Coperta cărții
Traducere de: Gabriela Monica Rusu
Cărţi pentru copii
978-973-122-113-7

Descarcă pdf

Un proiect inedit, condimentat cu Habitrot şi Nuckelavee

Basmele scoţiene traduse în limba română din acest volum electronic vin cumva în completarea poveştilor irlandeze de acum câţiva ani, poveşti transformate de către regizoarea Oana Leahu într-un spectacol care face în continuare săli pline la Naţionalul târgumureşean. Cărţulia de faţă a luat, însă, naştere, datorită unui alt proiect care s-a construit încetul cu încetul, şi anume: traducătoarea Gabriela Monica Rusu, în acelaşi timp profesoară de limba engleză în Târgu Mureş, a avut ideea de a ilustra volumul cu desene ale elevilor săi. Aşa că fiecare poveste a ajuns, după traducere, la cei care au dorit să se implice în proiect şi care au desenat apoi după cum i-a inspirat textul (Ei sunt: Barabas Andrea, Fülöp Andrea, Sebastian Graur, Corina Amat-Moldovan şi Adria Cocoară). Caracterul unitar al produsului final, precum şi o mare parte din farmecul său, vin tocmai din felul în care desenele ilustratorilor amatori de la Liceul Teoretic Gheorghe Marinescu din oraş oglindesc reacţia unor liceeni în faţa poveştii.

Dincolo de morfologia basmului, dincolo de elementele comune care se regăsesc în poveştile populare, cele scoţiene selectate pentru prezenta carte vin şi cu câteva personaje pitoreşti, din Nordul întunecat, de pe lângă maluri abrupte izbite de ape. Pe lângă soţia sirenă sau zânele care îi ţin captivi pe fierar şi pe fiul său, mai apar alte două plăsmuiri spectaculoase: Habitrot şi Nuckelavee. Habitrot (cu variantele Habetrot, Habtrot sau Habbitrot) este monstrul cu buzele deformate care toarce fire de in din plante crescute pe la ferme pe unde nu s-a mai umblat de patruzeci de ani pentru a face din ele veşminte care să îi vindece pe cei care au călcat pe morminte păgâne (cum ar fi cele ale copiilor nebotezaţi) şi acum nu mai pot respira cum trebuie, le tremură mădularele şi îi arde pielea. Nuckelavee, pe de altă parte, pare născut din apele învolburate ale oceanului sau mărilor care scaldă coastele Scoţiei şi provine din insulele Orkney, pe jumătate om, pe jumătate cal, el fiind descris în amănunt de către cei ce l-au zărit pe uscat, neştiindu-se, însă, ce formă ia atunci când se reîntoarce în adâncurile mărilor. Terifiant, de spiţă diavolească şi putând fi alungat doar cu rugăciuni, Nuckelavee aduce cu el epidemii şi secetă, usucă recoltele şi îmbolnăveşte vitele.

Orice carte de poveşti e binevenită. Orice uşă deschisă către alte culturi este benefică, şi asta pentru că, dincolo de ceea ce de multe ori este numit cu emfază şi fără acoperire ca fiind "identitate naţională", există un nivel anume unde identităţile se topesc într-una singură: cea umană, în care elementele de profunzime îşi găsesc locul în basm, iar înţelegerea lor trece dincolo de graniţe, fie ele reale sau imaginare.

0 comentarii

Publicitate

Sus