Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Cărţi pentru copii

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Eduard Ţone, Iuliana Vîlsan: Aventurile măgarului Alfred

ISBN: 973-8475-68-6
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fragment
Descarcă în format pdfAlte formateCiteşte un fragment
pe nor






Măgarul Alfred s-a născut pe un nor. Când şi-a dat seama ce se întâmplă cu el a privit în jos şi undeva departe, pierdută într-o livadă de meri, a văzut o căsuţă portocalie.
„Acolo, aş vrea să locuiesc!” a spus măgarul Alfred şi a rugat o pasăre să-l aducă cu picioarele pe pământ.
Pasărea era un vultur, mai bine zis o vulturoaică destul de bătrână pe nume Olga, veşnic încruntată dar destul de binevoitoare.
„Te ajut!” i-a spus Olga, privind picioarele măgarului care căutau să-şi asigure stabilitatea pe norul gălbui. „Dar dacă ajungi la căsuţa portocalie cu bine trebuie să faci şi tu ceva pentru mine!”
Măgarul Alfred şi-a clătinat urechile în vânt, a mustăcit câteva secunde, apoi a răspuns cu glasul lui răguşit şi caraghios de nepotrivit cu urechile imense:
„Mmm, bine! Să-mi spui ce trebuie să fac!”
„Îţi voi spune când ajungem pe pământ” a răspuns vulturoaica Olga.
Alfred era un măgar trist. Habar n-avea de ce se născuse pe norul acela care părea ieşit dintr-o fabrică de suc de portocale, dar hotărâse să nu-şi pună prea multe întrebări pe tema asta şi îşi acceptase destinul cu demnitate. Norul îl purta în fiecare zi prin cele mai diverse locuri din lume însă de fiecare dată se întorcea deasupra livezii de meri cu o precizie de ceasornic elveţian. Aşa se face că măgarul Alfred văzuse multe de când se trezise pe acel nor: războaie, primăveri, recolte, frigidere goale, tamponări, cai albi şi cai liberi, poeţi, muşte ţeţe, inimi îndrăgostite, sucuri de fructe exotice, pinguini... Din toate astea a cules o tristeţe prea matură care se manifesta din când în când prin tresărirea sprâncenei sale drepte. Un fel de tic pe care încerca să nu-l bage în seamă.
„Dacă aş ajunge vreodată să trăiesc acolo jos!” se gândea adesea Alfred. „Aş fi cel mai bun măgar din lume. Nu ştiu ce înseamnă asta pentru că toţi măgarii pe care i-am văzut de aici de sus făceau acelaşi lucru, mai mult sau mai puţin supuşi. Dar eu promit să fiu cel mai bun măgar din lume.”
Acum se ivise şansa de a ajunge pe pământ şi, după ce primise promisiunea vulturoaicei Olga că va fi ajutat, devenise foarte emoţionat. Urechile i se roteau continuu, sprânceana nu-i mai tresărea deloc, ochii negri şi rotunzi prinseseră o strălucire ireală. Era chiar haios în felul lui de măgar cenuşiu, cu „manşete” negre la toate cele patru picioare. Olga l-a privit chiorâş, pe jumătate amuzată, pe jumătate îngrijorată.
„Mâine dimineaţă coborâm pe pământ. Nu te pot duce acum fiindcă... mă-nţelegi... sunt un pic obosită. Dar pregăteşte-te, mâine la prima oră sunt aici, în zece minute vei fi jos. Apoi, va trebui să-mi îndeplineşti şi mie dorinţa.”
După care Olga a făcut o vrie şi s-a pierdut în ceaţa care începuse să se lase deasupra livezii de meri.
Măgarul Alfred a rămas fermecat, înfipt în norul murdar, cu alură de vată de zahăr ce începe să se topească.
„Oare ce-mi va cere vulturoaica?” se întrebă el înainte de a adormi, obosit de emoţie şi de gândul că odată ajuns la căsuţa portocalie, va trebui să devină cel mai bun măgar din lume.


Notă: Puteţi citi integral acest volum descărcând gratuit varianta pdf Acrobat Reader.




2 comentarii

  • Poveste minunata
    Isacescu , 31.12.2014, 20:46

    Poveste minunata pentru copii si adulti.

  • a
    a, 05.12.2013, 12:18

    super tare


Spacer Spacer