Coperta cărții
Fotografie & Arte plastice
978-973-7893-67-3

Descarcă pdf
Citeşte HTML

Pretext

Dragoş Lumpan este prietenul meu, mi-a arătat fotografiile mişcate şi m-a rugat să scriu ceva alături. Fotografiile sunt foarte mişcătoare, într-adevăr, şi m-au ajutat să descopăr o soluţie gata ready-made. Am înţeles mişcarea care vibrează fotografiile mai ales ca pe o deplasare a centrului de greutate a privirii. Şi aşa am ajuns la Satie şi tehnicile sale de iluminare a pianistului şi de evitare a platitudinii sunetului. Erik Satie este un compozitor cool de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, dadaist entuziast la aproape 60 de ani şi precursor inspirat al minimalismului. I-a influenţat pe Debussy, Ravel, Poulenc şi poate fi familiar utilizatorilor telefoanelor Nokia mai pricopsite datorită unui ton de apel intitulat Satie, pronunţat de obicei pe englezeşte de firile romantice care-l folosesc. La fel de necunoscut este şi glosarul său de indicaţii de interpretare. Satie a renunţat la colecţia clasică de italienisme de tip pianissimo sau allegro pentru a-şi crea, oarecum din mers, un repertoar de 120 de termeni care dau în vileag relaţia de dragoste aproape ocultă dintre un om căutător şi muzica lui. Aşezate în ordine, după ce sunt extrase din partituri, indicaţiile sale atât de stranii compun poeme spontane. Le-am descoperit acum ceva timp, în câteva partituri îndelung căutate, pe când studiam dadaismul, şi le găsesc la fel de fascinante, în hazardul lor coerent, şi astăzi.

Ascultând şi muzica, e uşor să înţelegi că aceste formulări eliptice repun în mişcare instinctele care ne fac să căutăm echilibrul mai ales în repaus. Dar echilibrul poate fi găsit şi pe sârmă, înaintând cu aparatul de fotografiat printr-o lume ameninţătoare şi diafană în prospeţimea ei. Sunt foarte încântat că fotografiile izbutite de Dragoş în Africa şi în România, cu o măiestrie bătătoare la ochi, urmărind, în linii mari, aceeaşi tehnică, sunt îndatorate şi jocului. Şi că îţi aruncă privirea într-un vârtej calm şi maiestuos, fără patetism sau trucuri computerizate. Pentru a le însoţi, am ales 4 piese, intitulate de Satie Gnossiennes, ca o întâlnire fericită pentru tot ce pare să caute fotograful.

Keep watching!


Notă:
 Puteţi descărca Gnossiennes în format mp3 de pe siturile http://www.pianosociety.com sau http://pianomidi.org/.

0 comentarii

Publicitate

Sus