Ilinca Bernea: Poeme în mi bemol major

	Categorie: Poezie ISBN: 973-85739-6-3  Citiţi online  Descărcaţi în format pdf  Descărcaţi în format zip  Descărcaţi în format lit | Mai multe

Credo (o autocaracterizare)

Sacrul e Eros, iar Logosul nu e decât reflexia lui în conştiinţa noastră raţională, e numai forma prin care ni-l facem noi inteligibil. Toate simbolurile, codurile, limbajele, dimensiunile mentale, abstracţiunile şi sublimările la care supunem noi Erosul, în încercarea de a-l atinge pe Dumnezeu, sunt distorsiuni ale cauzei prime, sunt ceea ce indienii numesc "maya".

Ascetismul idealist este echivalent, în plan psihologic, materialismului, pentru că ambele despart sufletul de trup. O metafizică autentică nu recurge niciodată la o scindare a materiei de suflet, pentru că sufletul subzistă în fiecare particulă a materiei.

Cred în intuiţia masculină şi în geniul intelectual feminin. Printr-o educaţie fără discernământ, simţul comun şi profan cultivă convingerea că sensibilitatea, graţia, farmecul, vulnerabilitatea, pasivitatea afectivă sunt chintesenţa spiritului feminin, iar simţul critic, realismul, logica, iniţiativa, umorul, combativitatea ţin de spiritul masculin. Simţul profan subzistă însă în afara existenţei REALE într-un univers dialectic în care tot ce pare că se întâmplă este un simplu surogat de viaţă.

Câteva constatări simple m-au făcut să mă mir de marile "convenţii" estetice şi raţionale în care omenirea se bălăceşte ca în apele sfinte ale adevărului şi care nu sunt altceva decât decrete perceptive aberante care au fost postulate cândva din raţiuni de compensare psihologică şi asimilate organic, respectiv disimulate mental, pe parcursul a mii de ani de civilizaţie.

Instinctul vital apare camuflat sau pervertit de aceste false postulate.

Nebuloasa psihică a fost modelată de conoanele care i-au fost impuse, de îngrădirile care i-au cenzurat potenţialul REAL. Legile raţiunii nu sunt în contradicţie cu legile simţirii decât în măsura în care reprezintă nişte revendicări ipocrite ale unor obscure interese secundare... Gândirea romantică a generat o prăpastie fictivă între eros şi spirit. Cea religioasă la fel. Neînţelegerea pricipiului complementarităţii a transformat civilizaţia umană într-o specie sinucigaşă. Misoginismul a distrus şi macerat deopotrivă condiţia psihică a femeii şi a bărbatului. Ce poate fi mai sfâşietor decât să îţi fie vitală o fiinţă pe care o dispreţuieşti?

O formă de interferenţă umană bazată pe principiul dominaţiei îi face deopotrivă pe stăpân şi pe stăpânit victime ale aceleiaşi dependenţe vicioase în care ostilitatea şi atracţia sunt inseparabile.

Cum poţi iubi o fiinţă pe care o consideri superioară fără să te simţi subjugat, frustrat, anxios? Cum poţi iubi o fiinţă pe care o consideri inferioară fără să te simţi un tiran ridicol şi demagog, dependent în mod traumatic de victimă? Nu există libertate în pricipiul dominării. Stăpânul şi sclavul sunt legaţi printr-o formă de existenţă simbiotă care îi torturează sufleteşte pe amândoi. Iar cea mai clară dovadă a masochismului speciei umane e că se încăpăţânează să vadă în Dumnezeu un stăpân şi nu o forţă vitală care acţionează complementar erotic. Indiferent dacă se dezvoltă un complex de superioritate sau de inferioritate la nivelul raporturilor cu sexul opus, e vorba despre acelaşi lanţ vicios în care ostilitatea e refulată în slujba necesităţii.

S-a spus ca femeia ar gândi cu ovarele. Statistic există la fel de mulţi bărbaţi care gândesc cu testicolele. S-a spus că toate marile genii ale omenirii au fost bărbaţi. Da. Bărbaţi clociţi în sânul unei civilizaţii profund misogine. Până acum un secol femeia nu avea acces legal la cultură. S-a spus că femeia e mai degrabă sensibilă şi bărbatul mai degrabă inteligent. Atunci cum se explică faptul că marile opere ale sensibilităţii au fost create de bărbaţi? S-a spus că femeia ar suferi de un complex al castrării iar bărbatul de un complex al non maternităţii. Dar ce ştiu bărbaţii despre erotismul feminin şi ce ştiu femeile despre erotismul masculin? Toate aceste conflicte de idei se situează la confluenţa unor proiecţii reciproce penibile... S-a spus că puritatea ar coincide cu abstinenţa sexuală. Dacă ar fi aşa animalele ar fi impure...

Indiferent dacă vorbeşti sau taci, atingi, îmbrăţisezi, visezi pe cineva, fără iubire nu există comunicare ci doar o înlănţuire a unor monologuri similare. Sexul nu e cu nimic mai impur decât o conversaţie sau o tăcere care nu comunică dragoste... Nu, nu suntem cu adevărat conştienţi de aceste lucruri. Ni se pare că suntem conştienţi. În realitate dormim cu ochii deschişi şi visăm o plăsmuire moştenită de la strămoşi...

Toate formele de gândire tradiţională sau ştiinţific dogmatică sunt o călătorie prin lumea spectrelor... Atât.

Nu există vieţi trecute sau viitoare, de dinainte sau de apoi, ci doar o singură viaţă în care putem alege să ne trezim la realitate sau să orbecăim prin întunericul spaimelor şi speranţelor unei eredităţi psihice încărcate, să ne întâlnim la nesfârşit cu Fata Morgana. Evoluţia conştiinţei nu constă în acumularea şi prelucrarea unor cunoştinţe ci într-un şir succesiv de treziri interioare la realitatea ultimă care este conştiinţa sinelui. Nu există refugii în afara lumii, în forme narcotice de existenţă. Singurul refugiu posibil este în luciditatea care te face liber... Starea de veghe nu e opusul stării de somn, ci opusul tuturor amăgirilor recurente... E grav că anumite sentimente sunt confundate cu adjectivele unor stări afective... Că fericirea e confundată cu extazul, iubirea cu înflăcărarea simţurilor, nefericirea cu eşecurile egoismului feroce... Stările afective sunt luate drept esenţă a trăirii. De asemenea se confundă trăirea proiectivă cu obiectul asupra căruia e proiectată, comunicarea cu verbalizarea excesivă, spiritualitatea cu sistematizarea riguroasă a unor abstracţii şi întotdeauna forma cu conţinutul. Trăim în împărăţia somnului şi ne iluzionăm că filosofiile şi religiile noastre sunt altceva decât ficţiuni colective sistematizate.

Lumea nu e prost construită ci prost interpretată. Toate filtrele conştiinţei obişnuite sunt de fapt piedici ale cunoaşterii, sunt elemente ale scindării dintre suflet şi lume. Credem doar că percepem anumite sensuri ale lucrurilor pentru că le distingem contururile, le dăm un nume de recunoaştere şi reacţionăm la fenomene disparate, rupte din sensul primordial al întregului. Nu putem avea acces la realitate dacă nu ne forţăm limitele unei percepţii restrictive care trasează graniţe în lucruri, viziuni, semnificaţii şi fiinţe. Obsesia individualităţii, focalizată la nivel de personalitate, i-a cretinizat pe oameni şi îi ţine prizonieri în singurătate, făcându-i să cultive o neîncredere maladivă în propria busolă interioară... Conştiinţa eului înseamnă conştiinţa separării de ceilalţi, toate conceptele noastre raţionale nu fac altceva decât să multiplice graniţele, să amplifice fenomenul izolării materiei de spirit, a corpului de suflet, a intelectului de sensibilitate, ş.a.m.d.

Nirvana poate fi oriunde, aici şi acum... nu e legată de vreun loc în spaţiu sau în timp... Scopul intrinsec al oricărei forme de imaginaţie este acela de a în-sufleţi materia. Visul alchimiştilor şi al gânditorilor esoterici este acela de a căpăta puteri psihice asupra lumii materiale. Între eu şi non-eu nu se poate face nici o diferenţă prin intermediul limbajului, reprezentărilor metaforice sau imagourilor simbolice. Ceea ce ni se pare că ţine de universul nostru lăuntric nu e decât o structură particulară de organizare a unor fantasme colective. Toate imaginile de care e impregnată lumea noastră psihică ne-au fost inspirate de ceva, cândva... Le-am interiorizat după ce am avut un contact emoţional cu fiecare dintre ele. Dar sinele, fiinţa, sufletul sunt altceva...

EU NU sunt decât un biet cobai în ceea ce scriu şi experimentez social... Adevărata mea biografie nu e legată nici de fantasmele logosului, nici de aparenţa cauzalităţilor emipirice care mi-ar putea întocmi un curriculum vitae... Am ales să neg tot ce mi s-a spus că trebuie să fiu, să gândesc sau să simt, am ALES să mă opun oricăror tentative de conformare şi să încerc să redescopăr lumea aşa cum e ea în esenţă... Chiar dacă am fost învăţată să mint, să fac complimente, să fiu domestică, decentă, complezentă, am reuşit să mă sustrag trucajelor, să nu mă las prinsă în păienjenişul mitomaniilor colective. Nu mă transpun în lecturi ci caut actul cognitiv pur printr-o permanentă analiză critică a sistemelor de gândire cu care mă confrunt. Foarte puţine cărţi mi-au plăcut cu adevărat deoarece majoritatea scriiturilor şi filosofiilor învăluie, truchează sau disimulează adevărul, sacrificându-l în schimbul demonstraţiei şi dogmaticii. Urăsc într-aşa un hal simulacrul şi gândirea înlocuită de automatisme pseudo-raţionale încât am reuşit să-mi asum singurătatea ca pe o formă de libertate...

Am găsit piatra filosofală şi de aceea nu pot enunţa despre mine nimic altceva decât că exist...