Editura LiterNet / Dan Lungu: CARTOGRAFII ÎN TRANZIŢIE. Eseuri de sociologia artei şi literaturii

Eseu

973-8475-08-2

Descarcă pdf
Descarcă HTML zip
Citeşte HTML

UN INCITANT DEMERS SOCIO-CULTURAL

Radu-Ilarion Munteanu

O carte de eseuri este un demers aprioric riscant. Cititorul, indiferent de condiţia lui, va fi tentat să pună în discuţie fie omogenitatea tematica, fie diversitatea, fie stilul, fie scriitura, fie nivelul prea ştiinţific, fie prea filosofic etc. Capcane de care ficţiunea literară, articolul publicistic ori cel pur ştiinţific - ca genuri proxime - sunt scutite. Vom încerca să sugerăm că autorul ieşean, cu solidă formaţie de sociolog, dublată de o reală vână scriitoricească, surmontează senin şi suveran handicapul schiţat.

Tematic, cele 8 eseuri ar forma o articulaţie palmară cu un deget cumva opozabil: textul rezervat literaturii române scrise de evrei. Pentru că primele şapte s-ar constitui într-o analiză socio-culturală a istoriei postbelice, cu avatarurile acesteia. Dar, interesant în sine, tabloul analitic al fenomenului dimensiunii evreieşti a literaturii române, e legat prin fire subterane, implicite, de contextul întregului demers.

Ca esenţă, eseurile lui Dan Lungu ar reprezenta un melanj între secţiunile concluzive ale unor cercetări de sociologie culturală stricto sensu şi meditaţiile până la limita metafizicului (cu unii paşi de balet intelectual dincolo de aceasta) pe marginea respectivelor concluzii. "Cantitatea" de limbaj sociologic, respectiv de noţiuni specifice este dozată cu abilitatea şi flerul scriitorului, astfel încât demersul să aibă consistenţă ideatică şi ştiinţifică, să iniţieze chiar pe cititor în acest limbaj nu foarte curent, dar să rămână mereu departe de plictis.

Semnificativ ni se pare că analiza fenomenului literar "în socialismul real" este derulată sine ira et studio, cu o detaşare simultan datorată obiectivităţii ştiinţifice, cât şi situării autorului dincoace de graniţa unei resentimentarităţi ineluctabile, caracteristică generaţiilor care şi-au trăit maturitatea în comunism. Afirmaţia acoperă ansamblul subiectelor primelor 3 eseuri, ale căror concluzii ne apar a fi de reală utilitate atât marelui public, prin conturarea unui tablou "obiectiv", dar nu în ultimul rând cercetării literare, în toate ramurile acesteia, inclusiv istoria literară contemporană, domeniu atât de delicat.

Centrul de greutate al volumului este, fără îndoială, eseul Jucător local-jucător global: resurse şi strategii, în care autorul dă o măsură relevantă a capacităţii sale analitice, extinde la limite universale aria de reflecţie (de fapt, într-un permanent joc al perspectivelor aproape/departe, mutual potenţatoare) şi oferă scriitorului român contemporan, un real ghid strategic.

Pentru a evita orice prematură dezvăluire a conţinutului, ne vom limita la afirmaţia paşnică: eseurile 5-7 se constituie într-un soi de demers autonom, pandant al primelor 3. În fine, dar în nici un caz în ultimul rând, eseul despre specificul socio-cultural al literaturii române scrise de scriitori evrei, ca studiu de geografie culturală (folosim termenul ca o metaforă evidentă) este "vişina din glazură". Mai ales că, în anumite limite, spaţiul "geografic" descris are aderenţe evidente în cadrul teritoriului literar de expresie românească, mecanismele socio-culturale analizate funcţionând la fel de bine şi pentru unii scriitori de etnie română, situaţi pe coordonatele respective.

Una din cele mai vii calităţi a cărţii propuse de Dan Lungu este că oferă practic rezultatele unei cercetări în timp real, de vreme ce bibliografia citată e centrată pe ultimii ani ai secolului deja trecut. Ceea ce o face susceptibilă de eventuale viitoare ediţii aduse la zi. Putem avansa presupunerea că ea îşi va găsi locul firesc pe biroul tuturor criticilor şi istoricilor literari. Şi nu numai.

2 comentarii

Adăugare comentariu

Sentimente cvasi-obiective
[membru], 26.08.2007, 18:04

Instinctul analitic, justeţea tonului sunt atribute ale autorului acestor eseuri. Mai mult, sunt atribute care s-au revelat în explorarea unei realităţi faţă de care autorul nu avea suficient recul.

DESPRE CONDIŢIA LITERATURII ÎN SOCIALISMUL REAL

Personal, aş vrea să mă opresc asupra modului în care au fost folosite conceptele de socializare primară şi de alternare a lumilor pentru a explica instaurarea comunismului în România.
Dan Lungu exploateza cu predilecţie similitudinele dintre realităţile pe care le acoperă cele două concepte. Astfel, comunismul s-ar fi afirmat ca singura lume legitimă în acelaşi mod în care lumea părinţilor pentru copii se constituie ca unica posibilă.
Care e acest mod ? Identificarea emoţională cu cei valorizaţi social. Aşa s-ar explica, după autor, frecvenţa cu care revin in discursul propagandistic al vremii instanţele socializării primare : părinţii, fraţii, grupul de egali precum şi faptul că universul reprezentărilor e un univers al sentimentelor : « trebuie să-ţi iubeşti mama şi tatăl, trebuie să-ţi iubeşti fraţii, nu e frumos să iubeşti prietenii mai mult decât părinţii etc. Gama sentimentelor, corecte politic, cel puţin în perioada dogmatică, e sărăcăcioasă si omoloagă lumii infantile : asexuale (filiale şi tovărăşeşti), fără nuanţe şi extrem de intense. »
Si totuşi nu gama sărăcăcioasă a sentimentelor e definitorie pentru această perioadă , ci existenţa a două mari tipuri de « iubire » : cea necondiţionată, pentru marea familie care era partidul, şi cea condiţionată de prima, din care faceau parte iubirea de familie, cea a partenerului de sex opus, cea a aproapelui şi iubirea de sine. Astfel, iubirea pentru un părinte, o rudă care nu adera la marea familie a partidului nu numai că nu era prescrisă, dar făcea din cel care o nutrea un proscris.
Iubirea necondiţionată pentru marea familie a sărăcit celelalte forme de iubire şi a făcut posibilă transformarea ei însăşi într-un înalt sentiment de datorie, un sentiment în numele căreia puteai fi subuman « fără nuanţă ».
Condiţionarea dragostei propriu-zise, pe de altă parte, explică posibiliatea unor ierarhizări de tipul «nu e frumos să iubeşti prietenii mai mult decât părinţii etc ». Şi poate n-ar fi rău să amintim aici şi statutul de cenuşăreasă al iubirii de sine. Tot condiţionarea dragostei propriu-zise explică sintagma de care uzează autorul, cea de sentimente cvasi-obiective, o sintagmă care în context nu e insolită.

răspundeţi la acest comentariu

Adăugare răspuns comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

Rolul socializator al literaturii
[membru], 28.08.2007, 06:49

Comentariu la eseul « Scriitorul şi personajul, eroi socializatori ai socialismului real »

Dan Lungu a transformat o lucrare de referinţă, Construirea socială a identităţii de Peter L Berger şi Thomas Luckman, într-un bun instrument de lucru. Rezultatul : odată cu determinarea rolului scriitorului şi personajului literar în anii comunismului, revelarea mecanismelor care explică acest rol.
Privind în urmă, mă frapează însă faptul că tendinţa, de care vorbeşte Dan Lungu, cea de abandonare a funcţiei estetice în favoarea celei formative, s-a putut inversa în ultimii ani ai comunismului, când asistăm de fapt la o fugă în simbolic şi în estetism, într-un simbolic din ce în ce mai obscur şi un estetism din ce în ce mai neguros, expresie a unei profunde crize de identitate, atât a scriitorului cât şi a personajului literar, şi încununare a efortului de formare a « omului nou ».
Aş adăuga şi faptul că literatura a servit în toţi acesti ani şi ca loc de refugiu împotriva agresiunilor « noii lumi » şi că a creat astfel premizele unei alte lumi noi. Astfel, rolul ei în alternarea lumilor nu numai că e determinant, dar e şi mai complex.

răspundeţi la acest comentariu

Adăugare răspuns comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.