Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Teatru

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Thomas Jonigk: Făptaşii

ISBN: 973-8475-10-4
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sesiunea de vorbe
Eugenia Anca Rotescu
Descarcă în format pdfAlte formateDescarcă în format HTML arhivat zipCiteşte în format HTML
Cărţi editate în colaborare cu Institutul Goethe


Spectacolul-lectură a rămas cam singura formă de manifestare teatrală care permite / stimulează dialogul deschis între realizatori şi spectatori. Unicitatea se resimte prin lipsa exerciţiului. Discuţiile demarează stîngaci; inhibiţii, blocaje şi timidităţi fac ca startul să fie încet şi greoi. Se contează mult pe prezenţa autorului sau a reprezentantului său în spaţiul mioritic, recte pe a traducătorului, precum şi pe cea a iniţiatorului programului de lecturi scenice. Ei sunt, de regulă, deţinătorii unor interesante aspecte organizatorice sau amănunte biografice, istorisite adesea anecdotic, care dau un plus de informaţii şi pe deasupra au darul de a destinde atmosfera.

Moderatorul abordează de cele mai multe ori "sesiunea de vorbe" din aceste unghiuri. Există însă şi excepţii. Piesa Făptaşii de Thomas Jonigk este una dintre ele. Şi nu pentru că ar fi lipsit datele cu pricina. ACTul lecturii, programul în continuarea căruia veneau aceste Lecturi în pivniţă de la Teatrul Ariel din Târgu Mureş, a fost unul de care m-am interesat şi pe care l-am urmărit îndeaproape, iar absenţa d-lui Victor Scoradeţ, în dubla sa calitate de iniţiator şi traducător, putea fi suplinită prin informaţiile transmise de domnia sa pe diverse canale.

Dificil este însă să vorbeşti după lectura scenică, realizată într-o manieră extrem de sobră şi profund asumată de echipa de actori condusă de regizorul Gavril Cadariu, a unui astfel de text. Dar nici să taci nu poţi.

Simţi în sală atmosfera densă, tensionată. Asistenţa e divizată în două tabere. De o parte, sunt susţinătorii abordării scenice deschise şi fără complexe a subiectelor acut contemporane. De cealaltă parte, se află adversarii, amatori să vadă "în sfârşit, iarăşi un clasic", cei pe care nu îi atrage "dramaturgia contemporană", pentru că "în noile opere scenice e vorba numai despre violenţă, negativitate şi personalităţi bolnave". Parcă-i şi auzi spunînd: "Nu, mulţumesc! Eu vreau frumosul, sublimul.", vorba lui Thomas Jonigk. E normal să fie aşa. Iar scopul final al acestor discuţii, nu este neapărat convertirea, ci acceptarea diversităţii repertoriale.

Trei au fost temele şi/sau direcţiile principale abordate. Înainte de orice, s-a pus în discuţie veridicitatea faptelor şi situaţiilor din piesă. Atît este de puternic textul! Prin urmare, pedofilia, incestul, violul, abuzul sexual aparţin ele lumii noastre? În ce măsură reprezintă societatea contemporană? Şi e oare admisibil să urci aşa ceva pe scenă? Nu sunt, mai degrabă, deviaţii şi aberaţii ce trebuie trecute sub tăcere, ignorate, pentru că, nu-i aşa, suntem oameni respectabili! Refuzul e o formă de protecţie care funcţionează. E mai simplu să faci abstracţie de ele şi să-ţi aperi astfel liniştea, să-ţi pui la adăpost demnitatea dintîi, cea de fiinţă umană, superioară între toate şi raţională, pe deasupra. Adică, una care nu se lasă pradă instinctelor murdare ale cărnii. Oameni respectabili, într-adevăr, dar şi responsabili. Şi nu numai, ci şi conştienţi de faptul că un astfel de text responsabilizează mai mult şi mai profund decît un munte de statistici, de cifre şi procente. E drept, ele îl demonstrează pe deplin, fără putinţă de tăgadă, dar rece. Or, piese precum Făptaşii au puterea de a acoperi drumul de la a fi conştient la a fi sensibil la toate aceste fapte şi indivizi care formează vecinătatea, nici măcar atît de îndepărtată pe cît ne-ar plăcea să credem, a universului nostru.

Şi apoi, limbajul incalificabil! Cum să rosteşti asemenea odioşenii şi obscenităţi în faţa publicului! Şi cu seninătate, pe deasupra! Că vorbele sunt dure şi grele, nu contestă nimeni. Departe însă de vulgaritate şi de licenţiozitate, contextul, mixtura perfect balansată între cinism şi tragic, le face să sune, mai ales, dureros. Rănesc, ca şi faptele. Şi cu ce alte cuvinte să exprimi oare toată oroarea care face pe cineva tînăr să declare: "Nu trăiesc. Supravieţuiesc. Asta-mi ajunge."!

Finalmente, am ajuns astfel la chiar esenţa tragicului din text: tineri mutilaţi sufleteşte de părinţii lor pe care ei, totuşi, în pofida a tot ce li s-a întîmplat şi a urmărilor pe care le resimt, continuă să-i iubească. Petra spune răspicat: "Îmi iubesc tatăl. (...) Mă simt răspunzătoare. Vinovată. Că te las singur. Moartea mea are să te omoare. Sărmane Papá." Iar Paul mărturiseşte la rîndu-i: "Am iubit-o foarte mult", pînă într-atît încît "ori încotro mă uit ca să n-o mai văd, o am pe mama înaintea ochilor. Ea e tot timpul aici. Eu vin pentru ea (...) Suntem o adevărată pereche." Or, spectacolul-lectură de la Teatrul Ariel a pus sub/în lumina crudă a reflectoarelor tocmai acest aspect. Şi asta a fost şocant şi greu de suportat pentru unii dintre cei prezenţi. Tata Freud ar avea multe de comentat pe marginea reacţiilor stîrnite de această piesă! Oricum, poate fi mîndru de discipolii săi din teatru.




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


ALTE CRONICI ALE ACESTEI CĂRŢI

Sageata Cărţi editate în colaborare cu Institutul Goethe, Marina Neacşu
Sageata Cuvinte despre un spectacol (încă) doar lectură, Gavril Cadariu


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer