Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Cărţi pentru copii

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Nicole Sima, Iuliana Vîlsan: Povestea măgăruşului

ISBN: 973-8475-49-X
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Povestea măgăruşului
Adina Kenereş
Descarcă în format pdfAlte formateDescarcă în format HTML arhivat zipCiteşte în format HTML
E greu de scris literatură pentru copii! Şi nu pentru că nu mai sînt azi cum au fost ieri - căci imuabili n-au fost şi nu vor fi copiii niciodată -, ci pentru că adulţii cei mai "talentaţi" în materie nu au ca teren de lucru decît propria lor experienţă, propria lor capacitate de a rămîne în priză cu sensibilităţile care se schimbă cu vremea, sub ochii lor.

Nicole Sima are şansa de a avea urechea mereu aţintită la vorba junilor, la preferinţele şi la aşteptările lor, un ochi căutător de umor în liniile banale ale peisajului înconjurător, pe lîngă un bun raport cu imaginarul, chiar idealizat, al primelor sale lecturi. Să zicem că există chiar un "trend" cultural în această literatură pentru copii, un curent al întoarcerii la alegorie şi fabulă, pe care, fără să-l fi studiat, autoarea l-a prins cu propriile-i antene. În textul ei, un măgar se străduieşte să rămînă ghiduş devenind om fără să înceteze de a fi măgar, într-o ambiguitate a aventurilor care datorează mai mult idiomaticului limbii române decît SF-ului biologist.

Campion al formulelor de politeţe, al visărilor dulci şi al meditaţiilor din eter la limita filosofiei, măgăruşul izbuteşte să nu piardă contactul sentimental cu cititorul. Gîndeşte deci şi vorbeşte dialogic, iar creat / ajutat de un ilustrator iscusit, se poate şi pune în posturi avantajoase pentru a căpăta indulgenţă, compasiune, simpatie. Nu i se cere mai mult unui personaj care trebuie să forţeze într-un copil reflecţia, să apese pîrghia morală fără s-o frîngă şi să distreze - da, e esenţial -, ca în orice peripeţie-joc. Măgăruşul din poveste ştie să facă mai mult de-atît: să strige I-haaa, provocînd entuziasm imitativ, şi să se minuneze creator de obiceiurile lumii oamenilor, cum puţine personaje reuşite de acest soi - mai ales cîini care reflectează "omeneşte" - au reuşit.

Admirabila este aici naturaleţea "imposibilelor" mici istorii, senzaţia de uşurinţă a producerii lor. Iar rezultatul are un farmec pe măsură, pentru că pare obţinut într-o doară, la minut - măgăruşul zice, pe bună dreptate, "cît ai bate din palme (care palme?)". Să mai spun că mă bucur, tot pe măsură, să văd că o autoare a editurii îşi confirmă talentul pe un alt suport decît hîrtia? Să spun dară, cu felicitările de rigoare.




1 comentariu

  • Povestea măgăruşului
    Neagu, 19.01.2014, 23:23

    O poveste interesanta care se doreste pentru copii de varsta destul de mare.

Spacer Spacer