Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Poezie

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Robert Şerban: Fireşte că exagerez

ISBN: 978-973-122-026-0
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Îngerul care merge pe jos
Saviana Stănescu
Descarcă în format pdf
Volumul de debut al lui Robert Şerban, poet timişorean şi publicist, aruncă o mănuşă în arena literară - aşa-zis - nouăzecistă. Că nu ne înşelăm o dovedeşte şi un eseu din revista Forum studenţesc - semnat de acelaşi Robert Şerban - centrat pe ideea că nouăzeciştii sunt un fel de ucenici ai optzeciştilor care, la rândul lor, şi-au pierdut din rezonanţă graţie unei doze de "conservatorism şi blazare", ei fiind doar buni teoreticieni, nu şi poeţi sau prozatori (cu excepţiile de rigoare). În acest context, rămâne de analizat ce propune "în schimb" junele poet.

Fireşte că exagerez, ne avertizează el încă de pe copertă, dezvăluind din start preocuparea de a-şi tempera teribilismele inerente vârstei prin ironie şi / sau asumare conştientă. Într-adevăr, parcurgând volumul în cauză, observăm că experienţele (inter)textualiste, biografismul, raportarea la cotidian sunt asimilate şi depăşite de Şerban, lirica sa putând fi totuşi încadrată în acel postmodernism definit de Ioana Em. Petrescu (cu trimiteri la Ihab Hassan şi Lyotard) ca "modelul cultural care aspiră spre o nouă sinteză, integrând şi depăşind criza modernismului, într-o încercare de reabilitare (pe baze dinamice însă) a categoriei individualului". Eul auctorial abandonează deci iluzia antropocentrică, integrând-o şi devenind un sistem de relaţii dinamice cu obiectele, cu lumea înconjurătoare. În această ordine de idei, poetica lui Robert Şerban poate demonstra că sub umbrela mult vehiculatului - în lipsă de alt termen - postmodernism au loc voci extrem de distincte, în ultimă instanţă problema rămânând de ordin axiologic şi de destin individual.

Să abandonăm deci împărţirile ferme pe generaţii literare, eludând deocamdată şi pronosticurile asupra "douămiiştilor" (am găsit deja sintagma în câteva locuri) pentru a analiza prima carte a unui autor ce nu poate fi trecut cu vederea (critică). Robert Şerban descinde din stirpea orgolioasă - în sens benefic - a poeţilor conştienţi de menirea lor. Este deci, şi el, mândru locuitor al unui Eden al versului, de unde se coboară timid, în răstimpuri, spre a ferici lumea cu harul său şi a se ferici pe sine prin împlinirea vocaţiei: "Îngerul meu / atât de sfios / nu zboară / ci merge pe jos". Şerban Foarţă îl caracterizează de altfel superb, într-o frază: "R.Ş. este "un bătrânăr (!), dezordinile juvenile amestecându-se, la el, cu nu ştiu ce pretimpurie înţelepciune de tip gnomic". Stilul aforistico-metaforic nu distruge însă la Şerban difuza - dar omniprezenta - "căldură" a poemelor, întreţinută probabil de inventivitatea (fără exces) cu care construieşte: "ce oglinzi sunt mai fine / decât pupilele dilatate de mirare sau ştreang" sau "nu putem lăsa / batista în voia aerului rarefiat / de surpriza aripilor". Robert Şerban "dezamorsează" cu talent şi posibila ariditate a poemului lipsit (în aparenţă) de tensiuni pasionale, de emoţie incandescentă, opunându-i prospeţimea unui lirism debordând de inteligenţă poetică şi ironie fină. Când rimate, când sub forma unei cugetări (cu iz de Haiku) răzleţe în pagină, când "coborând" într-un cotidian transfigurat poetic, când "ridicându-se" în spaţiul unor entităţi abstracte, poemele lui R.Ş. sunt cuceritoare prin concizie şi densitate. El ştie să "vadă" şi lucrurile care "sunt aşa cum par la prima vedere", şi pământul "bogat în râme" şi în peşti, după cum ştie a-şi lăsa ochii în mâna "cerşetorului orb" - un "alter ego" al autorului - pentru a putea trece Dincolo. Plătindu-şi deci tributul iniţierii: "am pus ochiul / în palma cerşetorului orb / el a început să plângă / am pus şi celălalt ochi în palma lui / apoi am făcut semn că vreau să plec / iar el m-a luat de mână / şi m-a trecut dincolo".

Interesant este că, pentru un poet atât de tânăr, erotica se reduce la "abur subţire urcă din femeie / ca dintr-un foarte proaspăt loc de veci" sau "femeia / mincinoasă / are picioare lungi fără întoarcere", la o relaţie cerebrală deci, suspendată undeva deasupra chemărilor cărnii. De fapt, nici măcar de o relaţie - în sensul biunivoc al termenului - nu poate fi vorba, câtă vreme femeia este pentru R.Ş. un obiect al cugetării, o formulă aforistică. Ascetic, fără a fi mistic, esenţializând fără a pierde din farmecul discursului poetic, nici ludic, nici cinic, ci ironic-detaşat, Robert Şerban ar putea călca - păstrând proporţiile - pe urmele lui Ion Barbu, "anihilând" atât "poezia leneşă" de factură tradiţionalistă, cât şi cea textualist-biografist-postmodernă.

(articol apărut în Adevărul literar şi artistic, 16 aprilie 1995)




0 comentarii

Click pentru a mări coperta


CATALOG

Sageata Cărţi pentru copii
Sageata Eseu
Sageata Fotografie & Arte plastice
Sageata Jurnalistică
Sageata Palimpsest
Sageata Poezie
Sageata Proză scurtă
Sageata Roman
Sageata Scenarii
Sageata Screensaver
Sageata Teatru


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer