Carol: Căpitanul Thomas Sankara, din Burkina Faso.
Basileios: Burkina... şi mai cum?
Carol: Faso
Basileios: Ce-i aia?
Carol: Volta Superioară.
Basileios: Puteam să bănuiesc că-i Volta...
Carol: De unde?
Basileios: Pentru că-i Faso... (Fredonează) Călare pe un bidiviu roşcat... Sabia-i luceşte-nfocat... Na bine, eu merg la veceu. (Se opreşte subit) Apropo, unde-i domn' director?
Bubu: Încă nu s-a întors din oraş. Pen' ce?
Basileios: Pentru că n-a pus încă geam la veceu. Cum de-i posibil aşa ceva?
Carol: De afară şi aşa numai de la brîu în sus se vede.
Basileios: Dar cînd mă piş... mie nu-mi place să fiu văzut nici de la brîu în sus.

Basileios iese.

Franţi: Aţi observat că atunci cînd cobori din maşină să te pişi traficul devine dintr-o dată intens?
Bubu: Da' chiar aşa, de ce nu punem geamul?
Mihai: Acu, cînd satul a primit deja somaţia? Cu două săptămîni înainte de evacuare? Ne-au spus clar... anul ăsta vin buldozerele, anul ăsta! Iar azi e cincişpe decembrie. Pentru zece zile vrei să punem un geam?

Basileios revine; îşi suflă nasul şi-şi priveşte batista.

Basileios: Nu ştiţi ce boală-i aia cînd îţi curge sînge şi de jos şi de sus?
Franţi: Se vorbeşte că preotul nost' are probleme...
Bubu: De ce?
Franţi: Pentru că n-a vrut să semneze că el, per-so-nal el solicită instalarea sonorizării în turnul bisericii... a motivat cum că şi aşa satul va fi demolat... dar fireşte, tovarăşii au ştiut despre ce-i vorba.
Carol: A, povestea cu marşul...
Franţi: Da, i-au şi comunicat: ştim noi care-i problema voastră. În realitate, nu vă convine ca-n sat să se cînte din oră în oră marşul lui Văsălie Măreţu, eroul nost' naţional, ungurucigătorul... ştim noi foarte bine ce părere aveţi despre eroul Văsălie şi despre marşul lui...
Carol: Şi?
Franţi: Şi cu toate astea, preotul nost' n-a semnat.
Pakot-Filip: Şi ce-a rezolvat cu asta? Uite că ieri au instalat sonorizarea. Nu-i tot aia?! De altfel, e destul de suspect preotul ăsta al nost'... cel puţin pentru mine...

Intră preotul reformat.

Preotul: Bună ziua de la Dumnezeu!

Mai mulţi de pe scenă îi răspund la salut.

Preotul: În cel mai nenorocit cătun... cel mai uitat de Dumnezeu... la Halta-Menumăsar... mai uitat decît cel mai uitat cătun de Dumnezeu... Fraţilor, ce va fi cu noi?
Mihai: Ce să fie?
Preotul: Satana nu doarme... ieri a trebuit să mă mut din parohie.
Mihai: De ce?
Preotul: Pentru că m-au somat, aşa, cu hei-rupul.
Mihai: Şi... te-ai mutat?
Preotul: Ce să fi făcut? Iar azi am primit înştiinţarea. Satana...
Basileios: Ce fel de înştiinţare?
Preotul: Pentru că i-am sprijinit pe cei din Crîngul de Jos, pe cei care nu vor să-şi părăsească satul, nu vor să se mute în blocurile din noul cartier agro-industrial...
Mihai: De ce nu se mută IEI acolo?
Preotul:... deci, pentru că nu m-am supus şi n-am dat un exemplu pozitiv, pentru că n-am plecat din Crîngul de Jos... la fel şi pentru c-am refuzat să accept că din cauza asta am fost transferat la Halta-Menumăsar... în concluzie, superiorii mei ecleziastici au decis să mă răspopească. Altfel spus, nu mai am voie să slujesc în biserică. Sînt excomunicat.
Mihai (ronţăie ceva): Cît mai suportaţi oameni buni, voi, cei din Crîngul de Jos?
Bubu: Ce să mai vorbim... cu toţi negroteii şi cu tot felul de popoare exotice... cu ăia da... de 'mneaţa pînă seara... unde-i dreptatea?... Acum pe cine să ne bazăm? Unde-s trupele ONU?
Pakot-Filip (enigmatic): Nu de mult, cumnatu... bărbatu soră-mii...
Mihai: Poftim?
Pakot-Filip (şoptind): E confidenţial! Lali mi-a spus...
Mihai: Ce?
Pakot-Filip (dirijează şi declamă în şoaptă): Allons enfants de la patriiii-e
Carol: Despre ce-i vorba?
Pakot-Filip: Că băieţii se grupează deja... în secret.
Bubu: Cine?
Pakot-Filip: Păi, căştile albastre. Armata internaţional-populară ONU.
Lenţi: Aşteptaţi-i numai... la paştele cailor...
Mihai: De ce tocmai nouă ni se pot întîmpla toate astea?
Bubu: Doctore, tu eşti ginecolog... e adevărat că lui Sîngemorut junior i se scoală numai cu femeile care-s pe cale să nască?
Franţi: Aşa se vorbeşte.
Alecu: Dacă există animale şi plante ocrotite... de ce nu există şi popoare ocrotite?
Beţi: Trăiască dulăii de rasă, cocoşii de rasă... trăiască ciocîrliile moţate, cuptoarele moţate, cămilele moţate...
Mihai (cu gura plină):... şi-şi permit una ca asta cu un sat vechi de o mie de ani...
Franţi (i se adresează lui Lenţi): Dom'le profesor, cînd ar fi aniversarea de o mie de ani, dar aşa... exact?
Lenţi: În 1026, în drum spre Ţara Sfîntă, contele de Angoulême şi episcopul de Verdun, însoţiţi de numeroşi nobili şi cavaleri, trec şi prin Ungaria. Însuşi Sfîntul Ştefan îi convinge pe cîţiva dintre însoţitori să se stabilească la noi...
Beţi: La noi, în Ungaria!
Lenţi: Astfel, regele îl convinge şi pe cavalerul Wilhelm, sosit tocmai din Saint Malo, să prindă rădăcini la noi. Acesta, după ce-l învinge pe Ajtony, căpetenia triburilor care se stabiliseră pe ţinuturile dintre Mureş şi Criş, obţine moşii importante aici, prin împrejurimi. În 1030 sînt amintite pentru prima dată şi localităţile Crîngul de Jos şi Beizaratul de Jos, care întreţin încă mult timp legături cu Saint Malo. Aşa se explică şi faptul că secole la rînd patronul celor două sate a fost...

Intră în trombă Andrei, directorul şcolii.

Andrei: 'mnezeule! Ce de pregătiri în oraş...
Bubu: Ce-ai văzut, domn' director?
Andrei: Tocmai treceam pe bulevardul Victoriei... cînd frînează lîngă mine o maşină neagră. Coboară în mare grabă trei gorile şi se năpustesc asupra mea. Cum că unde-i carnea. Care carne? - întreb. Păi carnea furată. Să le dau carnea. Să le dau înapoi carnea.
Basileios: Pe cînd, tu?
Andrei: Eu: că de două luni nici măcar n-am văzut carne. Pe cînd, ei: să nu glumesc. Şi că... ce am în servietă? Le spun: extemporale la filozofie. Ei: să le arăt. Mi-am deschis servieta. Dar între timp am stat pe gînduri! Oare chiar n-am în servietă... carne? Apoi au văzut că-s numai extemporale.
Bubu: Şi?
Andrei: Atunci mi-au spus că de data asta încă mă iartă. Da' că altă dată să am mai mare grijă. Asta mi-au spus. Apoi au urcat în maşină şi au plecat în trombă. Băieţii nu carne căutau. E din cauza lui Sîngemorut. Poate sosi în oricare secundă...
Carol: Ohoho! Atunci va fi iarăşi plenară...
Andrei: Acum n-o să fie plenară. Asta nu-i vizită oficială. În asemenea situaţii îs convocate numai cadrele mai importante. În sala mare de la primărie. Unul dintre tovarăşi cuvîntează. Complet despre altceva. Apoi, aminteşte pe neaşteptate că-n oraş se află şi Sîngemorut. Atunci, celelalte cadre se conformează şi prezintă onorul. Se scoală fiecare membru şi... timp de un minut... poziţie de drepţi.
Franţi: Ehei, pe mine să nu conteze.
Bubu: Cum adică?
Franţi: Sînt deja bătrîn pentru aşa ceva. Foarte greu mi se scoală.
Andrei: Iar mîine vor veni undeva pe aici, prin împrejurimi, la o partidă de vînătoare.

Intră Ulrike.

Ulrike: Nici o veste?
Alecu: Măi, şi ce-o să vîneze Sîngemorut şi-ai lui? Pentru că pîn' şi animalele domestice au fost de mult extirpate. Nici măcar o vacă nu mai există prin împrejurimi.
Mihai: Poate că vin la urs.
Alecu: Urs, aici la şes? Aici, unde oamenii nici măcar în vis n-au văzut o pădure? Aici nu ştie nimeni cum arată un copac.
Basileios: Dacă nu la urs, atunci poate... la vînătoare de unguri.
Ulrike: Iisuse, termină odată...
Toma: Am auzit că un biolog vest-german şi-a intitulat disertaţia de doctorat: Personalitatea lui Sîngemorut şi urşii bruni.
Franţi: Cum adică?
Toma: De cînd un turist a împuşcat întîmplător ursul îngrăşat pentru Sîngemorut, un exemplar unicat, campion mondial, de atunci...
Bubu: Un urs campion mondial?
Toma: Da. De atunci... la noi e interzis să se vîneze urşi. Din cauza asta s-au înmulţit atît de tare. Exact fenomenul ăsta îl descrie biologul german.
Alecu: Linişte. Încă tot nu ştim ce vrea să vîneze Sîngemorut şi suita.
Carol: Şi dacă africanul vrea să vîneze lei?
Bubu: Credeţi că vin la vînătoare de lei?
Basileios: După părerea mea... lei şi unguri.
Mihai: Măi, Carole... unde-i Imperiul Africii de Vest?
Carol: În Africa de Vest.
Bubu (interesat): Chiar?
Carol: Ca întindere e de cinci ori mai mare decît noi, iar populaţia e de zece ori mai puţină. O mică parte din populaţie e reprezentată de arabi, iar restul, adică majoritatea, au pielea neagră şi sînt musulmani. De cînd au descoperit în deşert petrol... sînt cei mai bogaţi din toată Africa.
Bubu: Ar putea să ne dea şi nouă niscaiva gologani.
Lenţi: Pe ce motiv?
Bubu: Păi... uite num' aşa. Dacă-s atît de bogaţi. Să spunem că în numele luptei pentru pace.
Basileios: Lupta pentru pace e ca fu...
Ulrike: Taci, Acrule!
Basileios:...taiul în numele virginităţii.

Alecu: Şi... nu ştiţi... împăratul ăsta... e monogam... sau cîte neveste are? Cu cîte First Lady-uri soseşte? Dacă-i permis să mă exprim astfel.
Carol: Eu am întîlnit şi negrii de ispravă... luaţi separat, n-am nici o treabă cu ei...
Pakot-Filip: La mine e invers: nu-i urăsc pe negri, în general, numai pe fiecare, separat.
Ulrike: Trebuie să mă întorc la bucătărie. Acrule, anunţă-mă cînd soseşte Helmuth. Aber zofort.

Ulrike iese.


Notă: Puteţi citi integral acest volum descărcând gratuit varianta pdf Acrobat Reader.




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


ALTE CĂRŢI

Sageata Géza Szőcs: A kisbereki böszörmények


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer