Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Teatru

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Tudor Popescu: 4 comedii

ISBN: 973-8475-19-8
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ar fi trebuit să se numească Ultimele comedii, pentru că acesta era volumul pe care îl pregătea Tudor Popescu atunci când a murit, dar se numeşte simplu 4 Comedii. A încărca de tristeţe titlul unui volum de comedie ar fi însemnat să facem un deserviciu chiar esenţei lui, pentru că scopul este râsul... dar, chiar când scriu acest lucru, mă întreb dacă scopul comediei este doar acela de a ne face să râdem.

Nu am să răspund serios şi pretenţios, într-o gamă intens moralizatoare... nu! Am să spun că într-adevăr am râs, Tudor Popescu are harul de a construi scena, scena cea adevărată, de la teatrul dumneavoastră preferat, pe care apar decoruri, personaje şi fără nici un efort devii din cititor, regizor, spectator, pe alocuri actor... Este o însuşire pe care rar o are teatrul scris/citit, aceea de a-şi conţine perfect punerea în scenă, iar cititorul, instalat complice în scaunul regizorului, imaginează, uneori joacă dar şi asistă într-un amalgam captivant. Iar în jurul lui sunt actori, alunecă spre real, jucat şi nu doar o descriere plată a unei acţiuni. Este calitatea de a fi "jucabilă", nu o construcţie literară care să aibă numai forma teatrului... Tudor Popescu schiţează doar situaţiile, mizează extrem de mult pe capacitatea de completare până la o realitate a cititorului/spectator şi râdem deşi seriozitatea este acolo, undeva nu foarte departe de suprafaţă.

Într-adevăr am râs, sunt scene vii, situaţii de un umor irezistibil, uneori burlesc alteori tragic, sunt situaţii penibile sau doar amuzante, poate e o frescă scrisă de un Caragiale contemporan, dar nu sunt eu cea care să observe cu adevărat asta... Tot acest râs ar putea să aibă un rol purificator, am putea arde prin el mizeria, meschinăria, egoismul, tot răul sau urâţenia care ne înconjoară, dar nu e nici asta.

E altceva! Ceva ce ţine mai degrabă de miniatură decât de frescă: acest scriitor care râde de tot ce îl înconjoară, se opreşte brusc din râs şi pentru câteva replici inventează o iubire adevărată, o scrie clar, negru pe alb şi ea apare, un sentiment nu pur ci real, e iubire, iubire, nu una de carton, e iubire aşa cum ar crea-o un alt scriitor pe multe pagini... O deconcertantă schimbare de sens, dar ea ne salvează. Pentru că iubirea înseamnă că mai este speranţă? Poate! Dar mai ales pentru că Tudor Popescu ne oferă şansa de a spune: da, aşa sunt şi eu, pentru ca apoi să putem continua să râdem de alţii... şi să fim toţi salvaţi!




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer