Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Teatru

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Radu Ţuculescu: Bravul nostru Micşa!

ISBN: 978-973-122-055-0
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Debut dramaturgic târziu, armonic integrat într-o operă coerentă
Radu-Ilarion Munteanu
Descarcă în format pdf
Relaţia între Radu Ţuculescu şi teatru e una de durată, preocupările scriitorului, muzician şi jurnalist, pentru scenă şi viaţa din jurul acesteia, fiind multiple şi perene. Teatru de amatori şi pantomimă (a înfiinţat, în 1967, prima trupă de gen), practicate în deja îndepărtata studenţie clujeană, o mulţime de piese risipite generos pe drum, câte o aventură punctuală cu vechea dragoste, montând dramatizări proprii după Garcia Márquez, ori piese de Ionesco şi Arrabal (acestea din urmă cu Teatrul German din Sibiu). Apoi cronică teatrală, de-a lungul timpului, la o serie de periodice culturale, ceea ce o determina pe Miruna Runcan să-l considere, în studiul introductiv la prezentul volum, şi critic teatral. În sfârşit, ultimii ani au fost martorii unei reveniri sui generis la experienţele tinereţii, scriitorul conducând o serie de trupe locale la câteva festivaluri internaţionale de teatru studenţesc.

Radu Ţuculescu debutează, însă, abia în anul 2004, ca autor dramatic publicat, cu volumul intitulat Ce dracu se întâmplă cu trenul ăsta - trei piese de teatru Editura EIKON, Cluj), pe care editura LiterNet.ro a l-a oferit în acelaşi an cititorilor săi.

Volumul de faţă e mai mult decât o reeditare, deoarece include, din piesele ulterioare publicate de autor, într-un alt volum editat tot de EIKON, o a patra piesă pe care, personal, o consider cea mai explozivă din toate cele şase publicate de editura clujeană: Bravul nostru Micşa. Care dă şi titlul acestui mai mult sau mai puţin nou volum. Prima piesă, Uscătoria de partid, originează într-o proză ultrascurtă (o pagină!), de concizia unui Babel (cu care scriitorul are unele afinităţi mărturisite). Proza se numeşte la fel, Uscătoria de partid şi face parte din volumul omonim (Editura Cogito, Oradea, 1997). Iată de ce cartea de teatru nu se putea numi tot Uscătoria de partid, deşi ar fi meritat acest nume. Să notăm corecta observaţie a lui Claudiu Groza din postfaţa volumului, că personajul Nini Gagu este înrudit cu Miş Dron, grotescul protagonist al romanului Ora păianjenului (Editura Albatros, Bucureşti, 1984), acesta, la rândul lui, provenind din naratorul, târâtor şi nu mai puţin grotesc, al altei vechi proze scurte.

Grădina de vară, sau «hai să-i batem», piesă care a călătorit prin timp sub forma de dactilogramă, dezvoltă, la rândul ei, o proză scurtă ce avea la bază, ca cele mai multe din microsioanele autorului, inepuizabilul fapt real: nişte chelneri care discută liniştit, între ei, invitând consumatorii să se servească singuri cu bere. De fapt, literatura absurdului nu face decât să condenseze şi să tranfigureze absurdul cotidian ca atare. Intriga paralelă a piesei dezvoltă, la rândul ei, situaţia din textul Cuplu, aflător în volumul Portrete în mişcare (Editura Albatros, Bucureşti, 1986).

Şi a treia piesă are ca punct de plecare o proză scurtă, intitulată chiar În tren, din volumul deja citat, Uscătoria de partid. Piesa exploatează potenţialităţile expresive ale clasicului clişeu "călătorie cu trenul", până în pragul fantasticului absurd. Finalul ei limită ar putea fi socotit un exemplu tipic pentru vechea teorie a "poveştii bis" ce explodează, în mintea cititorului / spectator, după căderea cortinei, teorie datorată patriarhului cronicii româneşti de cinema, D.I. Suchianu. Cu precizarea că aici "povestea bis" e mai mult decât neliniştitoare, bătând în lugubru. Una peste alta, cele trei piese, prezente deja în acel prim volum de teatru al lui Radu Ţuculescu dezvoltă cea mai evidentă dintre virtuţile scriitoriceşti ale autorului, virtute manifestată în practic întreaga sa proză scurtă şi în cel puţin unul din romane, cel citat mai sus: puterea de sesizare a expresivităţii generalizante şi clişeizante a măruntului fapt divers.

Despre a patra piesă spuneam că o socot cea mai explozivă din întreg teatrul noului mileniu, căci autorul a risipit încă din studenţie până în 1985, când, în urma desfiinţării studiourilor teritoriale de radio, munca de instrumentist la Filarmonică nu i-a mai lăsat timp decât de două romane, destule piese scrise şi regizate de el însuşi pe mai multe scene transilvane. Dacă toate cele trei piese deja publicate se dezvoltă din mai vechi proze scurte, aceasta e prima scrisă din capul locului ca text dramatic, debordează de vervă, îmbină mai toate procedeele comice din teoria literaturii, de la comicul de limbaj, accentuat de ciudăţenia personajelor (popa Mambo, Floristela - femeia în roşu veşnic gravidă, o găină chiar) la mostrele de limbă de lemn întâlnite din plin mai ales în nuvelistică şi proza scurtă, dar neocolită şi în unele romane, la comicul de situaţie. Acidul corosiv al penei satirice nu lasă nici un aspect, oricât de anodin, al vieţii cotidiene neatins. Ţara neprecizată în care e situat satul nenumit, loc al acţiunii, e cu adevărat fascinantă şi Doamne fereşte să fie şi eternă. Încerc să nu dezvălui mai mult decât că totul se învârte în jurul ideii primăriţei de a umfla fonduri europene pe un proiect focalizat pe bravul nostru Micşa, un semiparalitic, ale cărui replici senile punctează dialogul irezistibil de sprinţar şi absurd.

Rostul acestei soluţii editoriale de reeditare extinsă a unui volum deja apărut la Editura LiterNet nu e în primul rând acela de a simetriza un nou volum cu versiunea în limba cehă, datorată bunului inginer Ladislav Cetkovský, din Brno, care a adăugat primelor 3 pe aceasta din urmă, proaspăt scrisă de autor. Simpla necesitate a simetrizării ar fi fost o miză minoră pentru LiterNet. Saltul de la piesele ce compun primul volum de teatru la această a patra, pentru a nu vorbi de cele ulterioare, merită, cred, surprins în formula editorială care e mai mult decât o reeditare. Scopul e dublu. Evidenţierea evoluţiei autorului pe linie dramaturgică tocmai în anii celor mai bine primite de critic romane, Poveştile mameibătrâne, dar mai ales Stalin, cu sapa-nainte, pe de o parte, dar şi readucerea în actualitate a teatrului deja mai vechi cu 7 ani. Măria sa Cititorul va decide asupra oportunităţii formulei.




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


ALTE CĂRŢI

Sageata Radu Ţuculescu: Ach, ten náš statečný paralytik!
Sageata Radu Ţuculescu: Degetele lui Marsias


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer