Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Poezie

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Edward Lear: Limericks adică limerick-uri


Traducere de: Gabriela Monica Rusu

ISBN: 978-973-122-044-4
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Edward Lear: Limericks şi limerick-uri
Mircea Sorin Rusu
Descarcă în format pdf
În anul 1861 vedea lumina tiparului pentru a doua oară volumul de versuri ale nonsensului de Edward Lear, volum care cuprinde şi celebrele "limericks", şi care mai fusese publicat o dată în 1846. Ilustraţiile îi aparţineau autorului, care era pasionat şi de pictură, şi care, conform relatărilor lui Henry Strachey, avea o metodă cel puţin interesantă de a picta: îşi înmuia pensula în acuarelă, făcea câteva tuşe, după care ducea desenul în cealaltă parte a camerei, repetând operaţiunea respectivă până când înşira mai multe astfel de schiţe prin încăpere. Pictura era un joc (Edward Lear se lua, de altfel, foarte în serios ca pictor), cum tot un joc era şi aranjatul cuvintelor în aşa fel, încât, dincolo de sens, ele să alcătuiască o muzică de sine stătătoare, pe un tipar foarte bine definit, dar care tipar să nu poată acţiona mai departe de forma cuvântului.

Ulterior, aceste jonglerii au devenit pentru exegeţi, alături de scrierile lui Lewis Carroll, precursoarele absurdului. De altfel, de foarte puţine ori se întâmplă ca Lear şi Carroll să nu fie puşi alături şi comparaţi, sau măcar menţionaţi împreună, iar un exemplu în acest sens, printre multe altele, este antologia de poezie a nonsensului editată în 1903 la New York de Charles Scribner's Sons şi alcătuită de Carolyn Wells. În prefaţa volumului, literatura nonsensului este prezentată ca fiind ignorată de cea mai mare parte a publicului cititor, dar degustată şi apreciată cu adevărat numai de către cunoscători. Dacă mulţi autori de "nonsense verse" sunt menţionaţi în treacăt, centrul de greutate al cuvântului introductiv al acestei antologii este analiza celor scrise de Edward Lear şi de Lewis Carroll. Preocupat de ornitologie şi zoologie, Lear, pe care John Ruskin îl pune în fruntea listei cu autorii săi favoriţi (la 1886), publică nici mai mult, nici mai puţin de două sute douăsprezece limerick-uri, declarând că ţelul lui suprem a fost să atingă, prin ele, nonsensul pur şi absolut. Recunoscând că nu el este inventatorul acestui joc în versuri, el îl tratează cu mare atenţie, reuşind să alunece graţios tot timpul între fantastic şi ridicol căutat, dar evitând în mod constant vulgarul (şi asta chiar dacă, la origini, se pare că limerick-ul tocmai asta era, o poezie cu formă fixă şi conţinut vulgar - a se vedea în acest sens Bridget Jones's Diary, unde Hugh Grant ne dă o mostră hilară, publicul lui ţintă fiind acolo Renée Zellwegger).

Conform celor afirmate de John Rieder în studiul său dedicat tocmai limerick-urilor lui Lear, aici cuvintele sunt cele care creează posibilităţi, inclusiv unele periculoase sau violente, în acelaşi timp separându-le de realitatea înconjurătoare, de urmările care pot apărea după ce jocul s-a încheiat. Împreună, toate aceste cuvinte alcătuiesc astfel un limbaj decontextualizat, care se poate întoarce împotriva lui însuşi, un limbaj ermetic, opac şi care nu se referă la nimic, refuzând să se încadreze în tiparele comunicării convenţionale. [1] Însă, cu toată posibila violenţă şi posibilele pericole, nonsensul din limerick-urile lui Lear dă naştere unui umor sănătos, dar, încă o dată, lipsit de vulgaritate, după cum observa şi George Orwell [2], care, la rândul său, îl alătura pe Lear lui Carroll, spunând că "umorul lui Lewis Carroll se bazează în primul rând pe luarea în răspăr a logicii, pe când cel al lui Edward Lear este un fel de poltergeist care se pune în calea bunului-simţ". Aici Orwell se joacă la rândul său cu vorbele, opunând "common sense"-ului obişnuit "nonsense"-ul lui Edward Lear (dacă, în limba engleză, "common sense" înseamnă "bun-simţ", el mai poate fi citit şi ca "sens comun, obişnuit" - al cuvintelor, de exemplu - servind astfel afirmaţiei pe care o face George Orwell în legătură cu sabotarea jucăuşă a sensurilor şi semnificaţiilor din versurile lui Lear).

Venind în continuarea poeziilor pentru copii (nursery rhymes), care, la rândul lor, descriu adesea o lume întoarsă pe dos (sau cu "susul în jos"), nonsensurile lui Edward Lear fac trecerea, în mod subtil, de la inocenţa copilăriei la lumea adulţilor, în care râsul nu este întotdeauna inocent. Prezentate în mod constant în situaţii absurd-ridicole, personajele care populează limerick-urile au de multe ori un comportament determinat de instincte, animalic, pe când animalele din poeziile nonsensului, devin ridicole prin aceea că de multe ori ele îşi asumă un comportament uman. Această ambiguitate şi răsturnare de situaţii şi de valori stau la baza umorului pe care versurile respective îl degajă. Ca fapt divers, Laurie Anderson, performer care experimentează în mod constant, forţând limitele limbajului şi ale normalităţii (sau, mai degrabă, a ceea ce este acceptat ca "normalitate") a abordat, pe discul Bright Red, una din poeziile lui Lear, The Owl and the Pussy-Cat, scoţându-i la iveală substratul alarmant, neliniştitor, care rezidă în toate aceste versuri. Şi asta pentru că, atunci când nu înţelegem ceva, când ne confruntăm cu ceva care este exact pe dos faţă de ceea ce, în mod convenţional, ştim noi că ar trebui să fie normă, chiar dacă râdem, o facem întotdeauna cu un grăunte de panică, ce se poate amplifica dacă i se dă atenţie.

Ţinând seama de cele de mai sus şi de faptul că în literatura română poezia nonsensului este slab reprezentată, o traducere a limerick-urilor lui Edward Lear este o acţiune îndrăzneaţă, care presupune multă seriozitate, combinată cu foarte multă aplecare spre joc şi joacă. O astfel de traducere înseamnă de fapt o re-creare a limerick-urilor, fără a le denatura nonsensul, şi o mare abilitate de a jongla cu vorbele, de a le face să se combine pe acelaşi ritm şi cu aceeaşi muzicalitate ca şi în original. Mergând pe ideea alcătuirii unui limerick, traducătoarea Gabriela Monica Rusu le-a transpus pe cele ale lui Lear în limba română având alături inspiraţia, dicţionarul şi atlasul geografic (acesta din urmă, aşa cum veţi vedea în timpul lecturii, fiind absolut indispensabil), încercând să le facă accesibile şi necunoscătorilor de literatură engleză (acest tip de versuri având, de altfel, un public cititor de altă limbă decât engleza aproape inexistent).

Prin urmare, limerick-urile transpuse, reconstruite în limba română, reprezintă, pe de o parte, un test al transformării nonsensului, la trecerea sa dintr-o limbă în alta şi, pe de altă parte, un exerciţiu de virtuozitate pentru traducător. În ultimă instanţă, ele înseamnă mici amuzamente cu patină, pentru oameni cărora le place să se lase atraşi în jocul creat de absenţa sensului, aşa cum îl cunosc ei din viaţa de zi cu zi.

Note:
[1] John Reider, "Edward Lear's Limericks", în "Children's Literature", vol. 26, New Heaven, Londra - Yale University Press, 1998, citat în Michele Sala - "Lear's Nonsense - Beyond Children Literature", www.nonsenselit.org
[2] George Orwell, "Funny, But Not Vulgar" în "Leader", 28 iulie, 1945




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer