O călătorie nesfârşită
Codruța Crețulescu
După ce, la ediţia din 2006, LiterNet-ul a publicat 5 din cele 6 scenarii ale finaliştilor Concursului Naţional de Scenarii HBO, organizat de către HBO România în colaborare cu APFR, organizatorul TIFF (Festivalului Internaţional de Film Transilvania), toate cele 6 scenarii finaliste la ediţia din 2007 au fost publicate, cu acordul autorilor, pe LiterNet.Iată ultimul dintre cele şase scenarii, câştigătorul la secţiunea lungmetraj.
(Redacţia LiterNet)
Alexander, agentul secret călit în antrenamente care mai de care mai complexe şi mai complicate (frizând, nu de puţine ori, imposibilul), primeşte misiunea vieţii sale. Îmbarcat într-un tren oarecare, pornit dintr-o gară oarecare, protagonistul pleacă într-o aventură care poate fi caracterizată oricum... numai oarecare nu.
Executată într-un secret absolut, misiunea (imposibilă?) presupune o călătorie nesfârşită, dincolo de ultima staţie universal-acceptată, către un punct terminus cu parfum de Fata-Morgana, golit de viaţă şi sufocat de zăpezi interminabile, reci şi ameninţătoare. Iniţial, singurii parteneri de conversaţie, cel mai adesea nonverbală, ai eroului sunt Mecanicul şi Fochistul, dar şi aceştia dispar fără urmă, proporţional cu viteza cu care trenul pătrunde tot mai adânc în necunoscut. Rămas numai cu Controlorul, robot sclav al regulamentelor, Alexander aşteaptă răbdător să ajungă la destinaţie, îndeplineşte ordinul primit - zădărnicia întregii întreprinderi e menită să trezească din somn şi pe cea mai adormită dintre raţiuni şi se întoarce victorios (dar la fel de impasibil ca la plecare) acasă.
Tributar universului kafkian, Dan Mircea Jacan se aventurează într-o misiune (sic!) pe cât de riscantă, pe atât de ofertantă, aflată undeva la limita suprarealismului. Inteligent, scenariul evită orice fel de ancorare temporală sau spaţială - evenimentele descrise pot avea loc, aşadar, oriunde şi oricând... sporind, evident, senzaţia de imediat şi de pericol iminent. Combinând lipsa de speranţă, alienarea şi angoasa ce permează gesturile actanţilor, autorul avertizează, deloc voalat, în legătură cu pericolul cât de poate de real a tot ceea ce înseamnă birocraţie, mecanism stupid şi fără sens al cărui unic scop îl reprezintă îngenuncherea spiritului uman.
Pe de altă parte, absurdul ce domină întreaga poveste e uşor edulcorat de umorul involuntar presărat prin tot scenariul, mai ales în cazul falsei importanţe, a inutilităţii faptelor şi a scopurilor inventate ce umflă ca un balon de săpun o existenţă crâncen de banală. Paradoxal (şi ducând amintitul absurd pe culmi postmoderne), pentru protagonişti, singurul motiv de mândrie şi, de ce nu, de a trăi îl constituie tocmai această complacere în inutil pe care ei o percep ca fiind crucială pentru bunul mers al lumii.
Din (ne)fericire, realitatea din spatele acestei "opere de ficţiune" e prea imediată şi, în ciuda ironiei afişate de autor cu menirea de a impune o zonă-tampon/scut protector între subiect şi cititor, instinctual, orice pornire de a izbucni în râs e întâmpinată de autocenzură. Transpus pe ecran, scenariul Misiunea trebuie să-şi păstreze, în mod obligatoriu, întreaga paletă de senzaţii (de la amuzament la şoc şi, mai apoi, la revoltă) atât de prezente în timpul lecturii, şi care l-au desemnat pe scenarist drept marele câştigător al secţiunii lungmetraj. Dacă locuiam în Los Angeles, aş fi spus că povestea se potriveşte perfect pentru un Steven Soderbergh circa 1992. Cine se încumetă în România, rămâne de văzut. Invitaţia e deschisă...
