Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Editura LiterNet  Sageata  Fotografie & Arte plastice

Versiunea în limba românăEnglish versionVersion françaiseČeský

Tudor Mavrodin: Oraşul care a fost. Colţuri dintr-un Bucureşti personal

ISBN: 978-973-122-006-2
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Miss Havisham şi fereastra ce nu se mai deschide
Ioana Bâldea Constantinescu
Descarcă în format pdf
"Take your time. Ia-ţi timpul tău!". Un calc simpatic, urmat de un smiley care mă amuză suficient cât să zgândăr dualitatea semantică a expresiei. Pentru că de grăbit chiar nu mă pot grăbi. Printre idei şi imagini, încerc să mă instalez în Bucureştiul lui Tudor Mavrodin. "Take your time", mă păsuieşte ultimul e-mail, intuind parcă faptul că mă plimb pe străzi familiare, impregnate, însă, de o nefamiliaritate un pic romantică, un pic intimidantă, un pic rezistentă la asediul unui intrus. Nu vreau să mă grăbesc. Vreau să delimitez, literal, la modul propriu, epurat de orice gramaticalitate, un timp al meu într-un fluid imagistic pe care navighez, deocamdată, la întâmplare...

"Acesta este Bucureştiul meu." Un Bucureşti decrepit, subiectiv, căzut în letargie şi ros pe dinăuntru de modernitatea care-şi face loc, aşa, ca viermele din poezia lui William Blake, în inima rozei... Mă întreb dacă nu trăim, fiecare, în oraşul nostru, conotat, bolnav de iubirile noastre, fâstâcit de sărutări adolescentine şi cutremurat de seismele noastre interioare, ritmice şi intense, ca bătaia exacerbată a unei inimi.

Mă uit la fotografiile lui Tudor şi încerc să identific ornamente, clădiri rectangulare care se pliază pe amintirea mea blurată de timp a unei îndepărtate Place des Vosges..., geamurile sparte, carnaţia gri a unei clădiri obosite de poveştile care i se caţără, ca o iederă nevăzută, pe ziduri... Până când renunţ, conştientă că nu asta e ideea.

Ce ne propune Tudor Mavrodin e un jurnal vizual subiectiv, nu o intersecţie de imagini, nu satisfacţia recognoscibilului, nu un demers turistic, nu o efuziune socială din seria betoanelor care sufocă Micul Paris. La un moment dat, nu mai are importanţă dacă ai trecut şi tu pe acolo, dacă emoţiile coincid, dacă acelaşi cer plumburiu se iţea printre creştetele pleşuve a două case dărăpănate.

Mărturisesc că, citind textul lui Tudor ca pe un corolar al celuilalt text, cel vizual, m-am trezit plonjând într-un citat din Camil Petrescu. O casă e... ca un "corp omenesc, deschis pe masa de operaţie". Voyeur, fără a fi invaziv, obiectivul aparatului de fotografiat surprinde pulsaţia abia perceptibilă a unor vieţi suspendate într-o saga citadină. "Acesta este Bucureştiul meu", spune Tudor Mavrodin. Mă plimb prin Bucureştiul lui, al meu, al tău, al unei fantomatice Miss Havisham care mă priveşte din spatele unei ferestre care nu se mai deschide. Şi, după ce mă întorc a treia, a cincea, a douăzeci şi cincea oară la fotografia în care am intuit-o, o văd, ştiu că e acolo, că a fost tânără, ca a existat, că a iubit, că a plâns...

Un şir de fotografii. Coerente ca o melodie urbană. Sugestive. Discursive, în felul acela lipsit de vehemenţă, de spasmul durerii că, uite, oraşul meu, al tău, al ei se dizolvă în verbe la timpul trecut... Favorita mea e cea a unui balcon împăienjenit de o vegetaţie pe care, din poză, o ghiceşti lividă, încolăcită aproape tentacular în jurul trupului încă suplu al clădirii. Trec pe lângă locul acela din când în când. Îl recunosc şi îl salut tăcut. Nu am amintiri legate de el, nu face parte din istoria mea personală... L-am descoperit o dată cu fotografia şi l-am recuperat dintr-o ignoranţă indiferentă. A devenit... parte din Bucureştiul meu, cu nimic mai puţin idilic, dramatic, melancolic, romantic, tragic, adormit, aiuritor, molatec sau învolburat decât al tău, sau al lui, parte din povestea mea, din... timpul meu...

"Take your time. Ia-ţi timpul tău!". Îmi savurez cu voluptate evaziunea din gramatică, în timp ce invizibila Miss Havisham, de la fereastră, se încrâncenează demn în corsetul ei de reguli... Iau fotografia, o salvez mental într-un inbox subiectiv. Acum e... a mea. Mulţumesc.




3 comentarii

  • Pink pe 5th Avenue...
    ARUAL [membru], 23.10.2008, 10:59

    Recunoscând stilul, îl marchez şi cu această ocazie printre cele favorite.
    În plus, o carte astfel prezentată, musai trebuie citită, măcar pentru a delimita şi descifra metafora "cititului în zig-zag", folosită de Ioana Baldea şi aici.
    Aşadar, consimt:
    "...Take your time. Ia-ţi timpul tău!". Îmi savurez cu voluptate evaziunea din gramatică, în timp ce invizibila Miss Havisham, de la fereastră, se încrâncenează demn în corsetul ei de reguli... Iau fotografia, o salvez mental într-un inbox subiectiv. Acum e... a mea. Mulţumesc."


  • Anii ce se duc
    nicolae_moromete [membru], 05.12.2007, 13:07

    Inainte de a rasfoi e-cartea, titlul m-a dus la lucrarea lui Stahl din 1910 (cred eu, nu din 1907), dar m-am gandit ca e doar o coincidenta. Apoi am vazut ca nu e. Aceeasi tristete neputincioasa a unui sfarsit de lume, aceeasi dragoste plapanda pentru putreda maretie a unui oras si aceleasi zadarnice regrete dupa tineretea, ori copilaria ce s-au dus. Pentru ca, de fapt, acesta e subiectul celor doua carti, chiar daca nu talmacit explicit de autori. Nu Bucurestii se duc (dupa cei antebelici ai lui Stahl au venit Bucurestii Varstei de Aur), ci anii cei mai frumosi ai vietii noastre. Noi doar ne proiectam tristetea asupra cladirilor, cand in realitate, cum spune Evanghelia, ne plangem pe noi si pe copiii nostri.
    Si e foarte bine ca e asa, pentru ca, iata, iau nastere lucrari memorabile. La mai mare, Tudor Mavrodin!

  • superba tristete
    Anca Doczi [membru], 17.10.2007, 00:35

    superba tristete, miros de Bucuresti tomnatic, mucegai laptos

Spacer Spacer