Coperta cărții
Jurnalistică
n/a

Descarcă pdf

Victoria celor 24

Nu am să vă spun că sunt microbistă, asta ca să nu fiu dată de gol de cei care mă cunosc, dar pot să vă spun că am urmărit tot ce s-a întâmplat la EURO 2016 din două motive. În primul rând pentru că la începutul lui martie directorul turneului EURO 2016, Martin Kallen, declara pentru agenţia Reuters, că era posibil ca turneul să se desfăşoare cu stadioanele goale. Toţi ştiam de ce şi absolut toţi europenii, sunt sigură, am fost indignaţi. Este inacceptabil ca asupra unui asemenea eveniment, iubit de zeci de milioane de europeni şi nu numai, să planeze ameninţări şi pericole. Am fost atunci, la început, interesată de EURO 2016 ca un protest împotriva terorii care ne-ar fi putut anula libertatea de a participa şi de a încuraja pe un stadion echipă favorită. Din fericire a fost doar un moment, unul de intens dramatism după atentatele din februarie din Bruxelles şi cele din 2015 din Paris, căci iată, azi, 10 iulie 2016, turneul s-a încheiat iar numărul spectatorilor a fost uriaş. Aşa cum o doream cu toţii.

Vă spunem însă că mai am un motiv, pe tot parcursul campionatului am citit şi postat zi de zi, pe LiterNet, jurnalul campionatului de fotbal scris de Dan Dracea şi intitulat atât de frumos Je suis football. Fără să fi urmărit cu adevărat meciurile am aflat în fiecare clipă ce se întâmplă, m-am supărat când ai noştri au venit acasă învinşi şi nu numai de Albania pe teren ci de un întreg sistem care nu funcţionează, m-am trezit că ţin cu Islanda sau Ţara Galilor aşa cum au făcut-o mulţi dintre noi, i-am admirat pe unguri pentru tenacitate, am rămas mască atunci când englezii au plecat şi ei acasă, am aflat care sunt marile vedete, plătite cu zeci de milioane de Euro şi toate acestea în ritmul articolelor lui Dan care deşi se voiau foarte tehnice, pline de date şi statistici reuşeau totuşi să prindă un colţ inedit din peisaj, instantanee nu neapărat fotbalistice, care fiecare în parte ne întărea ideea că nu numai fotbalul contează ci şi faptul că în Franţa 24 de ţări ale Europei s-au duelat splendid, pe stadioane, iar în afara lor, cu mici excepţii, susţinătorii echipelor au parcurs împreună drumurile Franţei.

Mi se pare că Dan a prins şi surprins interesant şi intens, de atâtea ori, această lună importantă nu numai pentru fotbal ci şi pentru Europa, în care am arătat clar că noi vrem sport, muzică, veselie şi nu vom renunţa la modul nostru de a trăi. De aceea ne-am gândit să strângem toate articolele lui Dan Dracea într-un ebook, ca un fel de mărturie că acest campionat a fost tot ce ne-am dorit în ciuda tristeţii care a planat peste Europa în ultimul an.

Am fost în aceste săptămâni toţi fotbal, chiar şi cei ca mine, nemicrobişti pentru că această normalitate, care se numeşte întrecere sportivă, este o imagine a civilizaţiei noastre iar cupa de pe coperta cărţii este chiar simbolul ei.

Jurnalul lui Dan Dracea este despre această victorie a celor 24 de echipe şi, mai ales, a susţinătorilor lor.

1 comentariu

  • Je suis football
    Gratiela Zaharescu, 11.07.2016, 14:51

    Mi se oare ca ceea ce scrie Dan vad cu ochii mintii. E frumos si dinamic si realist. V-as recomanda tuturor sa aruncati o privire. Merita pentru ca are "stofa" de comentator. Nu unul modern si eliptic!Ci unul modern si inteligent!
    Eu una vreu sa il mai "citesc". Go for it Dane!


Publicitate

Sus