Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Teatru

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Lia Bugnar: Omul de zăpadă

ISBN: 973-8475-11-2
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Omul de zăpadă" (Aici nu se simte)
Iulia Popovici
Descarcă în format pdfAlte formateDescarcă în format HTML arhivat zipCiteşte în format HTML
Ce s-ar întîmpla dacă într-o bună dimineaţă, din cauza unui miros păcătos, n-aţi mai putea ajunge la întîlnirea cu propria soţie, rămasă să plimbe un cîine (Cîine) pe care-l urăşte? Sau, pentru doamne, dacă din pricina aceluiaşi păcătos miros, aţi rata programarea la un doctor la care oricum nu voiaţi să ajungeţi? Dacă, la adăpost de infama odoare pe o platformă aproape de cer, v-aţi da seama că fericirea e o felie de pepene, o repriză bună de plîns şi, mai ales, să fii tu însuţi?

Ei bine, atunci aţi fi El şi Ea, Bărbatul şi Femeia, vecini pe-o pagină de hîrtie în Omul de zăpadă de Lia Bugnar (sau Aici nu se simte în varianta care se joacă la Green Hours în regia lui Alexandru Dabija), textul pe care, prin voia LiterNet-ului, îl puteţi citi aici. Are de toate - rînduri puţine, dar pline de savoare (adică de gustul plăcut al vorbei cu miez), un pic de disperare, tot atîta spaimă, naivitatea celor prea mici pentru o lume atît de normală, şi mai ales umor, mult umor - de disperare, de spaimă, de naivitate.

Cititorii sînt de felul lor nişte oameni disperaţi, nişte addicted în căutare veşnică de plăceri textuale, unele mai perverse decît altele; ei bine, pentru ei, Aici nu se simte e drogul perfect, nici mai mult, nici mai puţin. Nu sînt în povestea Liei Bugnar (ştiu pe cineva care m-ar omorî dac-ar auzi că vorbesc despre poveste în teatru, dar nimeni nu-i perfect!) nici adîncimi insondabile, nici psihologii de mare anvergură, dar nici nu se punea problema să fie.

Argumentele textului sînt vivacitatea replicilor şi doza de nebunie din fiece replică, nebunie care creşte şi creşte pînă la dimensiunile cosmice ale unei utopii existenţiale. E adevărat, nu duce nicăieri mica utopie aproape de cer, la distanţă proteguitoare de lumea pestilenţioasă, dar dreptul la visare e un dar încîntător. Eu l-am primit pe neaşteptate, într-o seară, în hrubele de la Green Hours, de la doi fragezi actori, Daniel Popa şi Dorina Chiriac, nebuni frumoşi într-un oraş înnegurat. Primiţi-l şi dumneavoastră, cuminţi cititori de dincolo de ecran, de la o scriitoare-actriţă: e o jucărie frumoasă.




0 comentarii

Spacer Spacer