Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Roman

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Alexandru Freiberg: Maestrul şi şoarecele

ISBN: 973-8475-23-6
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Încercarea de a defini, de a încadra seducătoarea carte a lui Alexandru Freiberg are prea puţine şanse de succes la modul direct, afirmativ. Mai degrabă ne putem apropia de adevăr prin eliminare.

Este un roman? Mai puţin decât orice altceva, căci nu are structură epică, personaje individualizate şi reliefate, conflict şi în general nimic din elementele romanului. Nici măcar roman alegoric, cu atât mai puţin roman cu cheie. Nimic din Istoria ieroglifică, ale cărei morală şi adevăr literar subzistă la 3 secole după ce nimeni nu mai ştie pe cine reprezenta inorogul şi pe cine corbul.

Este, totuşi, o alegorie, indiferent de specia epică? Doar aparent, deşi o lume a animalelor (în care oamenii nu par a fi o categorie net distinctă!), speciile cu care se operează, şoarecii în special, par mai degrabă convenţii teatrale. De altfel, construcţia ţine mai mult de basm decât de fabulă, deşi nu-i lipseşte cota moralizatoare.

Dacă titlul trimite ironic la Maestrul şi Margareta lui Bulgakov şi, cumva simultan, la Şoareci şi oameni a lui Steinbeck, discursul alegoric-moralizator aduce cel mai mult cu lumea lui Swift. De care se desparte prin distanţare, căci nu regăsim nimic din resentimentele autorului britanic faţă de lumea pe care o satiriza.

Pe baza acestor repere am îndrăzni să considerăm că textul de faţă se apropie de un hibrid între eseu şi pamflet. Termenul eseu cere o licenţă de utilizare, căci eseul aparţine nonficţiunii, pe când cartea noastră este ficţiune literară. Folosindu-l, am sugerat că forma ficţională, convenţia alegorică chiar, nu estompează conţinutul ideatic, care este cel al unui eseu. Dacă ar exista specia "eseu literar", atunci această carte i-ar putea aparţine.

Ce pare a-l interesa pe autor este să-şi comunice o anumită privire critică asupra lumii, foarte personală, prin intermediul unei convenţii literare căreia nici nu se străduieşte până-n pânzele albe să-i dea o coerenţă totală. Căci, iată, primele două capitole trimit la un model totalitar, pentru ca de la prima apariţie a Tipografului, prezumtiv Big Brother, acesta să se dovedească un lider cumsecade, efectul terifiant al primelor pagini diluându-se derutant. Se pune automat întrebarea dacă aceste meandre ale convenţiei trădează o slăbiciune intrinsecă sau un anume dezinteres al autorului pentru perfecţiunea formei. Am fi tentaţi să mizăm pe a doua variantă, iar argumentul princeps e acurateţea scriiturii, conjugată cu perfecţiunea fiecărui capitol în parte. Asamblarea lor însă pare un mozaic la care au lucrat mai mulţi meşteri. De aici concluzia că pe autor îl interesează mult mai mult ce povesteşte decât cum.

Cititorul este provocat începând cu titlul, Maestrul şi şoarecele trimite fără echivoc, aşa cum observam, la celebrul roman al lui Bulgakov. Datori fiind a răspunde la întrebarea în ce măsură această trimitere se justifică, observăm existenţa a două elemente comune: cartea în carte (chiar dacă proporţiile sunt sensibil diferite) şi o anume preponderenţă satirică. Sigur, în valoare absolută, a te raporta la una din culmile literaturii universale e un risc multiplu, cel al prezumţiozităţii fiind major. Siguranţa scriiturii lui Alexandru Freiberg ne face să bănuim că nu este atât de naiv. Atunci nu putem citi textul decât în cheie parodică şi chiar autoparodică. Primul strat al humorului rezultă din maxima seriozitate afectată de personajul implicit al naratorului, practic identificat cu autorul "cărţii din carte", şoarecele scriitor. Şoarece scriitor? Altă trimitere, fin parodică, la clişeul şoarecelui de bibliotecă. Autoironia cu care autorul se priveşte scriind, explicitată de titlul capitolului final, care conţine sintagma "scrisoare explicativă către confraţi", fie ei tot şoareci, oferă simultan un alibi solid unui artist consacrat în alte domenii decât literatura, care încearcă marea cu degetul (dar cât de decis, profund, elaborat şi exersat o face!) şi relativizează, simultan, propriul demers literar.

Am adăuga două argumente suplimentare acestei interpretări. Primul e lipsa oricărei diferenţe de stil între narator şi şoarecele scriitor. Încă o dată, filigranul tablourilor care sunt capitolele "cărţii" scrise de şoarecele scriitor la comanda Tipografului ne face să presupunem că nu e vorba de o stângăcie, ci de ceva deliberat: punând pe primul plan tabloul zugrăvit de şoarecele scriitor, Alexandru Freiberg pare a ne sugera că opera literară a personajului său, şoarece, este un soi de cine verité.

Al doilea argument merge în acelaşi sens şi l-am lăsat la urmă, deoarece ni se pare cel mai important, desemnând şi principala calitate a eseului-pamflet: structura muzicală a textului. Am zice chiar muzical-geometrică. Toate capitolele cărţii din carte, fiecare descriind o anumită latură a lumii propuse de convenţia ficţiunii, au o structură literară asemănătoare, o "morală a fabulei" asemănătoare, un final asemănător. Ansamblul, făcând abstracţie de trimiterile care se vor fi dovedit piste false datorită cărora sugerasem metafora cu mozaicul lucrat de mai mulţi meşteri, arată ca un covor ale cărui motive se repetă, sau ca un pavaj. Se repetă, dar fiecare adaugă un arabesc, se repetă ca o temă muzicală tratată simfonic, sau mai degrabă preclasic. Lectura ne face să ne gândim la o fugă de Bach. Cu conţinutul moralizator cu tot. Ori, această coerenţă a texturii, a ţesăturii textului dovedeşte, în viziunea pe care o propunem, ţinta autorului: o imagine mai degrabă metaforică decât alegorică a lumii actuale. Grilele de lectură sugerate şi abandonate una după alta nu avuseseră, în acest caz, decât rolul suplimentar de a integra cumva cititorul, cu reflexele sale literare, cu clişeele sale culturale, în acest tablou satirizabil. Dacă Jonathan Swift era părtaş la tabloul zugrăvit prin lumile piticilor, uriaşilor, cailor (oare câţi din utilizatorii de azi ai internetului ştiu că yahoo e un cuvânt inventat de Swift?), dacă el detesta parlamentarismul englez, dar o admira pe regină, Alexandru Freiberg, în detaşarea lui obiectivată, e, la urma urmei, mai dur ca Swift.

Găsim aici şi acum răspunsul la întrebarea inerentă dacă întreprinderea punerii pe piaţa literară a unei parodii sui-generis după Swift se justifică sau nu. Gândul final al acestei analize e lipsit de echivoc. Cartea lui Alexandru Freiberg e un demers coerent, justificat estetic şi plin de farmec.





0 comentarii

Click pentru a mări coperta


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer