Coperta cărții
Eseu
978-973-122-070-3

Descarcă pdf

Argument

Într-o epocă în care comunicarea audio-vizuală este omniprezentă, educaţia audio-vizuală lipseşte aproape complet din programa şcolară. Într-o perioadă în care cinemaul românesc este unul dintre puţinele produse naţionale de succes, românii merg din ce în ce mai puţin la cinema (statisticile europene privind numărul de cinematografe pe cap de locuitor şi numărul de bilete de cinema vîndute anual ne plasează foarte aproape de coada clasamentului); iar atunci cînd merg, ocolesc cu obstinaţie filmele româneşti.

Proiectul Éducation à l'image încearcă să restabilească un echilibru. Cu toate că programul funcţionează momentan la scară mică, fiind nevoie de perseverenţă şi răbdare pentru ca efectele sale să devină vizibile, susţinem că acest exerciţiu este vital pentru a forma un public mai avizat şi mai exigent.

Acest dosar, dedicat filmului lui Cristian Mungiu 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, este primul dintr-o serie - sperăm lungă - de dosare de analiză cinematografică pe marginea filmelor româneşti incluse în acest program. Realizat după modelul dosarelor de analiză pentru filmele străine din program (realizate de Cahiers du cinéma şi puse la dispoziţia noastră de ACRIF), el are scopul imediat de a servi drept instrument de lucru pentru profesorii şi elevii ce participă la programul Éducation à l'image.

Seria este însă concepută astfel încît să poată exista independent de acest program şi să contribuie la documentarea unor produse culturale ce fac parte din patrimoniul naţional.

***

Proiectul Éducation à l'image este un program de educaţie cinematografică destinat elevilor de liceu, care îşi propune să-i familiarizeze pe aceştia cu filmele de autor şi cinematografia ca artă, să îi încurajeze să vizioneze filme la cinema, să le ofere instrumente de bază pentru interpretarea limbajului specific cinematografiei (atît din punct de vedere artistic cît şi tehnic), transformîndu-i astfel din consumatori pasivi în spectatori activi.

Un proiect iniţiat de Ambasada Franţei la Bucureşti, organizat de Societatea Culturală NexT cu sprijinul ACRIF (Association des cinémas de recherche d'Ile-de-France), finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei.

(Yvonne Irimescu, Coordonator Societatea Culturală NexT)

1 comentariu

  • necesar, da
    evaziuni spontane, 24.05.2012, 14:38

    salut iniţiativa. Educaţia privirii, educaţia alegerii.

Publicitate

Sus