Coperta cărții
Cărţi pentru copii
973-8475-75-9

Descarcă pdf
Citeşte un fragment

Un Uşu alături de care rîzi cu poftă

Trebuie să fac o mărturisire: cînd am citit cartea Cătălinei, această Bridget Jones a LiterNet-ului, şi apoi cartea lui Eduard despre ai lor măgăruşi (Uşu şi respectiv Alfred) şi despre toţi acei prieteni pe care îi întîlnesc în drumul lor spre mare sau spre căsuţa portocalie nu mi-am putut stăpîni un zîmbet complice. Ba chiar uneori am rîs cu gura pînă la urechi. Iar acum, amintindu-mi doar, îmi vine să o fac din nou. Da, ştiu, am dat în mintea copiilor, s-au găsit mulţi să mi-o sugereze chiar de cînd am venit cu această idee, de a face o serie de poveşti pe baza unei serii de imagini ale Iulianei Vîlsan. Şi totuşi...

E greu să treci nepăsător pe lîngă poveşti... Fac parte din copilărie, acel timp în care eşti foarte fericit, acel timp în care îţi doreşti să ajungi mare doar pentru a putea să citeşti singur mai multe poveşti. Iar poveştile Cătălinei şi a lui Eduard, ca şi celelalte deja apărute la LiterNet (cea a Nicolei Sima care "a deschis balul", cea a Valentinei Carmen Dincă cu al ei încăpăţînat Ciupicilă-Mofturici sau cea a Valentinei Mihart şi al ei visător Noruleţ), au darul de a te captiva. E ceva magic în cărţile acestea, ceva care ţi se transmite şi care se naşte din dragoste. Dragoste de cuvînt, de întîmplări, de faptul simplu de viaţă, de morală care nu te împunge cu degetul în ochi dar ţi se întipăreşte în minte. Toate au vervă şi sunt sprinţare, toate ne poartă în căutarea unui vis - fie el marea, o căsuţă portocalie sau o carte - toate ne arată că viaţa e frumoasă şi că merită trăită.

Îmi imaginez vioiciunea din ochii unui copil care stă seara în mijlocul patului şi ascultă înainte de culcare una din poveştile măgăruşilor. Povestea e mereu alta, pare familiară dar e mereu surprinzătoare. Şi îmi place să îmi imaginez că fiecare copil va aluneca în somn alături de măgăruşul din poveste şi că acesta se va amesteca în vise şi astfel se vor naşte noi şi noi poveşti, mereu altele, mereu colorate, uneori efemere precum visele.

Nu vreau să vă spun multe despre cărţile cu măgăruş pentru că v-aş răpi plăcerea să le descoperiţi, să vă alăturaţi personajelor lor în călătoriile prin tărîmuri pline de aventuri. Dar aştept să îmi scrieţi la [email protected] care dintre personaje v-a devenit prieten, care poveste v-a cucerit cel mai mult, care este măgăruşul care vă însoţeşte în vis. Iar dacă sunteţi "mare" şi vă surprindeţi totuşi trăgînd cu ochiul la poveşti şi zîmbind complice, nu vă alarmaţi. Nu sunteţi singurul. (Răzvan Penescu)

PS: Cătălina m-a rugat ca prezentarea cărţii ei să fie făcută de cea care a scris primul măgăruş, de Nicole Sima, cea pe care a numit-o într-unul din e-mailurile pe care le-am schimbat "Doamna Ion Creangă". Dorinţa ei se împlineşte... cîteva rînduri mai jos.



O călătorie în căutarea mării cu Uşu cel buclucaş

Am avut privilegiul să deschid seria cărţilor inspirate de desenele Iulianei Vîlsan, în care personajul principal este un foarte simpatic măgăruş. Asta m-a implicat mai mult în ceea ce numeam, cu altă ocazie, "Măgăriada" lansată de Liternet şi m-a făcut chiar să gândesc un întreg ciclu de povestiri bazate pe una şi aceeaşi temă - susnumitele ilustraţii -, prin care să dovedesc două lucruri: posibilitatea creării unui număr, practic, nelimitat de variaţiuni, mai ales dacă desenele sunt luate, de fiecare dată, în altă ordine şi, în plus, prin asta doream să subliniez (dacă mai era nevoie) frumuseţea şi originalitatea acestor ilustraţii pline de fantezie.

Am renunţat la idee atunci când am înţeles că "Tema cu variaţiuni" deja există şi devine cu mult mai incitantă dacă fiecare variaţiune poartă o altă semnătură.

De data asta este vorba de semnătura Cătălinei Miciu al cărei măgăruş, pe nume Uşu, are curajul să plece în lume în căutarea unui vis, acela de a vedea marea. Povestea se întinde în timp şi spaţiu, purtându-ne, pe parcursul a zece zile, din satul de munte în care locuieşte Uşu, până la malul mării albastre, aflată undeva pe cealaltă parte a Pământului.

În diversitatea prilejuită de cele văzute şi întâmplate pe drum, există o constantă adusă bine din condei, ca un "leitmotiv" care îl defineşte pe buclucaşul măgăruş cu "blăniţa de culoarea laptelui şi încălţări negre ca tăciunele". Este melodia veselă pe care o cântă ori de câte ori e fericit, melodie foarte la modă, auzită în casa stăpânilor lui: "Asereje, ja, deje, dejebe, tude jebere, sebinuoba majabi, an de bugui, an de buididipi":

O altă constantă, cu vibraţii mult mai profunde, este prietenia faţă de Fiţi - pisica domnişoarei Colebille -, pe care Uşu o poartă în gând pe tot parcursul călătoriei.

În rest, personajele apar şi dispar, dar fiecare are o personalitate bine conturată, chiar în spaţiul câtorva linii în care stă de vorbă cu Uşu. Oare în ce limbă poate vorbi un măgăruş cu un gard sau cu un cactus? N-aţi ghicit? Vă spune Cătălina Miciu: în "necuvântaleză": Şi vă mai spune ea o mulţime de lucruri simpatice sau, alteori, duioase, dar eu, care nu vreau să vă dau totul mură-n gură, vă incit să citiţi această poveste frumoasă şi să descoperiţi singuri, alături de Uşu, măgăruşul călător, ştiutele şi neştiutele pe care el însuşi le află în acele zece zile de neuitat.

***

Trăgând din nou spuza pe turta mea, vreau să vă mărturisesc că tinereţea autoarei m-a dus cu gândul la anii mei de studenţie şi, într-un moment de melancolie, m-a făcut să răsfoiesc un caiet de amintiri în care mi-au scris atunci mulţi oameni dragi. Şi peste ce credeţi că am dat? Aproape că uitasem. Profesorul meu, muzicologul Ovidiu Varga, mi-a compus o fabulă plină de haz, în care personajul principal nu e altul decât tot urechiatul patruped.

Privind lucrurile de la înălţimea acestei clipe, pot crede că "amintirea" de la Ovidiu Varga a avut aproape rol profetic în evoluţia mea, chiar şi prin simplul fapt că domnia sa, cunoscut muzicolog şi compozitor, nu s-a sfiit să-şi folosească fantezia şi talentul şi în alt domeniu decât pregătirea de bază.

Pentru acum, m-am gândit că, dacă tot vreţi să citiţi poveşti frumoase cu măgăruşi, în introducere să vă delectaţi şi cu acea fabulă. Ar fi, în acelaşi timp, omagiul meu în memoria unui profesor drag.


Fabula măgarului cântăreţ
de Ovidiu Varga

Când începu măgarul
pledoaria,
erau de faţă vietăţi
tot felul:
bipede,
patrupede,
cum s-ar zice,
în plen
era întreagă... zoologia;
(doar "om" lipsea,
că-n fabulă
- se ştie - ,
"om" nu se vede
decât în... morală).
Înfipt, măgarul glăsui
cu fală:
"Zic eu,
precum ca să se ştie:
că-n lume-s cel mai mare cântăreţ!
Ca mine,
nimeni altul nu e
mai de preţ...
îs COLOSAL!
îs o mândrie,
(zău că nu mă fălesc...)
nu numai pentru neamul măgăresc,
dar pentru-ntreaga... zoologie!
Căci neamul meu
are-un trecut de glorii!
(vă rog să răsfoiţi prin biblii şi istorii...)
Străbunul meu, de pildă,
(e printre sfinţi acum...)
a străbătut biblicul drum
cu Sfânta Născătoare
de Dumnezeu,
Fecioara,
în spinare...

un altul,
credincios lui Sancho Panza,
l-a dus mereu în cârcă
(el pe jos!)
dar cu prestanţa
măgarului ce-l însoţea
pe neînfricatul Don Quijote
de la Mancha!

Dar câţi eroi
şi câte glorii
măgăreşti,
nu au rămas uitate în istorii
omeneşti!..
(de mă gândesc cu rost,
eu cred, că...
şi troianul cal
măgar a fost...)

E-adevărat,
Că-ntre ai mei strămoşi,
mulţi cântăreţi faimoşi
n-am prea descoperit...
dar cine, frate,
mai trage azi concluzii eronate,
ghidându-se după... ereditate!...

Doar voi mă ignoraţi
şi nu vi-s drag;
aveţi chiar îndrăzneala
să-mi spuneţi că eu... rag!
şi...
(culmea măgăriei!)
mă acuzaţi de... "fals"
c-aş... "distona" în orice cânt:
în operă, în lied sau... vals;
într-un cuvânt,
că... n-am "ureche"!!!

Mi-e martor Cel de Sus!
EL, neamul mi l-a înzestrat
nu c-o "ureche"
ci cu... două!
Şi ce pereche de urechi
fâlfâitoare,
ca două frunze de curechi
vibrând în soare,
sensibile...
la orice adiere...
oricât de vagă...

Măgarul
ar fi continuat să... ragă;
dar de pe o cracă,
privighetoarea îl făcu să tacă;
cu glasu-i fin
de pasăre măiastră, ea glăsui divin
sub bolta-albastră:
"N-aţi vrea, maestre,
ca adaus,
să ne cântaţi ceva din... Faust?!"

Atunci,
măgarul îşi umflă bojocii,
dând drumul răgetului vocii
.....................................

Pe dată-ntreaga asistenţă
(bipede, patrupede, cum s-ar zice...)
îşi astupă urechile
cu... complezenţă....
şi şuşotind cam vehement,
apreciau complice,
evident:
"Nu are voce; iar talent,
deloc!
în muzică, nici cel puţin
măgar nu e...
e-un DOBITOC!"

Morala biblică
e crudă,
dar e clară,
nu-i opacă
şi-i fără de ocol:
"Cine are urechi, s-audă!"
dar, cine n-are glas
şi nici talent,
(vezi la subsol...*)




















________________
* să tacă!

2 comentarii

  • Multumesc
    valentina, 19.02.2012, 00:35

    felicitari autoarei si ilustratoarei pentru minunatele lor carti, copilul din mine se bucura nespus!

  • I-ha, I-ha
    Carmen Stoianov, 02.03.2021, 17:55

    Dragă Nicole, în calitate de colegă a ta la muzicologie, de data aceasta nu voi face un comentariu; pentru că am fost martoră la cele întâmplate, îmi arog dreptul de a completa fabula....cam aşa:
    Cum să taci când “I-ha, I-ha”
    Cineva îşi cântă frica
    De a fi neînţeles
    De-un public special ales
    Să nu stea să îl asculte
    Ci să facă mofturi multe:
    “-N-are glas, n-are talent
    E-un măgar cam insolent
    Care se tot bagă-n seamă
    Şi provoacă înc-o dramă
    De la Iliada-ncoace….”

    “-Aş zice că se preface” -
    Se aude un alt glas
    De prin trestii, zis “pe nas”,
    Cam timid, sfios dar clar
    Afirmat de un bondar.

    “-Cine eşti tu, zburăciune?
    Nu vezi că-i înşelăciune
    Ca să ai urechi pereche,
    Să te lauzi cu “vremea veche”
    Din care îţi tragi tu neam…..
    Dar când ragi, să spargi şi-un geam,
    Şi alte urechi?! ……
    ……Mai bine,
    Zi-i povestea despre tine
    Când zburai înspre pădure
    Să-ţi pierzi urma-n rug de mure
    Că din cauza ta, sărmanul
    “I-hăie” de-acum tot anul;
    Fiindcă tu l-ai înţepat
    Cu ac fin. Şi a ţipat:
    “I-ha, I-ha”!......
    ……………………
    Ce ciudat!.....
    Vocea i-a pierit pe dat’
    Nu mai poate nici cânta
    Nu-l mai poţi nici asculta.


Publicitate

Sus