Din presă
Autori diverși
Iulian Tănase este profesor de "iubitafizică" (iubitafizica = "știința iubirilor imaginare", cf. Iubitafizica, pag. 33). Mă rog, "profesor" sună poate prea pompos; să zicem, mai degrabă, iubitafizician, colaborator al dragostei, etc. Este "iubitorul oficial" al femeilor numite Adora, Alejandra, Creola, Elena, Emma, Ersta, Eva, Greta, Ioana, Julia, Lolita, Lucrecia, Maga, Maria, Maya, Melissa, Oedipa, Veronika, Zenobia - 19 "umbre pure, nelegate de vreun corp anume", căutate febril, dar tăcut ("tăcerile cifrei 19"), printre "singurătăți spontane" ("Singurătatea mea spontană își punea desuuri de mătase neagră peste spaimele ei din călcîie, peste genunchii ca două capete de pisici siameze, peste rotunjimile periculoase ale coapselor ei solitare, apoi se culca și visa tot felul de lucruri și obiecte închipuite"), printre "sisteme degetative", "șoapte de caro" și "palmipseste"...Iubitafizica, superb ilustrată de colajele suprarealiste ale lui Dan Stanciu, este cea mai frumoasă carte de poezie apărută de o bună bucată de vreme; un volum de o luxurianță melancolică, de un rafinament riguros, de o exaltată excentricitate. N-am citit (din păcate!) cărțile precedente ale lui I.T. (Îngerotica, 1999, și Poeme pentru orice eventualitate, 2000), dar, dacă n-ar fi existat decît volumul acesta și tot ar fi fost suficient pentru a-i asigura autorului un loc confortabil printre cei mai buni poeți actuali. Cultivat, fără a fi neapărat livresc, Iulian Tănase frecventează valorile sigure (Cortázar, Flaubert, Jarry, Nabokov, Naum, Puig, Pynchon, Sábato, Vian...) mai mult dintr-un sentiment al afinităților elective decît din dorința de a se vrea, cu orice preț, "original". El scrie după ce va fi citit, în autorii enumerați, un imaginar comun; iar poemele sale (ce par, adeseori, omagiul discret pe care "iubitafizicianul" îl aduce acestora) sînt, de fapt, extensiile intens-înamorate ale unui scriitor care-și trăiește ficțiunile în realitatea fierbinte a scrisului - "cea mai tandră parafrază" a unei patafizici (= "știința particularului, a soluțiilor imaginare și a legilor care guvernează excepțiile") în care I.T. are inspirația să (re)găsească Poezia (dacă nu, cumva, întreaga Literatură!)...
Liber de orice constrîngeri, în bună tradiție suprarealistă, el se declară, nu mai puțin, "prizonierul de război" al viselor sale (cf. secțiunea "99 de posibilități / În memoria lui Gellu Naum"). Sînt vise care vin de oriunde și de oricînd - din Poezie/Literatură, cum spuneam, dar și din Pictură (finalul la "Elogiu crupei vitrege" este un eseu sui generis despre "volanele veline sau feline ale fesselor impresioniste sau avangardiste" care l-ar umple de invidie pe scriitorul Dali!) sau din Cinema (Cîinele andaluz, firește, dar și Hitchcock, Bergman și - mai ales - acel Sfinx perfect al tuturor fantasmelor "iubitafizice": Greta Garbo). Visele sînt patafizice prin excelență - ergo, visele poemoerotice sînt "iubitafizice"... Poetul este un boem de amor care, supus avalanșei nocturne (sau diurne) de tentații (a căror "elasticitate este pur și simplu ireproșabilă"...), nu are altă soluție decît să le fișeze, să le inventarieze, să le numeroteze: Greenaway este invocat (et pour cause!), el fiind - indiscutabil - maestrul definitiv al serializării baroce; și există, la I.T., un (același) gust pronunțat pentru ceea ce s-ar putea numi "arhivarea inefabilului" - de la tăceri și umbre pînă la femei, ferestre și ochi. În aceeași categorie ar intra și calambururile "Iubitorului oficial" (cu lunile anului iubitafizic: "Ioanarie, Bovarie, Maria, Aprilia" etc., cu calendarul iubitafizic neortodox sau cu catalogul supraființelor iubitafizice), ca și enunțurile pseudo-paradoxale (vezi: "Trecutul, o ficțiune atît de prezentă" sau "Sinucigaș în serie") din ciclul dedicat lui Naum (purtînd un motto din Victor Brauner: "Sînt, în dezordinea mea aparentă, organizat după legi ale imaginației."). O spune I.T. însuși, într-un poem-definiție a întregului volum: "Trenul acesta are tot atîtea destinații cîți călători singuri există."
Cum am putea, oare, să uităm - pentru a parafraza, tandru, cel mai emoționant poem al volumului - "destinațiile" Iubitafizicii, cînd Iulian Tănase ne invadează conștiința cu subconștientul său, ne intră pe sub piele epilîndu-ne venele prin interior și se plimbă cu gondole tăcute pe arterele noastre...?
(Alex. Leo Șerban, Dilema, 12-18 iulie 2002)
*****
În aceste vremuri confuze, cassandrele prevestesc "sfîrșitul poeziei", iar uneori tind să le dau dreptate, excedat nu de penuria produsului ci, dimpotrivă, de mulțimea de versificatori mediocri. În ciuda dificultății de a distinge între poezie și versificația literară, dacă ești atent, poți să faci deosebirea și saluta apariția unui nou poet. Așa mi s-a întîmplat în 2000, cînd am citit împreună Îngerotica (debutul din 1999) și Poeme pentru orice eventualitate de Iulian Tănase, pe care-l știam din Academia Cațavencu, dar care s-a arătat un poet neverosimil de matur "din prima". Mare mi-a fost bucuria să constat confirmarea acestor calități și aici. Mai ales că aveam unele aprehensiuni. Știam că e un volum construit în funcție de o ipoteză "teoretică" - trecerea patafizicii în "iubitafizică", a științei soluțiilor imaginare în "știința iubirilor imaginare". M-am speriat degeaba - Iulian Tănase rămîne același autor riguros și imaginativ, proaspăt, viu, stăpînul unui talent pe care l-aș numi debordant, dacă nu ar fi controlat de o inteligență artistică la fel de puternică.(Liviu Antonesei, Timpul)
*****
Ce este însă Iubitafizica? O replică senzuală dată, peste timp, platonicilor fedeli d'amore, cavaleri medievali cu o nobilă posteritate în rîndul confreriilor de inițiați ai misterelor dragostei (inclusiv a suprarealiștilor)? Într-un fel da, cea de-a treia din Cele unsprezece porunci iubitafizice: "Să nu iei în deșert numele iubitelor imaginare, căci iubitafizicienii nu te vor lăsa nepedepsit" sau cea de-a șasea: "Să nu ucizi iubirea imaginară, transformînd-o într-o iubire trecătoare" fiind dovezi cît se poate de clare... Ei bine, această Iubitafizică - fantasmă feminină proteică, elogiu adus infidelității pure și feminității imaginare - diseminează într-un roman-puzzle de dragoste în versuri și proză, pigmentat de artificii, cu 19 personaje imaginaro-livrești (repertoriate în primul capitol "De la A(dora) la Z(enobia)" și împrumutate din teatru, film, literatură, de la Nabokov, Thomas Pynchon și Gellu Naum. (...) Mixînd nonșalant kitsch-ul, avangarda și temele înalte, Iulian Tănase parodiază cu afecțiune. El este un Don Juan postmodern, prestidigitator de aluzii culturale trăznite, dar și o fire de artist care iubește prea mult poezia, visul, jazzul, imaginația experimentală și feminitatea pentru a nu lua contact, fie și epidermic, cu suprarealismul (acesta însemnînd, în esență, cu totul altceva). (...)
S-ar putea spune că poetul-curtezan excelează în arta flirtului, a preludiilor tandre și a jocurilor erotice (nici în vise nu se descurcă prea rău). Capcana pe care trebuie să o evite este cea a badinajului facil, îndrăgostit de propriile găselnițe. Totuși, dincolo de arta seducției pe care, cum spunea cineva, poezia-ca-spectacol e obligată să o reînvețe spre a-și cuceri măcar o parte din publicul blazat (la Bookarest 2002, Iubitafizica a fost, se pare, cel mai bine vîndut volum de versuri), există la Iulian Tănase și o latură reflexivă, o inteligență ludică și dezabuzată, manifestă în poemele solitudinii vulnerabile și în unele enunțuri poetice din cele 99 de posibilități, în memoria lui Gellu Naum.
Avem de-a face, probabil, cu cea mai cuceritoare carte de poezie a anului, reprezentativă pentru o stare de spirit care nu mai e a Lăptăriei lui Enache din Strada Bărăției, ci a Lăptăriei lui Enache de la Teatrul Național.
(Paul Cernat, Observator Cultural)
*****
Nu doar lumea, ci și literatura devin din perspectiva lui Iulian Tănase imposibil de "redat", astfel încît actul poetic rămîne esențialmente plasat sub semnul parodiei. Iar dacă ficțiunea este, din perspectiva poetului, criteriul ontologic absolut, parodia este legea după care funcționează ficțiunea și, prin urmare, lumea.Dar interesantă cu adevărat la Iulian Tănase nu este o asemenea viziune, care se poate foarte bine integra printre locurile comune ale postmodernismului, ci ruptura dintre o inteligență artistică care acceptă ontologia ficțiunii / parodiei și o sensibilitate ce are nostalgia sentimentului ca "materie primă" a poetizării, fascinate de "modele retro" ale poeziei, astfel că, în ultimă instanță, poemele din Iubitafizica reprezintă rezultatul "gîlcevii" dintre suflet și minte, de unde tensiunea lor lirică subminată, evident, de artificiozitatea "exercițiului patafizic" care nu are nevoie de suflet pentru a ajunge la perfecțiune. Rafinamentul scriiturii lui Iulian Tănase este însă incontestabil.
(Octavian Soviany, Luceafărul)
*****
Așa cum am spus deja, nu textele în sine ale lui Iulian Tănase sînt cele delicioase, ci concepția acestui volum straniu și exotic. Autorul este naumian prin viziune, nu prin scriitură, întrucît puține poeme integrale au valoare estetică de sine stătătoare: Brațul promis (un poem despre autocastrarea bărbaților amăgitori), Iubita Transparentă (prin care se zăresc visele) și Fiecare sărut pe limba lui piere (un halucinant poem despre atingerea buzelor și a gurii). Iulian Tănase este destul de robit, altfel, unei sintaxe poetice fade, cea care-l salvează fiind concepția și arhitectura volumului Iubitafizica, o galerie de portrete feminine atîrnînd în gol, dar într-un gol supradimensionat de o imaginație relativ captivantă și marcată de livresc excesiv.(Ruxandra Cesereanu, Steaua)
*****
Majoritatea textelor sînt niște istorii povestite cu vervă și inteligență. Altele se compun din fragmente fără sau cu o legătură slabă între ele. Dar toate se citesc lejer, cuvintele alunecă ușor ca sania pe zăpada din Alaska. Cele mai multe, am spus, conțin un story construit după regulile nuvelei pe care o citim cu sufletul la gură, curioși să aflăm cu ce totuși o va încheia. Scriitorul ne poartă abil dintr-o frază în alta, iar poanta finală nu este totdeauna obligatorie. (...) Toate textele sînt parodice și de un ludic debordant. Ești tentat să citești nu numai fiecare text pînă la capăt, în ciuda mărimii, ci și fiecare frază ce va conține numaidecît o întorsătură ingenioasă.(Grigore Chiper, Contrafort)
*****
Căci iubirea e personajul principal al lui Iulian Tănase și, cu ajutorul ei, poetul reinventează totul: lunile anului, calendarul sărbătorilor (ne)ortodoxe, anatomia, meteorologia și toate celelalte științe. Iubitafizica este un joc continuu, cu zeci de trimiteri la alte cărți, la alți scriitori, de care poate ai auzit, la tot felul de lucruri pe care poate le știi deja, la schemele veșnice ale iubirii.(Svetlana Cârstean, What's Up)
*****
Avem de-a face cu un fel de "Ars amandi" în varianta "știință a iubirilor imaginare", ale cărei "ingrediente" (cu riscul de a pune etichete) sînt: suprarealism, sentimentalism, livresc, intertext, joc de cuvinte și, peste toate, o explozie de ironie tandră și de lirism solitar. Regie, combinatorică a imaginarului, singurătate. E vorba despre o știință fictivă, însă disciplinată după toate regulile și ridicată la rangul doi al imaginarului. Ea face apel, în același timp, la simțurile și emoțiile estetului/iubitorului de poezie, stîrnind admirație pentru rigoare, parafrază, pentru inventivitatea imaginilor.(Adina Dinițoiu, Observator Cultural)
